— Păcat! Când am frânat brusc, valurile au măturat zdravăn partea asta a pupei. Ei, nu face nimic, poate că m- am înşelat!

   — Ce vrei să spui, tată? îl întrebă curios George. Crezi cumva că înotătorul a urcat la bord?

   — Ca să fiu sincer, da! A dispărut atât de repede şi n-a mai apărut.

   — Poate că s-a ascuns acolo, îndărătul husei care acoperă tunul de bord, fu de părere George, care se şi precipită-ntr-acolo şi ridică un capăt al husei dar nu descoperi nimic.

   — Aşa pare să fie, George. Omul nostru se odihneşte poate-n stomacul rechinului şi degeaba-l mai căutăm!

   — N-ar fi exclus totuşi, să se fi salvat. Poate c-a sta mai mult sub apă şi-a apărut la suprafaţă într-un loc unde nici nu ne-am gândit să-l căutăm.

   — Dacă ne vom apropia de una din insule, poate că-l vom găsi, murmură George ca pentru sine. Ar fi vrut neapărat să ştie ce s-a-ntâmplat în realitate cu omul.

   — Rămân la părerea că omul acesta avea ceva pe conştiinţă. Dar să uităm toată povestea.

   — Tată, uită-te, te rog, la orizont apare una dintre insuliţe? N-ar fi bine s-o luăm într-acolo? Precis nu se găsesc soldaţi sau autorităţi prin preajmă care ne-ar reţine. Dac-a fost vorba despre un deţinut evadat, locuitorii micii insule ar trebui să ştie.

   — Mai important ar fi să găsim acolo fructe proaspete şi- n special lămâi, spuse căpitanul, care se gândea mai înainte, în mod practic, la sănătatea oamenilor săi. Provizia noastră e pe sfârşite şi călătoria noastră peste Atlantic o să ţină ceva vreme!

   — Păi, ce mai aşteptăm? Să debarcăm atunci, fu de acord tânărul, care se gândea mai puţin la citrice decât la înotătorul de adineaori, care-i stârnise interesul.

   — Atunci, s-o facem, băiete! Fireşte, n-o să căutăm un port unde să ancorăm Dox-ul, ajunge să montăm o barcă de aluminiu pentru trebuşoara asta. Dacă mai aşteptăm să pice întunericul, atunci cu siguranţă că n-o să ne remarce nimeni.

   — Mai bine dă ordin să fie montate două bărci, tată. Nu strică să debarce mai mulţi oameni pe ţărm.

   Căpitanul dădu comanda prin portavoce să se oprească motoarele. Nu voia să se oprească locului până la căderea întunericului ci să navigheze puţin, dând ocol insulei, pentru a nu avea prea mult de parcurs cu bărcile de aluminiu.

   George se bucură de prilejul ce i se oferea de-a cunoaşte mai bine insula. Ajută la montarea bărcilor, privind din când în când înspre înaltul cerului, pentru a vedea cât mai este până la asfinţit.

   Înserarea se pogorî treptat. Şi-acum din clipă în clipă putea pica şi întunericul. George îşi propuse să-ntrebe pe insulă dacă se ştie ceva despre înotătorul cel misterios.

   După ce întunericul se lăsă în sfârşit, căpitanul porni cu vasul său într-o croazieră lentă, dând ocol insulei.

   Cu ocheanul de noapte, camarazii examinară în linişte ţărmul pentru a constata la timp dacă ceva mişcă pe-acolo. Doar într-un singur loc pâlpâiau nenumărate luminiţe, poate că dăduseră de-o aşezare sau de vreun sat de pescari.

   Când ajunse la un kilometru depărtare de insulă, căpitanul dădu comanda de stopare şi bărcile fură lăsate în apă. Într-una luă loc căpitanul, George şi Petre, iar în cealaltă doctorul Bertram cu încă doi marinari, care primiseră misiunea de-a încărca fructele căutate la bord, în caz că vor da peste ele.

   Farrow pornea de la considerentul că locuitorii mici insule vor fi destul de uimiţi la apariţia lui bruscă, întrucât aceasta, insula adică, era destul de retrasă din drumul obişnuit al curselor marine, dar mai ştia că banii erau bineveniţi pentru aceşti locuitori, în schimbul fructelor vândute.

   — O să debarcăm nu departe de colonie, ordonă Farrow, înainte ca bărcile uşoare de aluminiu să se îndepărteze. Apoi o vom lua de-a lungul plajei o bucată. Înainte!

   Vâslind uşor, cele două ambarcaţiuni se apropiară de insuliţă. Se părea că-n satul de pescari domnea încă o mare animaţie, întrucât zgomotul de voci şi larma penetra până al ei. Poate că prăznuiau vreo sărbătoare şi-n consecinţă le va fi cu atât mai uşor să târguie câte ceva.

   Camarazii se opriră din vâslit când fură la o depărtare de vreo cinci sute de metri de prima luminiţă. Un mic golf adăpostit şi liber de proeminenţe stâncoase îi aştepta acolo. La ţărm fuseseră trase o mulţime de bărci de pescuit.

   Aşadar colonia părea a fi destul de mare, în orice caz mai mare decât un simplu sat de pescari. Camarazii şi-au tras bărcile pe plajă, ducându-le într-un loc mai ferit, unde le-au priponit cu nişte pietroaie mai solide pentru a nu luneca în apă. Pentru orice eventualitate, căpitanul Farrow lăsă un matroz de veghe. Mai târziu, după ce cumpărăturile vor fi fost făcute, acesta va contribui la transportarea mărfii.

   Sub conducerea căpitanului, camarazii s-au apropiat de primele case, dar ciudat era că totul părea adormit aici. Doctorul Bertram fu de părere:

   — Cu siguranţă că locuitorii sărbătoresc în oraş sau pe plajă.

   Poate că preotul binecuvântează o nouă ambarcaţiune sau poate invocă divinitatea pentru o nouă expediţie de pescuit ce se va întreprinde mâine dimineaţă.

   Dacă cu prilejul unei astfel de sărbători vom întâlni nişte poliţişti autohtoni, va trebuie să-i convingem c-avem intenţii paşnice, la nevoie, să-i mituim chiar, cu câteva monezi de argint.

   — Buna valută englezească are trecere şi pe-aici, se exprimă căpitanul. Sunt curios cât o să ne ceară pentru fructe.

   — N-o să fie ieftin, oricum, dar cel puţin nu ne vor pune întrebări suplimentare despre modul cum am „aterizat" pe insula lor.

   În fine, camarazii i-au zărit şi pe primii locuitori ai insulei. Străzile nu erau luminate dar prin deschizăturile ferestrelor se vedea lumină şi-o femeie-n vârstă îşi făcu cruce de trei ori când marinarii apărură ca din nimic în dreptul ferestrei ei.

   Doctorul Bertram îi vorbi pe-un ton calm şi prevenitor, liniştind-o, însoţindu-şi vorbele de-o monedă de argint pe care i-o strecură în mână bătrânei doamne.

   — Stimată doamnă, începu el, am sosit cu iahtul