Santinelele rămaseră şi urmară să fie schimbate cu regularitate. Farrow însuşi împreună cu ofiţerii săi, însoţit de

George şi doctorul Bertram reintrară în sala de mese a ofiţerilor unde ordonă să li pregătească o cafea tare.

   Nimeni nu mai amintea de pasagerul clandestin. Dar cu toţii se gândeau la acesta. George începu primul.

   — Dac-aş fi fost în pielea omului nostru, când aş fi auzit că începe a doua căutare aş fi sărit peste bord şi m-aş fi ţinut de ceva pentru a fi transportat odată cu vasul.

   Căpitanul se gândi puţin înainte de a răspunde.

   — Chiar aşa de imposibil nu e, George, în viaţă se întâmplă încă lucruri şi mai şi.

   — Dacă m-ar lega cineva cu o frânghie strâns, aş putea cutreiera de la babord la tribord şi să caut şi noaptea, acum, după omul nostru, propuse tânărul.

   — De unul singur este prea riscant, hotărî căpitanul. Dar împreună cu Petre, de ce nu?

   Inginerul Hagen interveni:

   — Omul nostru e un înotător excelent, domnule căpitan, atunci când va vedea că sunt exploraţi pereţii vasului, va dispărea sub apă. Un om care-şi bate joc şi de rechini, va găsi un mijloc ca să dispară, mai ales acum, pe timpul nopţii. Propun să aşteptăm până la ziuă şi-apoi să încercăm cercetarea.

   Propunerea inginerului găsi rezonanţă în judecata căpitanului. Doctorul Bertram privea totuşi lucrurile dintr-o altă perspectivă:

   — În ciuda tuturor bârfelor auzite pe insulă, nu cred că omul nostru are ceva necurat pe conştiinţă. Dacă este curat, ar trebui el însuşi să se arate. Ce părere ai, domnule căpitan?

   Între timp, Petre, care bătuse iniţial în uşă, anunţă:

   — Domnule căpitan, mi-am dat seama c-a dispărut un vechi revolver, pe care-l ţineam pe peretele cabinei mele. Este o amintire de la tatăl meu şi l-am purtat mereu cu mine. Nu era încărcat întrucât n-aveam gloanţe pentru el.

   Căpitanului îi veni aproape să râdă dar situaţia era prea serioasă pentru asta. Ca să întreprindă a treia percheziţie în noaptea asta era exclus, aşa că zise:

   — Vom întreprinde o a treia percheziţie, dar pentru asta, vom aştepta lumina zilei şi va trebui să-l găsim, altfel voi începe eu însumi să cred în fantoma lui Jan Brike, care mănâncă însă peşte, se-mbracă-n costum şi umblă încins cu-n revolver.

   — La lumina zilei nu mai poate întreprinde astfel de matrapazlâcuri, adăugă Rindow.

   — Voi atenţiona oricum santinelele de pe punte să fie cu ochii în patru. E posibil să fie încă pe punte sau chiar în interiorul Dox-ului.

   Farrow se ridică pentru a-şi instrui el însuşi oamenii şi pentru a face o ultimă inspecţie pe punte, după care voia să se ducă la culcare. Cei prezenţi i-au urat „Noapte bună" şi sau retras în cabinele lor.

   George se duse şi el în cabina sa dar nu-l răbdă inima să rămână singur acolo. Ascultă până ce paşii tatălui său se estompară, semn că s-a-ndreptat înspre cabina sa.

   Fără a fi văzut, îşi părăsi câteva minute mai târziu cabina şi-o luă pe culoar înspre cabina de comandă. Apariţia sa îi înspăimântă pe oamenii puşi acolo de santinelă.

   — Eu sunt, George, strigă fiul căpitanului. Nu pot dormi şi vreau să mă plimb puţin pe punte.

   Santinela aprobă dând din cap.

   — Cine are-n seama sa postul de pază pe punte? întrebă George.

   — La cârmă este Plundow, care tocmai l-a înlocuit pe Petre. La pupa este Robert iar la proră Killian.

   George începu să urce cu-ndemânare scăriţa de fier. Plundow nu se sperie deloc, când George apăru brusc lângă el. Îi spuse de intenţia lui de-a coborî pe punte.

   Plundow îl înştiinţă, prin semnale de fluier pe Robert şi Killian, pentru ca aceştia să nu se înspăimânte la apariţia bruscă a tânărului.

   George se-ndreptă mai întâi înspre pupa submarinului.

   — La posturi nimic nou, raportă marinarul.

   — Robert, aş vrea să caut puţin de unul singur după pasagerul nostru clandestin. Cred că acum se lasă cumva târât de vas, dar se ridică din apă curând. Nu va trebui însă să te vadă, aşa că te rog să te ascunzi undeva lângă turn. Eu mă voi ascunde lângă turnul de la pupă. Poate că vom reuşi amândoi să-l luăm prin surprindere.

   — N-ar fi rău deloc, domnule George, şopti marinarul. Voi băga de seamă să nu fi surprins, dacă mă pitesc acolo, lângă peretele turnului, voi putea păstra sub observaţie turnul de la pupa.

   — Numai nu te grăbi cu nimic! îl preveni George.

   Tânărul purta un pulover negru şi nu putea fi remarcat

uşor în întuneric, mai ales dacă se pitea lângă turnul amintit. Fireşte, mai rămânea şi posibilitatea ca străinul să nu se mai afle în apă ci să se fi agăţat de vreuna din gratiile balustradei, de unde putea supraveghea orice mişcare pe punte. În acest din urmă caz ar fi putut fi şi martorul ultimei convorbiri a lui George cu santinela.

   Oricum tânărul se piti lângă turn şi-ncepu să pândească în întuneric. Se obişnuise cu valurile care se loveau de punte şi spera să-l deosebească de orice alt zgomot suspect.

   Timpul începu să se scurgă foarte încet. I se părea că stă la pândă de două ore, ca să constate după cifrele luminoase de pe cadranul ceasului său că n-a trecut mai mult de o jumătate de oră.

   Pân-acum nu percepuse nici un zgomot suspect.

   Dacă Lopez era însă în apă cât putea oare să reziste? Dacă nu avea trupul uns cu grăsime, nu prea mult. Sau să fi îndrăznit Lopez să se aţină chiar pe lângă elice, un de era deosebit de periculos din cauza vârtejului de apă care l-ar fi putut mâna către o moarte sigură?

   George putea distinge chiar la lumina slabă a stelelor conturul vasului, aşa că ar fi putut recunoaşte repede un corp care s-ar fi azvârlit pe punte. Din nou mai trecu o jumătate de oră.

   Curând se vor schimba santinele. Atunci se va produce o mică agitaţie care-l va împiedeca pe intrus să se urce pe punte.

   Tânărul se înfuriase deja