Poate că Farrow ar fi schimbat direcţia vasului său dacă n-ar fi observat că omului îi venea tot mai greu să înoate.

   Aşa că considerase de datoria lui de a-l pescui din apă, chiar dacă avea de-a face cu un puşcăriaş. Pe de altă parte văzuse la timp, ca şi Petre, cum un rechin uriaş se-ndrepta direct înspre victima sa, care nu-i putea scăpa în mod normal.

   La vreo două sute de metri depărtare de înotător, spinarea triunghiulară a prădătorului marin despica apa, luând-o de-a dreptul înspre acesta. Se putea ghici mărimea monstrului după înotătoarele, aripioarele de pe spinare şi lăţimea acesteia.

   Cum se vede treaba „hiena mărilor" îşi mirosise prada pentru că aceste aripioare dorsale fluturau acum în lupta cu valurile, continuând să păstreze neştirbită direcţia înspre victima sa. Foarte repede se va fi terminat totul dacă camarazii de pe Dox n-ar fi intervenit la timp.

   George îşi scoase pistolul. Se-ndoia însă că de la depărtarea asta, proiectilele lui s-ar fi dovedit mortale, totuşi at fi putut provoca rechinul să-şi schimbe intenţiile, căutându-şi scăparea în larg.

   Trei gloanţe şuierară deasupra apei. Tânărul ţintise în spinarea dihaniei pentru a-l atinge măcar cu-n glonte pe peştele acesta, apucat de amoc în aproprierea prăzii sale.

  Din păcate rechinul nu reacţionă la riposte lui George în nici un fel, ci-şi continuă marşul neîntrerupt înspre victima sa, zburând parcă pe valuri, nu alta.

  Înotătorul îşi întoarse capul la auzul împuşcăturii. Poate că presupusese că s-a tras asupra sa. Ca şi evadat putea revendica oricum acest simţământ. Petre îi făcu semn şi-i strigă din toată puterea plămânilor săi:

  — Bagă de seamă, omule! Un rechin! Vino înspre vas!

  Înotătorul se ridică puţin din apă la auzul strigătului,

uitându-se-n jur. Acum zări şi el rechinul care se găsea la o sută de metri depărtare. Spre marea mirare a marinarilor de pe submarin, nu se-ndreptă spre vas, ci o luă de-a dreptul înspre rechinul uriaş.

  — Drace, exclamă George. Omul ăsta are curaj, nu glumă. Poate că are un cuţit asupra sa cu care vrea să primească lupta cu monstrul. Dar să nu-l pierdem din ochi, dacă vrem să intervenim la momentul oportun.

  Căpitanul vru să interfereze Dox-ul între rechin şi prada sa.

  Între timp George îşi luase-n mână iarăşi arma, străduindu-se să ochească spinarea lată a rechinului, lucru nu tocmai uşor din cauza zdruncinăturilor vasului.

  Când răsună prima împuşcătură, rechinul făcu un salt brusc într-o parte, dar după aceea îşi reluă direcţia iniţială şi trecu pe lângă prora vasului direct înspre omul care înota mai încolo, la nici treizeci de metri depărtare.

  Înc-o împuşcătură a lui George, dar aceasta nu păru să fi nimerit, întrucât rechinul nu reacţionă în nici un fel. Acum temutul duşman al tuturor marinarilor se apropie destul de mult pentru a putea ataca.

  Se dădu pe-o parte, astfel încât camarazii îi putură zări pântecele alb poziţionându-se astfel încât să poată apuca prompt şi eficient cu fălcile-i grozave, ca nişte fierăstraie.

  Înc-o detunătură venită din arma tânărului şi George avu satisfacţia să vadă cum glonţul său penetră pântecele uriaşului rechin. Deodată se simţi îmbrâncit de o forţă uriaşă venită din spate. Nu era decât forţa inerţială, datorită faptului că Farrow dăduse comanda de stopare bruscă a motoarelor. Asta stârni valuri uriaşe, astfel încât camarazii nu mai zăriră nici pe înotător nici pe atacatorul său.

   Să fi ajuns rechinul să-l atace pe nesăbuitul înotător şi să fi dispărut în adâncuri cu prada sa?

   Sau poate că glontele lui George îl slăbise-ndeajuns pentru a-i zădărnici intenţia?

   În cele din urmă valurile înalte se potoliră şi camarazii au putut privi nestingheriţi în jur. La început n-au zărit însă nimic.

   Ba da! Dar nu era decât rechinul? Cam la o sută de metri depărtare, se mai zăreau aripioarele rechinului, care dădea târcoale în cercuri concentrice.

   George se uită la Petre şi viceversa. Ce se putuse întâmpla? Să se fi terminat deja lupta? Cine să fi învins?

   Tânărul fiu aş căpitanului gândi aşa: „Ce-i bine, nu-i rău" şi mai trimise încă două gloanţe unul după celălalt înspre monstrul marin. De data asta, putut ţinti foarte bine întrucât submarinul se oprise, iar rechinul îşi încetinise mişcările. De-abia răsunară împuşcăturile că fiara mărilor sări în sus, apoi o porni turbată cât o ţineau puterile căutându-şi salvarea în larg. Tânărul privi satisfăcut în jur şi spuse după o vreme:

   — Rechinul e rănit serios şi simte că i-a venit sfârşitul. Dacă consângenii săi îl zăresc, atunci totul se va termina şi mai repede, pentru că îl vor sfâşia în bucăţi.

   Petre nu-şi luă privirea de pe oglinda lucitoare a apei, căutându-l încontinuu pe înotătorul misterios. Totuşi îi răspunse tânărului său prieten fără să se întoarcă:

   — Poate că n-ar fi trebuit să alungăm rechinul. Dacă l-am fi omorât pe loc, i-am fi putut spinteca burta să vedem dacă nu l-a înghiţit pe bietul om. Ar fi fost posibil, poate să găsim vreun indiciu cu privire la acesta.

   Căpitanul Farrow, care auzise întâmplător vorbele timonierului său, îi strigă din turn:

   — Nu prea mi se pare credibil ca rechinul să-l fi înghiţit pe înotător.

   Căpitanul Farrow chibzuia dacă să dea ordin ca Dox-ul să- şi continue cursa, când George-l rugă să mai zăbovească puţin.

   Au mai aşteptat, dar în minutele care urmaseră nu s-a întâmplat nimic. Căpitanul dădu în fine ordinul de demarare a motoarelor astfel încât vasul făcu o cotitură înspre vest. Ţelul era doar America de Sud.

   George privi cu-nfrigurare în jur. Aventura aceasta, pentru el, nu-şi urmase cursul dorit şi de aceea s-aştepta să zărească în fiecare moment apărând din apă corpul înotătorului enigmatic. Ar fi dorit să ştie ce l-a mânat până-n apele acestea şi să descopere secretul motivaţiei sale. Căpitanul îl chemă între timp pe Plundow în turn şi-i încredinţă cârma vasului său.

   El însuşi coborî pe punte şi păşi înspre pupa. Curios, George îşi urmări cu privirea tatăl, neştiind ce caută acesta în partea din spatele Dox-ului. Căpitanul cerceta tocmai cu deosebită atenţie în jurul său, uitându-se pe podea. De-abia când George apăru lângă