că omul nu-ndrăznea să se arate. Prea multă răbdare nu poseda el oricum. Pentru a-i rămâne treaz interesul, lucrurile trebuiau să se-ntâmple cu el în cascadă. Tocmai era pe punctul de a se gândi dacă nu era mai bine să renunţe şi să se-ntoarcă în cabina sa când distinse în murmurul valurilor un zgomot deosebit.

   Întrucât zgomotul îl percepuse-n spatele lui se-ntoarse repede, tocmai la timp pentru a vedea o umbră cum se strecoară la o anumită depărtare.

   Fără să vrea se ciocni de ţeava tunului când dădu să se ridice brusc. George strigă înspre umbra aceea lunecătoare fără a-şi trage de la brâu pistolul. Un timp auzi tropăitul paşilor marinarului Robert care-i venea în ajutor pe punte.

   Dar cel interpelat fusese mai rapid. C-o îndemânarea de felină lunecă înainte şi-o secundă mai târziu îl înghiţi întunericul. George vru să se grăbească luând-o după el, îşi frână însă paşii întrucât nu prea ştia încotro s-o apuce. Robert şi ajunse lângă el şi-l întrebă ce se întâmplă.

   — Străinul a apărut în fine. A dispărut în direcţia tribord, mai precis înspre balustrada acestuia.

   Marinarul Robert o porni într-acolo în fugă. Lopez era însă mai viclean. Ceea ce George n-ar fi crezut posibil se întâmplă.

   Omul cuteză chiar să-l strige, iar vocea sa venea de la babord, în cea mai pură limbă engleză:

   — Cârmiţi îndată spre babord într-un ocol larg, cel puţin două sute de metri către sud. Înaintea noastră se găseşte o conglomeraţie de stânci subacvatice, vasul se îndreaptă acum direct înspre ele!

   Să fie oare adevărat? Sau omul să fi strigat numai pentru a-şi acoperi manevrele următoare?

   George raţionă la repezeală. Chiar dacă nu era adevărat, Plundow putea mai târziu să revină la cursul iniţial. Se hotărî să-l strige pe Plundow din turn, să facă cuvenita manevră cerută de misteriosul lor pasager.

   Imediat după aceea se-ndreptă înspre balustrada de la babord dar nu mai descoperi pe nimeni acolo. Reuşi să vadă-n apă doar dâra de spumă pe care-o lăsase Dox-ul după ce timonierul făcuse manevra sugerată de George.

   Acum putea să distingă şi el dârele de spumă albă mult mai groase provocate de valurile care se ciocneau de stâncile uriaşe, care se găseau exact în direcţia în care se îndrepta Dox-ul până-n momentul acela. Valurile, care se spărgeau de crestele acestora aveau o înălţime de cel puţin un metru şi fără avertismentul sosit în ultima clipă minunatul corp al Dox-ului lor s-ar fi ciocnit de stâncile sus amintite.

   Pentru a-i da de înţeles omului că echipajul submarinului nu-i e potrivnic, George strigă pentru a fi auzit departe în întuneric:

   — Îţi mulţumim, domnule Lopez. Ne-ai cruţat de pagube grele. Te rugăm să vii pe punte şi-ţi garantez că nu ţi se va întâmpla nimic rău!

   Tânărul nu primi nici un răspuns, deşi îşi repetă rugămintea de mai multe ori şi de fiecare dată îl asigură pe Lopez că nu va păţi nimic rău.

   — Dar ce se-ntâmplă aici? auzi deodată-n spate George binecunoscuta voce a tatălui său.

   Prin manevra bruscă pe care-o făcuse vasul, căpitanul se deşteptase. Se-mbrăcase sumar şi urcă-n turn, de unde sări pe punte când îl auzi pe fiul său strigând.

   Acesta îi povesti repede ce se-ntâmplase şi concluzionă:

   — L-am chemat de mai multe ori pe nume şi l-am asigurat că n-are de ce se teme de nimic.

   — Asta a fost o greşeală, George, zise căpitanul. Ai auzit tu de la Manuel şi Diaz că acest om este foarte mândru. Chemându-l pe nume şi-a dat seama că suntem la curent cu tot ce se spune despre el şi prin urmare asta l-a speriat.

   Abia acum se va păzi să se arate.

   George se uită cam încurcat în pământ, după care spuse cu părere de rău:

   — Ai dreptate, tată, am acţionat impulsiv, nu m-am gândit la asta, acum se va ascunde şi mai bine şi nu se va mai arăta. Dar nu poate rămâne ascuns pe toată durata traversării Atlanticului. Îl vom găsi noi până la urmă.

   — Mâine dimineaţă vom vedea ce e de făcut, dar acum repede înăuntru la culcare! Intenţiile tale au fost bune, numai c-au dat greş, îl consolă Farrow.

   Tulburat, fiul îşi urmă tatăl, coborând scăriţa în interiorul cabinei de comandă şi de aici, în cabina sa, unde voia să se culce într-adevăr. Cu tinereţea lui, uită cele întâmplate, aşa că adormi repede.

   Se trezi de-abia când se lumină de ziuă, făcu rapid un duş, frecându-se zdravăn cu apă rece, apoi se-mbrăcă cu

hainele pe care şi le pregătise de cu seară lângă pat.

   Merse-n sala de mese să-şi ia repede micul dejun pentru a se putea urca cât mai repede pe punte. Apăru primul acolo. Petre îi aduse apoi o cafea.

   După câteva minute, intră-n sală şi căpitanul împreună cu cei doi ofiţeri ai săi, lor alăturându-li-se curând şi Hagen.

   — Sper că nu te aştepţi să-l întâlnim prea curând pe domnul Lopez, spuse tatăl său, după ce-i ură „bună dimineaţa", la care dădu un răspuns şi tânărul, te-ai sculat mai degrabă decât îţi era obiceiul.

   — Sunt foarte nerăbdător şi curios totodată ce se va întâmpla azi în legătură cu problema noastră şi n-am vrut să-mi scape nimic.

   — Ţinând cont de serviciul imens pe care ni l-a adus astă noapte prin avertismentul său, nu-l vom livra în nici un caz autorităţilor, chiar dacă s-ar dovedi adevărate toate zvonurile cu privire la el, mărturisi căpitanul. I-aş acorda ocazia când am fi ajuns în dreptul unei insule de-a înota până acolo.

   — După experienţa pe care am avut-o cu el până acum, sunt sigur c-ar reuşi, spuse doctorul turnându-şi o a doua ceaşcă de cafea, pe care, după obiceiul său, fără lapte, o bea însă îndulcită. E un om cu tabietul deosebit, ce părere aveţi, domnule căpitan?

   Celor prezenţi nu le-a mai rămas decât să-ncuviinţeze. Micul dejun se termină repede, mai repede decât oricând. Căpitanul îşi împărţi din nou oamenii în trei echipe separate pentru a reîncepe cercetările. Nu era exclus ca pe timpul nopţii. Lui Lopez să-i