Deodată se auziră de afară bubuituri şi detunături. George voia să-i propună tatălui său să uite de insulă, dar căpitanul nu-l mai ascultase. Farrow comandă:

   — Cu toate motoarele înainte! Porniţi compresoarele!

   — Ce s-a întâmplat? întrebă George.

   Farrow nu mai trebui să-i dea nici o explicaţie lămuritoare lui George.

   La începu George crezu să se înşală când văzu un punct strălucitor, care se măreşte treptat. Puţin mai târziu acest punct se transformă într-o coloană de flăcări, care se ridică tot mai sus până se prefăcu într-o ciupercă de foc şi fum. Detunăturile şi bubuiturile se diminuaseră treptat.

   Un val de aer cald, aproape fierbinte, îmbrăţişă Dox-ul. În cele din urmă coloana de flăcări se prăbuşi în sine însuşi, ciuperca de foc şi pară, aureolată de fum, se ridică treptat în atmosferă unde în întunericul nopţii luă aspectul unei năluci luminoase. Încă o dată mai răsunară detunături şi bubuituri înfundate şi apoi totul se linişti cu desăvârşire.

   Puţin timp după aceea, Dox-ul fu săltat pe creasta unui val uriaş. Acest lucru reclamase din partea căpitanului întreaga lui măiestrie de navigaţie, pentru ca submarinul să nu devină o minge-n jocul dezlănţuit al valurilor.

   În cele din urmă şi această nălucă luminoasă dispăru.

  — Din insulă nu cred c-a mai rămas mare lucru, fu de părere Farrow, după o perioadă de tăcere.

  Erupţia vulcanului a fost prea puternică. În ziua următoare, insula avea o cu totul altă înfăţişare decât cu o zi înainte, aproape de nerecunoscut în siluetă şi formă.

  Camarazii nu mai îndrăzniră să păşească pe solul insulei, atât de curând după revărsarea vulcanică şi-şi reluară călătoria către vest.

SFÂRŞIT

Volumul 257

UN SECRET ÎNSPĂIMÂNTĂTOR

   DOCTORUL DUBA TASSA

   — DOMNII FARROV ŞI BERTRAM? Mă bucur mult să vă cunosc, domnilor. Am citi în gazete despre aventurile pe care le-aţi întâmpinat şi n-am încetat să mă minunez. Gândul meu cel drag mi-a fost c-aţi putea poposi cândva şi în Katmandu şi iată, că s-a împlinit.

   Micuţul reporter englez, Mr. George Watson, ne strânse din nou mâinile cu vioiciune. Puteam să-i citim bucuria în ochi, de-ndată ce a auzit pronunţându-se numele noastre.

   Făcând un mic ocol am ajuns încoace. În oraşul de graniţă Bhatragnia am părăsit calea ferată şi folosindu-ne de un camion am ajuns, străbătând trecătoarea, la Katmandu, capitala statului Nepal.

   Am rămas uimit văzând fertilitatea pământului Taraiului, partea sudică, bogată-n ape a regiunii, care permite recoltarea de orez şi bumbac, nu odată, ci chiar de două ori pe an. Apoi şoseaua urcă, se încovoie şerpeşte, strecurându-se printre şirul de munţi, luând-o la vale, prin valea Katmandu, până la oraşul cu acelaşi nume.

   Aici l-am întâlnit într-un han pe reporterul englez Watson, care, l-a început nici n-a vrut să creadă că noi suntem Farrow şi Bertram. Numai după ce-l văzu pe Pongo în faţa ochilor, nu se mai îndoi. Poate că spera să scrie un articol senzaţional despre noi.

   Cât despre noi înşine, nu eram deosebit de încântaţi de cunoştinţă. Întrucât nu doream să fim recunoscuţi de-ndată, în orice loc din lume apăream.

   Acum stăteam de vorbă cu Mr. Watson într-una din cafenelele din Katmandu şi suportam potopul de cuvinte ale reporterului, care se revărsau asupra noastră.

   — Trebuie să-mi povestiţi totul, domnilor, ce vă mână încoace. Sigur speraţi să întâmpinaţi şi aici aventuri interesante, dar pot să-mi imaginez ce vânt vă aduce pe aici, spuse el surâzând pişicher. Veniţi pentru doctorul Thassa, ale cărui experienţe au stârnit atâta agitaţie în populaţie.

   Marian zâmbi doar.

   — Dragă domnule Watson, vrem pur şi simplu să vizităm doar oraşul Katmandu şi de-am avea alte intenţii sau planuri, aşa uşor nu le-aţi putea afla, dacă asta n-ar sta şi-n intenţia noastră.

   — Voi tăcea ca mormântul, domnilor! Puteţi fi pe deplin liniştiţi. Aşadar, am sau nu dreptate, vreţi să-l cunoaşteţi pe doctorul Thassa?

   — N-o să ne credeţi dar acum auzim pentru prima oară de acest doctor Thassa. Dar dacă ne vei da dumneata mai multe amănunte, domnule Watson, nu vom zise ba, o să- ncercăm să-l cunoaştem şi pe acest domn.

   Watson ne privi foarte mirat.

   — Nu-mi vine să cred! Să nu fi auzit nimic despre doctorul Thassa? Orice om bolnav şi care posedă... - aici făcu semnul obişnuit am numărării banilor - mijloacele care să-i permită acest lucru, cere să fie tratat de dr. Thassa.

   — Povesteşte-ne ordine, dragă domnule Watson! Este ceva interesant în legătură cu persoana doctorului Thassa?

   — Cum aş putea să vă spun? Doctorul Thassa este indian, chiar descendent al gurungilor. Şi-a amenajat în oraş un mic sanatoriu. A studiat în Anglia, Franţa şi Germania şi doar de câţiva ani s-a stabilit aici ca medic.

   — Mai departe, vă rog!

   — Curând îşi formă un cerc mai mare de pacienţi din cei care-i vindecase de suferinţele mai vechi, prin ce metode, deocamdată ne este necunoscut. Un lucru e clar şi simpla sa personalitate contribuie la liniştirea nervilor. Astăzi, este doctorul care se bucură de cea mai mare trecere în zonă.

   — Până aici nu văd nimic misterios, domnule Watson. Presupun că doctorul Thassa se foloseşte de hipnoză în procesul terapeutic. Şi în Europa procedează la fel un număr de doctori indieni, însă sunt maeştri ai genului. Aşa că de ce n-ar folosi un doctor local un asemenea mijloc de tratament în practica sa?

   — Asta-n sine n-ar fi nimic, interveni Watson. Doctorul prescrie de asemenea medicamente care au un efect uimitor. Îmi amintesc de un caz, vecin cu miracolul. Un prinţ local, băştinaş, care reprezenta deja un caz pierdut pentru toţi medicii, ce şi renunţaseră să-l mai trateze a cerut în cele din urmă ajutorul doctorului Thassa. Patru zile după tratamentul acestuia, prinţul a putut fi văzut la o vânătoare de tigri. Astăzi e mai sănătos decât oricine. Ziarul meu m-a trimis să scriu câteva reportaje despre acest doctor minune şi leacurile sale dar nu a fost posibil întrucât