— S-ar fi putut agăţa şi de bordul vasului, căută Farrow o explicaţie. În timp ce navigam prin întuneric între insule, sar fi putut strecura prin turn înăuntru vasului. În felul acesta s-ar explica şi goliciunea acelei umbre, remarcate de Jan Brike.

  — Fireşte că i-a fost foame, continuă doctorul, aşa c-a luat peştele din tigaie cu ajutorul furculiţei dispărute.

  — Am mai avut noi musafiri nepoftiţi la bord şi de altă dată, remarcă inginerul. De cele mai multe ori au fost inamici. Cele ce-am auzit în sate despre Lopez nu ni-l indică ca pe un om de foarte mare încredere.

  — După părerea mea, pe vas nu sunt prea multe locuri unde să se fi ascuns, opină George. N-ar fi mai bine să cercetăm cu atenţie vasul, tată?

  — O să-ncepem cercetarea, după ce voi fi vorbit cu ultimul dintre oamenii mei, replică Farrow. Putea să se fi ascuns numai în magazie. Gândul de-a avea un pasager clandestin nu-i prea îmbucurător, dar nu trebuie să vedem prea în negru lucrurile. Atât de periculos nu poate fi. Nu ştiu din ce motiv, vrea el să părăsească insula, dar un motiv tot trebuie să existe.

  Ultimii oameni pe care-i întrebă căpitanul mărturisiră şi ei, că nu ştiu nimic despre incident. Aşadar mai rămânea de cercetat vasul. Farrow îi convocă pe membrii echipajului, pe toţi aceia care nu făceau de gardă şi le spuse:

  — Camarazi! N-aş fi pomenit deloc de peştele dispărut, dacă n-aş fi avut un motiv îndreptăţit. Prin întrebările mele am vrut să mă asigur că nu m-am înşelat în presupunerile mele. Se pare că s-a strecurat un om la bord, care s-a ascuns undeva. Numai el putea să ia peştele, întrucât îi era foame. Nu pot şti despre cine este vorba, dar bănuiesc că este un anume Lopez, care nu se bucură de prea mult credit pe insula de unde am cumpărat fructe şi peşte. Putem pleca de la presupunerea că omul se va apăra dacă e descoperit. Noi nu vrem să-i facem nimic. Ne vom cerceta vasul pe partea dreaptă şi stânga a sa, iar cea de-a treia coloană va veni din spate, astfel ca nimeni să nu poată scăpa. Aşadar, înainte!

   Cele trei coloane s-au format repede. Cercetarea începu de la proră.

   N-a mai existat nici un colţişor necercetat, astfel încât se părea că nimic n-ar mai putea scăpa acestei percheziţii generale.

UNDE SE ASCUNDE INTRUSUL?

   PERCHEZIŢIA DURĂ APROAPE O ORĂ. Nu s-a găsit nici un pasager clandestin. În cele din urmă căpitanul Farrow trebui să admită că la bord nu se găsea nici un pasager ascuns. Clătinând numai capul, el părăsi echipajul şi reintră în sala de mese a ofiţerilor.

   Acolo se găseau deja ofiţerii Rindow şi Brun, la care li se alătură şi George, care căutase pe cont propriu. La urmă sosi şi Hagen, care avea o figură abătută, când spuse:

   — Domnule căpitan, la bord trebuie să se găsească un pasager nedorit. Sau unul dintre marinari are acces de febră tropicală şi-şi permite glume proaste: îmi lipseşte un costum şi câteva rufe pe care mi le-am întins la uscat.

   Miraţi camarazii se uitară nedumeriţi unul la altul. George începu să râdă:

   — Asta-i chiar culmea! spuse el.

   Chiar şi doctorul Bertram nu-şi putut reţine o remarcă acidă:

   — Bine măcar că fantoma nu mai umblă dezbrăcată, altfel doctorul vasului va mai trebui să trateze un pacient de răceală sau guturai.

   — Era la locul lui costumul, întrebă căpitanul pe Hagen, atunci când am percheziţionat vasul şi-n special cabina ta, dragă Hagen?

   — Să spun drept, n-am fost atent, veni şovăielnic răspunsul.

   — Păcat! Am fi avut un punct de plecare dac-am fi ştiut când au dispărut lucrurile astea noi, remarcă înciudat căpitanul.

   — Pasagerul clandestin ar fi putut penetra prin lucarna din spate a magaziei pentru combustibil, constată George. Atunci am fi putu căuta peste tot că tot nu l-am fi găsit.

   Căpitanul Farrow se gândi câteva minute, după care trebui să-i dea dreptate fiului său.

   — Ar fi putut să îndepărteze ochiul geamului. În timpul

căutării nimeni n-a dat atenţie acestui lucru. Pe-acolo putea intra şi ieşi în voie. Să mergem repede sus!

   S-au grăbit cu toţii înspre magazie. Inginerul Hagen aruncă numai o privire înspre lucarnă, după care adăugă:

   — Fireşte! Şuruburile din interior sunt slăbite! A urcat imediat pe punte, când ne-a auzit cotrobăind pe jos. Cine şi- ar fi imaginat că posedă atâta îndrăzneală ca să urce pe punte?

   — Ar fi trebuit să ne gândim la asta, fu de părere Farrow. Aşadar întreaga noastră muncă a fost zadarnică. Pe punte n-a rămas mult timp. Cin ştie când a coborât iarăşi şi unde s-a pitit. Înc-o percheziţie a vasului? Nu! Renunţ la asta. Aş nelinişti echipajul degeaba.

   — Eu aş zice că-i necesară neapărat o nouă căutare. Se pronunţă Rindow, care se alăturase grupului de ofiţeri. Poate avem mai mult noroc şi propun să-ncepem cercetările de-aici din spate. Lucarna trebuie s-o avem tot timpul sub pază!

   După o scurtă gândire, căpitanul îşi dădu acordul deşi era clar că-i displăcea să-şi deranjeze din nou oamenii.

   Din nou împărţirea echipajului şi Farrow nu făcu nici un secret din faptul că-şi asuma greşeala în întregime de-a nu fi cercetat lucarna şi chepengul adiacent din magazie.

   Numai pe aici s-ar fi putut strecura musafirul nepoftit pe punte. Căpitanul le vorbi şi despre ultima ispravă a omului şi anume furtul costumului şi lenjeriei inginerului Hagen.

   Cu însufleţire s-au pornit cu toţii să percheziţioneze vasul, dar oricât s-au străduit, încercarea dădu pentru a doua oară greş.

   Căpitanul pusese santinele pe punte şi înăuntru magaziei pentru a supraveghea lucarna, ba şi-n cabina de comandă lângă turn pusese trei oameni.

   Venii rândul punţii şi harnaşamentele celor două tunuri de la bord, unde la nevoie s-ar fi putut adăposti un om. Nici acolo nu se găsi nimic.

   Căpitanului nu-i mai rămase nimic altceva de făcut decât de-a concedia a doua