Inspectorul de poliţie a fost foarte bucuros când Marian i l-a predate pe Java-Jim, încă ameţit. Jo Hugan încă nu fusese găsit. Poliţia i-a luat în primire pe toţi bandiţii şi pe fetele din local, le-a luat sub protecţia sa.

  Noi am rămas în încăperile hotelului cufundat în obscuritate.

  — Dar unde-ar putea fi Pongo? am întrebat eu îngrijorat.

  Nici Marian nu-mi putut da nici o explicaţie.

  Am rămas tăcuţi în sala întunecată pândindu-l pe Jo Hugan, întrucât noi presupuneam că după retragerea

poliţiei îşi va face din nou apariţia.

   În cele din urmă am auzit un fâşâit uşor. Mi-am aprins brusc lampa. În mijlocul sălii stătea Pongo ţinându-l pe Maha ghepardul nostru, de lesă. Marian merse-n spre Pongo spunându-i:

   — Acum cu siguranţă că-l vom prinde pe Jo Hugan, Maha îi va găsi urma, fără doar şi poate.

   Am cercetat încăodată întregul local. Fireşte că-ntre timp Jo Hugan ar fi putut să-şi caute scăparea în fugă pentru că poliţia se retrăsese deja de vreo două ore, după ce-şi luase prizonierii. Să-şi fi lăsat proprietatea aşa, de izbelişte?

   Maha căută destul de mult, dar zadarnic. În cele din urmă ne conduse la un perete în care nu se vedea nici o uşă şi pe care Marian se puse de-o cercetă imediat, în speranţa de-a găsi vreo uşă secretă.

   Am ciocnit în perete până ce-am găsit un locşor în care suna a gol.

   Pongo alergă afară şi se-ntoarse cu-n topor solid pe care-l găsise în pivniţă. Cu această unealtă îşi făcu de lucru la perete. Acesta nu rezistă mult. Am pătruns prin spărtură într-o încăpere... Unde la un colţ al acesteia stătea... Cel căutat, Jo Hugan, care ţinea în fiecare mână câte un pistol. Marian trase de două ori cu pistolul de gaz. Chinezul căzu nemişcat la pământ pentru a se trezi din nou în. Celula închisorii oraşului.

   Mai târziu a fost găsită jonca piraţilor pe coastă şi adusă la Padang. Marian puse de-l arestă şi pe chelnerul care-i telefonase de două ori lui Jo Hugan.

   În zilele următoare intenţionam să vizităm filonul aurifer despre care ne vorbise profesorul Barring. Despre toate aceste aventuri trăite va fi vorba într-un volum următor.

SFÂRŞIT

Volumul 255

COMOARA PIRATULUI

   COLONISTUL

   — BARRING POATE SĂ SE SIMTĂ FERICIT, dacă aurul te poate face, într-adevăr fericit, Robert. Filonul său aurifer se arată a fi deosebit de bogat. Îi doresc această bucurie, după câte a avut de pătimit până să reintre în posesiunea bunurilor sale (vezi vol. 244, 246).

   — Sfatul tău s-a dovedit bun, cel mai bun pe care l-a putut primi, Mariane. Dacă s-ar fi adresat de la bun început autorităţilor în drept ar fi fost cruţat poate de toate nenorocirile care s-au abătut asupra lui. Acum poate să-şi exploateze-n linişte mina şi să-şi plătească doar treimea care datorează statului. Pentru asta primeşte protecţie din partea autorităţilor, la caz de nevoie, intervenind chiar cu forţa militară.

   Noi îl găsisem pe profesorul Barring pe una dintre insuliţele mai puţin însemnate ale Sumatrei, ţinut prizonier de către piraţi, l-am eliberat apoi din custodia piraţilor, care voiau să-i smulgă secretul minei de aur. Acesta însă s-a ţinut tare şi n-a trădat nimic (vezi vol. 246).

   La sfatul lui Marian a luat legătura cu autorităţile şi a primit permisiunea de-a exploata filonul aurifer cu condiţia de-a ceda o treime din profit.

   Pentru asta primea chiar protecţie militară astfel încât putea lucra în toată liniştea.

   Am văzut şi noi peştera de aur, care se găsea în apropierea localităţii Padong-Padjang. Ne-am reîntors apoi cu acesta din nou la Padang pentru a fi de faţă ca martori la încheierea contractului dintre acesta şi guvern.

   Acum eram liberi de-a căuta noi înşine comoara piraţilor pe care căpetenia acestora Solbre (vezi vol. 235) cu ajutorul a doi chinezi o transportase într-un loc secret. Am găsit caietul de notiţe al piratului care indica locul de destinaţie al comorii dar totul era meşteşugit codificat şi tocmai acest secret al codificării voiam noi să-l descoperim.

   Iahtul nostru îl lăsasem în Padang sub protecţia poliţiei însărcinându-l pe John, marinarul nostru de încredere, să nu permită nimănui să ajungă la bord. Şi musul nostru, chinezul Li Tan rămăsese la bord.

   După ce lucrurile în legătură cu profesorul Barring reintraseră pe făgaşul normal ne-am luat un rămas bun călduros de la acesta şi ne-am reîntors la Padang. L-am luat şi pe Maha, ghepardul nostru, care ne făcuse numeroase servicii în cursul evenimentelor desfăşurate anterior.

   Nu vroiam să zăbovim mult în localitate Padong-Padjang întrucât bănuiam că piratul mai are destui spioni care să ne deconspire oricând identitatea.

   Din Padong-Padjang nu-i o depărtare mai mare decât şaizeci de kilometri, pe care voiam s-o acoperim cu piciorul, socotind că ne-ar trebui aproximativ două zile pentru treaba asta.

   Jumătate din distanţă o străbătusem deja, când Marian îl strigă pe Pongo, rugându-l să se uite după un loc potrivit unde să ne instalăm tabăra pentru noapte.

   Drumul nostru ducea în cea mai mare parte prin regiuni muntoase, cam la o altitudine de 1000 de metri. Aici se găseau o mulţime de peşteri, care toate păreau foarte nimerite pentru a găzdui secretul şi comoara lui Solbre.

   Pongo mergea alături de Maha, cam la vreo douăzeci de metri înaintea noastră.

   Întrucât nopţile în regiunea asta sunt foarte reci îşi luase fiecare dintre noi câte o pătură în plus, legată peste rucsacurile noastre. Pongo, aprobă numai cu capul, încuviinţând, la dorinţa lui Marian, să caute un loc pentru tabără. Acesta se opri brusc şi ne făcu semn.

   Drumul făcea o cotitură. De îndată ce ne-am apropiat de uriaşul negru, acesta ne arătă o colibă plasată aproape de peretele de stâncă, la vreo 200 de metri depărtare.

   La sfatul comisarului de poliţie din Padang n-am folosit drumul obişnuit către Padong-Padjang ci am ales o cărare ascunsă, care ducea prin munţi. Despre coliba cu pricina, comisarul nu ne povestise nimic. Asta-l punea mai ales pe