Chelnerul părăsi camera c-o plecăciune adâncă. Marian îi şopti lui Pongo câteva vorbe şi uriaşul părăsi şi el repede încăperea.

  — Chelnerul va telefona acum hotelierului şi ne va spune c-a aflat adresa de la unul din colegii săi. De aceea l-am trimis pe Pongo, ca să-l urmărească.

  — Crezi că chinezul ăsta să aibă cunoştinţe despre ce

afaceri învârte hotelierul, Mariane?

  — Sunt sigur! Nu i-ai observat ochii? Aş avea mare chef să anunţ poliţia.

  — Care probabil c-ar strica totul, Mariane. Propun să mergem singuri la hotelul respectiv. Suntem doar trei şi mai rămâne Pongo, ca acoperire!

  — Atunci rămâne aşa, vom merge numai noi singuri! Dar uite chelnerul pare să se reîntoarcă, Robert.

  Într-adevăr se bătu la uşa noastră. La invitaţia lui Marian de-a intra, chelnerul îşi făcu intrarea.

  — Unul dintre colegii mei mi-a putut da adresa. E vorba de hotelul lui Jo Hugan, care angajează un personal deosebit pentru satisfacţia clienţilor săi. Dacă doriţi vă pot face rost de-un ghid întrucât e atât de ascuns încât cu greu poate fi găsit.

  — O să mergem mai târziu cu-n taxi, răspunse camaradul meu şi-l întrebă de adresă.

  — Strada Cerului nr. 16, domnilor. Puteţi să-i spuneţi hotelierului că v-a trimis colegul meu Hu Kon. În acest caz veţi fi trataţi foarte bine.

  Întrucât la aceste vorbe, în ochii chinezului din nou scăpără luminiţa aceea ciudată am fost conştienţi de dublul înţeles al vorbelor acestuia. Marian îi mulţumi şi-l concedie pe chelner am continuat însă să vorbim alte despre alte lucruri ca şi când hotelul cu pricina nu ne-ar mai fi interesat deloc. Am făcut toate acestea conştienţi că probabil chelnerul ne pândea.

  Scurt timp dup-aceea apăru Pongo şi ne spuse că după ce acesta părăsi sala de prima dată o luase glonţ spre telefon şi vorbise agitat şi grăbit cu cineva de la capătul firului. La a doua părăsire a sălii, a alergat din nou la telefon şi în decursul convorbii a încuviinţat de mai multe ori, dând din cap.

  Marian râse pentru că bănuiala lui deveni o certitudine.

  —  Să sperăm că patronul hotelului nu vă va recunoaşte, domnule Barring, începu Marian. E şi el părtaş la administrarea acelui somnifer, după părerea mea.

  — M-a văzut doar o singură dată şi este destul de mult de atunci.

  — Poate că nici n-ar strica dacă v-ar recunoaşte. Cu noile noastre arme sperăm să le dejucăm toate planurile. Am putea trage de-ndată ce sorţii ne-ar fi defavorabili. Adversarii noştri nu le va strica nici lor, un mic somn, ce-i va scoate din luptă, fără a-i primejdui cu ceva.

  După-amiaza ne-am petrecut-o vizitând oraşul. La sfârşitul plimbării am intrat într-o cafenea portuară şi ne-am bucurat de tabloul animat pe care-l oferă strada pestriţă şi portul.

  Deodată Marian mă înghionti şi-mi arătă un cerşetor la o oarecare distanţă, care le vorbea trecătorilor. Am vrut să-l întreb pe Marian cea vrut să-nţeleagă prin asta, dar în clipa aceea am văzut că cerşetorul ne-a aruncat o privire de avertisment, după care-şi reluă expresia lui obişnuită. Cerşetorul era un chinez care se-ndreptă acum spre localul nostru, cerând de pomană în drum trecătorilor.

  Când ajunse la masa noastră, întinse o mână rugătoare, în timp ce ne şoptea:

  — Astă seară nu mergeţi la hotelul cu dragonul scuipând flăcări. Altminteri mari neplăceri!

  Marian îi aruncă cerşetorului un ban de aur, după e are acesta se retrase mulţumind.

  — Acesta n-a fost deloc cerşetor, Robert! îmi şopti Marian. Un adevărat cerşetor nu s-ar fi îndepărtat imediat, mai ales după ce ne-a stârnit mila. Dar iată vine Pongo, poate el ne va lămuri care-i problema şi cu cerşetorul nostru.

  Marian îi făcu semn lui Pongo care se apropie şi ne spuse toată tărăşenia de adineauri.

  — Pongo văzut cerşetor şi-l va recunoaşte, ne asigură uriaşul nostru camarad negru.

  În clipa următoare dispăru de pe terasa unde stăteam noi. Barring ne povesti câteva aspecte din munca lui de cercetător. N-am ezitat însă să fim extrem de precauţi şi neam luat toate măsurile de prevedere întrucât după opinia lui Marian, Java-Jim sosise în Padang.

ÎN TAVERNA CU OPIU

  DE MAI MULTE ORI chelnerul nostru care ne deservea camera de hotel ne întrebă dacă să comande un automobil care să ne ducă pe strada Cerului. Marian spuse că nu eram atât de grăbiţi şi că va alege el însuşi ora la care se va duce.

  În cele din urmă Pongo reveni. După multe căutări l-a găsit pe cerşetor şi l-a urmărit în secret. La ivirea întunericului, cerşetorul a nimerit în port şi-n apropierea iahtului nostru s-a comportat atât de suspicios încât Pongo era cât p-aici să-i spună vreo două vorbe dure.

  Deodată cerşetorul dădu un fluierat, căruia i se răspunse de pe iahtul nostru, c-o oarecare şovăială. Acesta fusese Li Tan, care coborî pe uscat şi-l salută bucuros, pe amărâtul nostru, după ce povestiră o grămadă de lucruri, pe care Pongo fireşte n-avea cum să le înţeleagă. Pongo interveni apoi si-l întrebă pe Li Tan ce face pe uscat.

  Li Tan îi spuse lui Pongo că cerşetorul nu era altul decât tatăl său, care era foarte recunoscător massers că i-au salvat fiul. Înc-o dată Ho Tan, cerşetorul, ne avertiză în legătură cu hotelul unde urma noi să descindem.

  Mai multe nu avea voie să spună, întrucât trădarea era pedepsită cu moartea.

  — Să presupunem că Ho Tan aparţine bandei şi că ne-a avertizat numai din recunoştinţă. Vom merge acum chiar în acest hotel, dar ne vom comanda taxiul chiar noi.

  — Pongo va urmări massers şi va avea grijă să nu se- ntâmple nimic, spuse uriaşul negru.

  — Dacă luăm o maşină Pongo, nu vei putea şti unde ne- ndreptăm, zise Marian.

  — Pongo face totuşi, spuse uriaşul, râzând.

  Am părăsit camera şi-am coborât în holul hotelului, unde chelnerul ne-ntrebă dacă poate chema taxiul. Marian refuză mulţumind spunând că încă nu ne hotărâsem dacă vom merge chiar astăzi