nostru, nu departe de-aici şi-am tras pe insulă cu două bărci pentru a putea face cumpărături şi-n deosebi fructe. Unde le-am putea găsi? Ne interesează în primul rând citrice. Ai dumneata aşa ceva de vânzare?

   Căpitanul şi fiul său învăţaseră suficientă spaniolă cât să înţeleagă ce se vorbea acolo. Femeia îşi dosi repede moneda şi răspunse pe un ton la fel de prietenos:

   — Veniţi într-un moment nefavorabil, senores. Tocmai se sărbătoreşte inaugurarea unei noi ambarcaţiuni pe care a lăsat-o la apă Pedro, dar voi încerca totuşi să vă mijlocesc o întâlnire cu câţiva neguţători. Noi trăim din pescuit şi n- avem surplusuri de fructe. Manuel şi Diaz însă schimbă peştele cu fructe cu neguţătorii de pe insula principală. Cred că cei doi au suficiente provizii. Veniţi, senores!

   Camarazii o urmară pe vârstnica doamnă, nimerind pe-o plajă destul de aglomerată. Oamenii se chemau unii pe alţii prin strigăte puternice şi glume ce puteau fi auzite de departe.

   Acum însă, la apariţia străinilor, amuţiră parcă, dar nu din cauza acestora ci pentru că preotul tocmai binecuvânta noua barcă.

   Siluetele locuitorilor, aşa cum apăreau ele în lumina pâlpâindă a faclelor, ofereau un tablou pitoresc.

   Pentru a nu tulbura ceremonia, marinarii se ţinură la început mai în spate. Au trebuit s-aştepte minute bune până ce cei îngenunchiaţi s-au ridicat în picioare.

   Puţin dup-aceea au început din nou să vorbească şi să glumească zgomotos.

   Femeia, care-l însoţise, îi rugă pe camarazi s-o aştepte acolo şi dispăru în mulţime. Acei locuitori care le stăteau camarazilor cel mai aproape, le aruncară priviri uimite, cercetătoare dar nu le adresară nici o întrebare.

   Fuseseră puse la proţap hălci întregi de peşte sau peşti mai mici, iar focurile praznicului care se anunţa ardeau peste tot pe mal. Ospăţul, pe care-l oferise acel care inaugura noua ambarcaţiune, capta se vede treaba, într-o măsură mult mai mare atenţia acestor locuitori ai insulei decât sosirea unor străini pe pământul lor.

UN OM NUMIT LOPEZ

   N-A DURAT MULT până ce bătrâna doamnă s-a reîntors cu doi oameni tineri, care nici nu s-au gândit să le pună vreo întrebare indiscretă asupra provenienţei lor acolo, ci au trecut de-ndată la treburi mai practice, negociindu-şi marfa.

   Întrucât preţul cerut n-a fost prea piperat, căpitanul încheie repede negocierile plătind cu bani peşin, englezeşti.

   Petre, împreună cu marinarii desemnaţi pentru aceasta au înşfăcat de-ndată coşurile cu fructe, transportându-le până la bărci. Cei doi neguţători tineri îşi oferiră şi ei ajutorul dar înainte ca doctorul să poată spune ceva, George-l înghionti pe ascuns astfel încât savantul se mărgini să spună:

   — Un moment, senores. Înainte de-a sosi aici cu iahtul nostru ni s-a întâmplat ceva deosebit. Am zărit departe în larg un înotător desăvârşit ce purta barbă pe când eram pe cale de a-l pescui din apă bănuind că resursele-i sunt epuizate, acesta, fără a se sinchisi de noi, s-a-ndepărtat într-o direcţie contrară. Poate că l-a răpus vreun rechin, fiindcă mai apoi nu l-a mai văzut deloc. Nu cumva îl cunoaşteţi întâmplător pe acest om?

   Cei doi neguţători, Manuel şi Diaz îşi făcură cruce şi strigară parcă într-un glas:

   — Lopez! L-aţi văzut pe Lopez!

   — Ce se-ntâmplă cu acest om? V-am văzut făcându-vă cruce, vru să ştie neapărat doctorul Bertram.

   — Un individ dat dracului, rău, acest Lopez, se exprimă Manuel. Puteţi fi bucuroşi că nu l-aţi luat la bord. Ştie al naibii de bine să mânuiască cuţitul!

   — Ei, râse doctorul, nu prea cred că cuţitul omului o să-i mai producă cuiva rău. Rechinul pe care l-am văzut pare să-l fi judecat în legea lui.

   Cei doi neguţători se uitară unul la altul nedumeriţi, după care, din nou luă Manuel cuvântul.

   — Vă-nşelaţi cu siguranţă, domnule! Lopez s-a jucat doar cu rechinul. Lopez a spintecat destui rechini pân-acum cu

cuţitul său, aşa încât acum, cei mai mulţi îi ştiu de frică. Sunt sigur că n-a căzut jertfă rechinului, a înotat pe sub apă şi-n felul acesta l-aţi pierdut din vedere, asta-i tot!

   — Am supravegheat toată întinderea mării. Tot ar fi trebuit să apară undeva pentru a-şi reînnoi provizia de aer.

   — Aşa este, înoată ca şi un peşte, întări Manuel, celălalt negustor.

   — Dar ce-a înfăptuit că este atât de temut? îl chestionă doctorul în continuare.

   Diaz se codi s-o spună, dar Manuel răspunse, după o mică pauză:

   — Nu i s-a putut dovedi nimic juridic, dar este clar c-a jefuit o mulţime de călători. Îi ameninţa cu cuţitul. De-asta era evitat de către toţi locuitorii insulei noastre şi-a celor din jur. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu el şi de aceea se ţine la distanţă.

   — Sunteţi siguri c-a jefuit călătorii? îi întrebă din nou George, îndrăznind s-o rupă pe spanioleşte. Sau se presupune c-aşa stau lucrurile şi călătorii care să depună mărturie au dispărut?

   — Lopez a invitat frecvent călători străini să ne viziteze insula. Nimeni nu i-a mai văzut de-atunci.

   Cuvintele colegului său de breaslă fură întărite de Diaz, care spuse:

   — Un individ deosebit de periculos!

   — Aceşti călători ar fi putut pleca dintr-un cu totul alt punct al insulei, fu de părere doctorul. Poate că n-au avut nici un chef să se mai întoarcă pe acelaşi drum. Asta nu- nseamnă că Lopez le-a venit de hac.

   — Aşa a afirmat şi Lopez la interogatoriu şi la tribunal, spuse şovăind acum Manuel. Asta n-a putut fi demonstrat, întrucât nimeni n-a raportat din celelalte porturi cum c-au apărut sau i-a văzut pe străini dispărând.

   Doctorul Bertram clătină din cap, mărginindu-se să adauge gânditor.

   —  Foarte uşor poate ajunge omul să fie bănuit pe nedrept. Se prea poate ca acest Lopez să se fi ascuns din alte motive, poate din orgoliu rănit. Mă şi mir c-a rămas atât de mult pe insulă. Dacă ar fi avut ceva pe conştiinţă, poate

c-ar fi spălat putina demult.

   — Lopez e foarte mândru, reluă Diaz. De la prima audiere judecătorească n-a mai stat de vorbă cu nimeni. N-a mai cumpărat de la noi sau alţi negustori din oraş ci mergea în alte localităţi pentru a