vreme ce Barring apelase la pistolul său. Dar ce puteau face ei împotriva unui astfel de monstru marin? M-am uitat la Marian. El avu o sclipire de inspiraţie în clipa în care îşi scoase la iveală pistolul cu aer al doctorului Mack şi ţinti scurt asupra polipului al cărui corp se mai menţinea încă deasupra apei.

   Aproape concomitent cu Marian am tras şi eu. Gloanţele de sticlă sâsâiră prin grotă, spărgându-se puţin înainte de impactul cu apa. În modul acesta nu puteau avea efectul scontat. Polipul între timp îşi scosese la iveală un al treilea braţ.

   Pongo se ţinea încă c-o putere supraomenească de-un colţ de stâncă ieşit din perete, încercând mereu cu cuţitu-i uriaş să nimerească unul dintre braţele polipului. Toate încercările lui nu avuseră pân-acum sorţi de izbândă întrucât celelalte două braţe ale monstrului îl ţineau strâns.

   Barring îl ajunse pe Pongo când cel de-al treilea braţ al polipului tocmai ieşise din apă şi avu ghinionul de-a fi prins tocmai de acest braţ. Ca şi Pongo de altfel, nu găsise pe moment altă soluţie decât să se prindă de-un colţ de stâncă ţinându-se strâns.

   Marian şi cu mine ne-am tras de la brâu celălalt pistol şi- am tras glonte după glonte astfel că polipul fusese de mai multe ori atins. În cele din urmă unul din cele două braţe care-l ţineau pe prietenul nostru negru dispăru sub apă urmă apoi al doilea braţ care după ce-l lăsă pe Pongo se undui după Barring pe care-l apucă strâns.

   Acum sări şi Pongo înainte, cuţitul lui de spintecat rechini străluci de mai multe ori prin aer şi reteză braţele monstrului marin. Barring fusese eliberat. Se înălţă pe picioare şi sări în salturi mari spre fundul grotei. Pongo făcu exact contrariul, se opri şi privi cu atenţie în apă. Polipul părea să fie grav rănit, dar încercă totuşi să-şi mai întindă unul dintre braţe spre Pongo. Când braţul se ridică suficient deasupra apei, uriaşul negru lovi din nou, mai dezlipindu-i o bucată din el.

   Noi fusesem martori şi actori la scena aceasta de groază, luminând cu lămpile noastre de buzunar şi golind pur şi simplu magaziile pistoalelor noastre, trăgând glonte după glonte.

   Maha se linişti încetul cu încetul şi-acum se plimba nestingherit pe punte.

   — N-ar fi mai nimerit Mariane, să punem pe tipul nopţii un om de pază, acolo pe deluşor? l-am întrebat eu pe prietenul meu. Dacă vine jonca fără ca noi să prindem de veste, am putea să comitem o imprudenţă. La lumina lunii de pe coama dealului se poate vedea destul de bine dacă s- apropie vreo joncă pe mare.

   — Dar Java-Jim ne-ar putea deveni periculos, Robert chiar dacă acesta nu cunoaşte locul grotei. Dacă se va întoarce pe timpul nopţii într-adevăr vom putea constata mâine dimineaţă. Nu putem renunţa la o santinelă pe punte, întrucât nu m-aş bizui numai pe simţurile lui Maha.

   Am tras la sorţi veghea pe punte după care ne-am dus la culcare, după cină.

   Pongo preferase să doarmă pe punte, mai degrabă decât în cabină. El rămânea cea mai bună santinelă a noastră întrucât putea auzi şi-n somn apropierea unui duşman. Jonca însă nu se-ntoarse în timpul nopţii. Dimineaţa în zori am ridicat ancora, am ieşit din grotă, am intrat în golf şi de- acolo în largul mării unde am luat curs spre Padang, unde am şi ajuns pe la amiază. Marian la lăsat liber pe Fu Kung, care mai promise încăodată să părăsească cât mai repede ţinutul.

   Marian a trecut pe la poliţie unde a semnat un protocol în legătură cu întâmplările noastre legate de Java-Jim, descriind jonca, în detalii.

   Vorbi şi despre eliberarea profesorului Barring şi toate se consemnară în protocol. Autorităţile au promis să trimită de- ndată un vapor pentru a cerceta insula de refugiu a piraţilor.

   — Trebuie acum să căutăm hotelul în care aţi băut ceaiul ce v-a narcotizat, continuă Marian. Nu mă-ndoiesc c-acolo vom întâlni cunoştinţe vechi.

   Masa de prânz am luat-o pe terasa hotelului unde am închiriat camerele.

   — Teamă mi-e că Java-Jim a ajuns deja în Padang înaintea noastră şi-acum ne urmăreşte fiecare mişcare. Din acest motiv am pus iahtul nostru sub protecţia poliţiei şi în plus i- am lăsat la bord pe John şi pe Li Tan.

   — Li Tan mai cu seamă nu trebuie în nici un caz să se- ndepărteze de bord, el ar putea fi mai întâi recunoscut cu

uşurinţă, am spus eu.

  — N-o va face, întrucât presupune şi el că peste tot poate da peste vechii lui „prieteni".

  — Dacă doriţi o să vă arăt după ce terminăm aici cu toate investigaţiile, peştera în care am găsit vâna auriferă, ne propuse Barring. Poate îmi veţi putea da vreun sfat în legătură cu exploatarea acestei mine.

  — Nu suntem buni cunoscători în materie, domnule profesor. Dar poate că totuşi vă vom putea fi util, oarecum. Dacă totul decurge bine, am putea vizita chiar mâine mina cu pricina. Mai bine spus peştera - cel puţin deocamdată. Acum să ne informăm dacă cineva cunoaşte un hotel cu-n dragon pe faţada de intrare, care scuipă foc. O să-l întreb pe chelner, pare să fie tot chinez.

  Marian îl chemă pe chelner la noi şi-l întrebă, fără nici o intenţie, ca din întâmplare, dacă cunoaşte bine oraşul.

  — Sunt de opt ani aici, răspunde cel întrebat. Dacă domnii vor să se distreze bine, le pot da o adresă, acolo sunt dansatoare şi se poate fuma şi opium.

  —  Dă-ne mai multe adrese, cu astfel de localuri de petrecere şi servicii, râse Marian. Un cunoscut mi-a spus că pe-o anumită uliţă se află un mic hotel care pentru distracţia oaspeţilor săi e foarte nimerit. Îmi scapă acum numele, dar parcă pe poarta de intrare e pictat un animal fabulos, un fel de dragon, aşezat pe-un tron, care scuipă fum şi flăcări.

  În ochii chelnerului scăpără o luminiţă ciudată. Păru să se gândească mai profund, dar la urmă scutură numai deznădăjduit capul.

  — Un astfel de hotel, din păcate mi-e necunoscut, dar o să