Căpitanul îşi duse încă o dată ocheanul la ochi şi după o minuţioasă cercetare, spuse:

   — Acum pot s-o recunosc şi eu. Aşadar, asta este insula misterioasă, ciudat că-n afară de băştinaşi nimeni nu ştie de aur.

   — Această linie maritimă e rar frecventată. Poate că-n

nord, mai departe, sau chiar în sud, traficul de vapoare să fie mai mare. De continent iarăşi e departe pentru ca o barcă de pescuit s-ajungă până aici.

  — Dacă fauna şi flora sunt aidoma celor de pe continent, susţinu doctorul, atunci, probabil că acum câteva mii de ani sau poate milioane, un cutremur de pământ a separat-o de pământul mamă.

  — Aşa mi-am explicat şi eu lucrurile, fu de acord Aranga.

  — Sunt curios în ce fel de dezvoltare e lumea animală. Dacă ruptura de continent s-a produs de multă vreme, lumea animală, maimuţele şi păsările trebuiau să cunoască o dezvoltare proprie.

  Doctorul era numai foc şi pară, mânat de curiozitatea ştiinţifică de-a ajunge cât mai repede la insulă, aşa încât îl rugă pe căpitan să grăbească mersul, astfel încât să poată debarca încă înainte de apusul soarelui, în speranţa de-a străbate cel puţin o parte din insula cu pricina.

  Căpitanul acceptă zâmbind sugestia doctorului şi dădu ordinele cuvenite prin portavoce să se ambaleze şi compresoarele.

  Aranga constată cu uimire, cum Dox-ul se opinti literalmente înainte, accelerându-şi considerabil viteza.

  — În materie de tehnică, nemţii sunt cu-n pas înaintea altor popoare, lăudă Aranga submarinul şi echipajul său.

  — Poate că nu e tocmai bine formulat, zâmbi Farrow. Cu siguranţă nemţii datorează multor popoare civilizate ale planetei multe investiţii şi îmbunătăţiri în probleme de tehnică. Dat tot atât de important, muncitorul german este serios şi harnic în ceea ce face. Ceea ce face acesta durează, aş putea spune, în înţelesul relativ al cuvântului, pentru o veşnicie.

  — Adică cel puţin pentru veşnicia vieţii noastre întregi, zâmbi, la rândul lui, Aranga.

  — Acest lucru se aplică şi-n ce priveşte echipajul navelor, continuă Farrow. Ideea începută, gradul lor de instrucţie este foarte ridicat.

  George, între timp, nu-şi luă ochii de la insula, pe care-o putea vedea acum cu ochiul liber.

  — O coloană de fum se ridică drept în sus de pe insulă, tată, strigă acesta. Să fi observat indigenii sosirea noastră şi-şi anunţă evenimentul în felul lor?

   — Asta ar fi ceva similar cu ce se-ntâmplă în insulele Solomon, observă doctorul. Acolo triburile izolate îşi dau de ştire tot prin trâmbe de fum.

   — Să sperăm că nu ni pregăteşte o primire „fierbinte", spuse gânditor căpitanul. Poate că e mai bine să aşteptăm căderea întunericului pentru a debarca. Dacă trâmbele de foc anunţă într-adevăr sosirea noastră, atunci înseamnă să băştinaşii dispun de ochi foarte ageri.

   — N-ar fi mai bine să ne scufundăm şi-n felul acesta să ajungem la insulă? Periscopul nu-l vor putea descoperi nici ochiul celor mai ageri băştinaşi.

   — Păi, s-o facem şi pe asta, spuse căpitanul, dând ordinele necesare.

   Toţi cei prezenţi în turn şi pe punte coborâră în interiorul vasului şi se asigurară încă o dată că totul era în ordine. Câteva minute mai târziu, submarinul ajunse sub apă şi se apropie de insulă, în vreme ce numai o bucată din periscop rămăsese deasupra apei. În noua situaţie, fireşte că viteza se încetini, întrucât nu mai puteau lucra, decât electromotoarele. George rămăsese lipit de tatăl său, care deservea periscopul şi-l întreba-n fiecare clipă dacă se vede insula mai clar şi cât mai rămăsese până la aceasta.

   Trecu însă o jumătate de oră până ce căpitanul putu spune:

   — Acum se poate recunoaşte clar ţărmul, copacii sunt dispuşi ca pe litoralul african, iar plaja e parţial netedă, parţial pietroasă şi stâncoasă.

   — Probabil că avem de-a face cu sol vulcanic, murmură doctorul Bertram ca pentru sine. Devine tot mai interesant. Mina de aur s-a format poate din solul submarin dar vom mai vedea!

   Un timp căpitanul păstră tăcerea, scrutând totul prin ochean cu atenţie, apoi făcu un semn de surpriză.

   — Am văzut câţiva indigeni. Par să fie într-adevăr negri, nu sunt înalţi deloc, mai degrabă pitici. Aşadar insula se înrudeşte cu Congoul African, întrucât acolo trăiesc neamurile de negri pitici.

   — Şi acolo trebuie să se fi produs de asemenea catastrofa naturală care a dus la desprinderea acestei bucăţi uriaşe de pământ, trase repede concluzia doctorul Bertram. Triburile negre congoleze nu sunt privite ca duşmani cu care să te pui uşor. Cunosc toate tipurile de otrăvuri pe care le folosesc la vânătoare şi război. O ştim din propria noastră experienţă. Îşi otrăvesc mai ales vârfurile săgeţilor lor.

   — Nu cred că la vârfurile de aur ale săgeţilor se poate lipi otravă, spuse gânditor căpitanul.

   — Asta depinde de forma săgeţilor şi de prelucrare, teoretic e posibil, oferi doctorul răspunsul.

   — Iată un motiv în plus de a aştepta căderea întunericului şi-apoi să încercăm să debarcăm, concluzionă căpitanul. Întunericul este temut de triburile africane de negri, întrucât, în imaginaţia lor e populat de fantome. Vom putea cu ajutorul lămpilor să coborâm în adâncul minei, căutând minereul. Putem lua şi probe, apoi din Mexic, domnule Aranga, vei putea forma o echipă pentru a lua în stăpânire exploatarea.

   — N-aţi vrea să fiţi dumneavoastră înşivă părtaşul,

domnule Farrow?

   Căpitanul Farrow scutură numai capul şi zise:

   — Nu prea, ca să fiu cinstit. Noi am agonisit de-a lungul numeroaselor călătorii o mulţime de lucruri valoroase pe care le putem oricând transforma în monede sunătoare, aşa că ne bucurăm de norocul de-a ne înfiinţa viitoarele noastre expediţii pentru o lungă perioadă de timp de aici înainte.

   — Sunt gata totuşi de-a vă ceda o parte din afacere, îl asigură Aranga. Dar cu privire la acest subiect, mai putem discuta pe drumul de întoarcere către Mexic.

   — Mai întâi să vizităm insula, zise Farrow, care refuză de la început tentaţia de a-şi spori avutul prin conversia unei părţi din aur, în reali, moneda