— Domnule Aranga, ai putea să ne indici cu aproximaţie locul unde ai debarcat acum trei ani? îl întrebă căpitanul pe spaniol, după ce submarinul făcu o mică cotitură spre sud şi Farrow rugă pe musafirul său să privească coasta cu atenţie prin ochean.

   După ce studie o vreme coasta, acesta spuse:

   — Suntem chiar în apropierea acelui loc. Aici unde cresc arborii aceştia uriaşi de pâine, barca noastră cu motor s-a lovit de coastă. Desişul pare şi mai des şi încâlcit decât era acum trei ani.

   — Asta nu-i nici o nenorocire, râse căpitanul. Avem noi ceva experienţă în astfel de lucruri şi dacă mă gândesc la Petre şi Kard, chiar specialişti. Prea mare nu poate fi nici brâul acesta de junglă.

   — Mina de aur este foarte aproape îndărătul acestei perdele vegetale, îl informă Aranga.

   — Atunci o să croim destul de repede poteca, mai adăugă căpitanul.

   În timp ce Farrow vorbea cu spaniolul, George preluă observaţia la periscop.

   Insula se afla la o depărtare de numai 250 de metri. Paralel cu vasul, Dox-ul se strecura lin, acum putându-se distinge coasta împădurită. Plaja era vizibilă doar pe alocuri, în rest masa vegetală înainta până-n apropierea apei. Dintr- o zonă a plajei apărură brusc trei siluete brune, înarmate cu arcuri uriaşe. Piticii, că aşa arătau, ţineau în mâna stângă săgeţi cu vârfuri scânteietoare, semn că erau făcute cu adevărat din aur. Poate că era singurul metal exploatat pe insulă.

   Cei trei negri priveau cu-nfrigurare înspre nord-vest, minunându-se probabil că vasul, pe care-l văzuseră de la o oarecare depărtare a dispărut. Priveau cam dezamăgiţi. Poate că-şi doreau vizita unor străini, întrucât nu pe toţi îi bănuiau de intenţii duşmănoase.

   George făcu loc doctorului pentru ca acesta să privească.

   După câteva momente, acesta exclamă:

   — Pitici, pitici adevăraţi, ceea ce confirmă desprinderea insulei din Congoul african. N-am putea să-i ameţim pe aceşti sălbatici pentru 24 de ore cu o grenadă gaze? În felul acesta vom putea cerceta totul în linişte şi munca ne-ar fi considerabil uşurată.

   — Piticii s-ar minuna mai mult la deşteptare de ce li s-a întâmplat, râse George şi flămânzi cum vor fi nu vor crede cum de-au reuşit să doarmă 24 de ore.

   — Vom căuta să vedem pe timpul nopţii cum ne vom descurca şi fără grenadele cu gaze, hotărî căpitanul. Folosirea grenadelor trebuie să rămână ultimul mijloc la care putem recurge pentru a ne salva pe noi înşine. Se mai văd negrii?

   — Vorbesc foarte agitat între ei şi arată încontinuu înspre mare, spre nord-vest, unde ne-am scufundat. Acum se retrag în tufişuri. Se pare că se folosesc de-o cărare care duce-n satul lor, locul unde se află ceva mai la nord de zona arătată de Aranga la debarcarea lor.

   — Chiar pe timpul nopţii va fi periculos să debarcăm.

   În apropierea potecii negrii ar fi putut instala dispozitive care să le indice iminenta noastră prezenţă. Dacă vrem s-o facem totuşi, atunci ar trebui să ne croim noi o cu totul altă potecă.

   Începuse înserarea care la această latitudine dura numai foarte puţin.

   Căpitanul trecu din nou la periscoape pentru a cerceta cu exactitate locul unde trebuiau să debarce. Lăsă vasul să mai navigheze puţin, după care dădu comenzile de stopare.

   — Acum putem să ne luăm cina în linişte, propuse el va mai trebui să aşteptăm cu debarcarea până ce piticii se vor fi culcat. După ce ne vom ridica la suprafaţă, vom lansa la apă două bărci de aluminiu întrucât nu e cazul s-apropiem Dox-ul prea mult de ţărm. Câţiva oameni vor fi de ajuns să facă primele cercetări.

  George mâncă cu poftă dar în grabă. De-abia putea aştepta să păşească pe solul insulei. Căpitanul râse de nerăbdarea lui, zicându-i:

  — Ei, George, dă-i drumul! Când ne ridicăm la suprafaţă, pune să se monteze două bărci uşoare de aluminiu. Venim şi noi repede. Petre o să te ajute.

  George părăsi sala de mese. Puţin mai târziu submarinul începu să se ridice, marinarii transportau bucăţi din bărcile portabile de aluminiu pe punte. Dar abia o oră mai târziu, apăru căpitanul cu ceilalţi camarazi, care doreau să se îmbarce. Nerăbdarea lui George crescu între timp la paroxism.

  În afară de căpitan, doctor, Aranga, Petre şi Kard au mai fost luaţi doi marinari, care au fost hotărâţi prin tragere la sorţi.

  Cu uşoare mişcări de vâsle, bărcile s-au apropiat de insulă, dar locul ales de căpitan pentru debarcare era presărat cu pietriş abrupt. Malul se ridica cam o jumătate de metru de suprafaţa mării. Şi-au priponit bărcile între stâncile colţuroase pentru a nu fi luate de reflux. George se căţără primul pe uscat, urmat de ceilalţi, măsură suplimentară de precauţie.

  Încordaţi, au scrutat întunericul dar nu se auzea nimic. Precaut George se apropie de desişul care-i stătea în faţă, când o lovitură puternică o primi în brâul cu arme, cu care era încins. Se aplecă şi se ridică de jos cu o săgeată care din fericire nimerise-n acest loc. George se-ntoarse strigându-le „Atenţie". Aşadar, piticii nu se temeau de întuneric şi ocupaseră desişul pe timpul nopţii. Vedeau probabil ca pisicile în întuneric.

  Câteva minute mai târziu, începură să zumzăie-n jurul lor săgeţile, astfel încât camarazii n-avură de ales şi s-au aruncat la pământ. O ploaie de săgeţi se abătu asupra lor din tufişuri.

   — La bărci, strigă căpitanul.

   Repede, acestea fură puse pe apă şi mânate de Petre şi Kard. Se-ndepărtară atât de repede încât numai câteva săgeţi căzuseră în barcă. Din fericire, nimeni nu fusese rănit. Erau aproape de submarin când Aranga strigă:

   — Mi se pare c-am fost lovit de-o săgeată, o simt abia acum.

   Fu dus la infirmerie, pentru a se stabili dacă vârful săgeţii fusese otrăvit. Între timp, George şi Petre adunară toate săgeţile căzute-n barcă. În timp ce bărcile se demontau, căpitanul dădu ordinele necesare pentru a se îndepărta de insulă. Curând veni anunţul că săgeţile n-au fost otrăvite. Rana lui Aranga era adâncă dar pătrunsese doar în carne. Trebuia tratată, întrucât la această latitudine toate rănile sunt