paralizeze organismul, în interiorul corpului am produs căldură artificială cu ajutorul curentului electric. Când inima, asemenea unui ceasornic este pusă în mişcare, un curent electric străbate corpul care activează anumiţi nervi în creierul omului. El poate chiar să vorbească. Fiţi atenţi, veţi vedea numaidecât!

   Doctorul Thassa, după ce deschise cutia, continuă să lucreze la diferite sârme şi legături. Indianul cel în vârstă, care se vedea din cutie, era complet dezbrăcat iar pielea era brăzdată de zbârcituri adânci. Nu făcea impresia unui mort, ci mai degrabă a unui adormit.

   — Prietenul meu e aici, continuă să spună doctorul Thassa, nu are nevoie de hrană. Asta e practic. E conservat, cum s-ar spune şi-n felul acesta oamenii ar putea trăi în viitor. Asta scuteşte pe oameni de povara hranei care s-ar ivi dacă s-ar instala nemurirea. Încă câteva secunde, domnilor. Ceasul va începe imediat să bată.

   În lumina vie care răzbătea prin oberlichtul de sus, puteam vedea totul cu claritate, nu eram deloc hipnotizaţi. Ceea ce se vedea erau lucruri reale iar de o mistificare sau iluzie optică nici nu putea fi vorba.

   Orologiul uman începu să bată. Patru lovituri de gong străbătură încăperea. Când ultima lovitură de gong, ecoul ei mai bine spus, se stinse, indianul mort păru să deschidă gura, ochii îi căpătară o strălucire vie, se uită fix înainte, de parcă ar fi vrut să-şi amintească ceva, apoi spuse tare şi perceptibil:

   — Ora 16 - adică ora patru după amiază.

   Cuvintele părură să fi fost spuse de indian cu greutate. Acum închise ochii şi rămase liniştit în cutia sa.

   — Ei, ce spuneţi acum? întrebă doctorul Thassa, căutând aprobarea şi recunoştinţa noastră.

   De vorbit, nu puteam vorbi şi asta era bine! Poate am fi spus ceva ce nu i-ar fi plăcut deloc doctorului. Mă aşteptam să spună ceva ce ar fi însemnat sentinţa noastră la moarte. Dar experienţele încă nu erau terminate, continuă să manevreze eprubete, pahare şi aparate în jur.

   În cele din urmă zise:

   — V-aş lăsa cu plăcere viaţa domnilor, întrucât acum sunteţi convinşi de utilitatea experienţelor mele şi nu-mi luaţi în nume de rău c-am sacrificat câteva vieţi omeneşti pe altarul ştiinţei, dar nu pot avea încredere în dumneavoastră. Şi cele două ajutoare pe care le am, îmi dau suficientă bătaie de cap, întrucât din invidie colegială m-ar trăda într-o zi. Trebuie, deci să vă ucid domnilor, dar aşa cum am mai spus, fără dureri şi cât mai omeneşte. Vă voi arăta ce-am realizat până acum, pentru ca conştiinţa dumneavoastră să ducă-n lumea de dincolo sentimentul real, că nu v-aţi jertfit vieţile pentru o cauză neînsemnată. Poate că veţi fi doi dintre ultimii oameni care veţi mai întreprinde călătoria aceasta în necunoscut.

   Doctorul Thassa ne prezentă într-adevăr tot ceea ce „comisese" până acum. Spun „comisese", întrucât faptele sale se asemănau acelora a unui descreierat.

   Iar noi, pentru a-i păstra buna dispoziţie, ne comportam de parcă am fi admirat tot ce ne arăta. Asta nu era greu întrucât nu ne puteam nici mişca nici vorbi. De fapt, în interior continua să ne muncească gândul cum ne-am putea elibera mai repede.

   Încă o oră mai durară experienţele doctorului Thassa. Aşteptarăm înfriguraţi ca efectele injecţiei să se estompeze.

Cu intenţie am tresărit amândoi când Thassa ne făcu injecţia. În felul acesta o parte din ser se pierduse şi nu se- nscrisese în circuitul nostru sanguin, ci s-a prelins pe piele. Speram ca doctorul, în starea lui de euforie, să nu fi observat. Speram ca înainte de trecerea celor două ore să fim în posesia tuturor facultăţilor noastre fizice. Deja am început să simt un tremurat şi o furnicătură în întreg corpul. Treptat îmi reveniră toate puterile. Nu puteam însă sări în picioare să-l neutralizez pe doctorul Thassa întrucât circuitul sanguin nu se restabilise pe deplin şi nu mă puteam baza în întregime pe muşchii şi forţele mele.

   Când doctorul ne întoarse din nou spatele, m-am uitat spre Marian. Acesta îmi făcu semn din cap. Doctorul începu din nou una din interminabilele sale prelegeri şi despre faptul că în curând succesele îl vor face cel mai renumit doctor de pe suprafaţa pământului.

   Fără să-mi mişc corpul, m-am uitat după vreo armă prin preajmă. Pe masă se găsea un păstrător masiv de scrisori din marmură. Ăsta ar fi intrat în planurile mele. Am aşteptat până ce doctorul ne-a întors din nou spatele şi-am ţâşnit în sus, în acelaşi moment a sărit şi Marian. El mi-o luă înainte, puse mâna pe un ciocan de fier de pe masă şi-l lăsă să cadă peste capul doctorului destul de uşor, dar totuşi suficient cât să se prăbuşească la pământ. L-am ridicat şi l-am legat, punându-l să stea într-unul dintre fotolii.

   — O jumătate de oră va mai dura amorţeala, Robert. Să percheziţionăm între timp casa, poate mai găsesc victime care mai pot fi salvate.

   — Şi fiica emisarului, Mariane?

   — Nu, nu cred că se găseşte aici. Dar să cercetăm totuşi!

   În urma cercetărilor noastre, am găsit în pivniţă un

număr de animale bine îngrijite, şobolani, hamsteri, şoareci şi o pereche de căţei, pe care doctorul Thassa dorea să-şi completeze experienţele.

   Mai zăcea un tânăr indian acolo, rănit şi fără cunoştinţă, pe care cu siguranţă că-l atacase tigrul şi fusese târât aici.

   I-am spălat rănile, l-am pansat şi l-am adus din nou în simţiri. El ne-a adeverit spusele, cum că ademenit de recompensa mare a pornit să caute urmele fetei dispărute a diplomatului englez. Mulţi oameni din Katmandu credeau că-n dosul dispariţiei acesteia se ascundea însuşi doctorul Thassa. De când fusese doborât de către tigru nu-şi mai recăpătase cunoştinţa.

   Curând îl părăsiră din nou puterile şi recăzu în leşinu-i de odinioară. L-am pansat destul de bine, astfel încât nu mai era în pericol de moarte. Pierderea masivă de sânge îl slăbise desigur dar asta era tot.

   — Dar unde sunt ajutoarele doctorului Thassa? am întrebat eu.

   — Nu ştiu, Robert. Poate vin în curând. Să mergem din nou îndărăt în laborator. Doctorul Thassa îşi va fi recăpătat între timp cunoştinţa.

   Când am