pătruns în încăperea prevăzută cu oberlicht, doctorul Thassa începu deja să se mişte. Câteva minute mai târziu, deschise ochii şi se uită uimit la noi. Păru să-i revină memoria pentru că în ciuda legăturilor se încordă din răsputeri, răstindu-se la noi.

   Ce era de făcut cu omul ăsta? În Katmandu nu-l puteam transporta, aşadar unul dintre noi trebuia să rămână aici, iar celălalt să se reîntoarcă în oraş pentru a înştiinţa poliţia.

   Marian păru să-mi ghicească gândurile, când mă întrebă:

   — Ai vrea să rămâi singur în casa asta misterioasă? Nu? Atunci du-te în oraş! Să sperăm că te vei întâlni cu Pongo!

   Deodată doctorul Thassa, care păru să se liniştească, ne zise:

   — Nu trebuie să vă fie frică domnilor, că ajutoarele mele vin azi aici. M-aţi întrecut în viclenie, astfel încât munca mea este distrusă. N-am nici un chef să mai trăiesc în continuare. Micul inel de la mâna mea conţine otravă, pe care tocmai am luat-o. În câteva minute totul se va fi terminat pentru mine. Am o dorinţă, pe care nu i-o puteţi refuza unui mort. Aşezaţi-mă, după ce voi muri în cea mai adâncă pivniţă a mea, a cărei trapă o veţi găsi în colţul din stânga a temniţei noastre de odinioară. Vreau să fiu înmormântat la locul meu de muncă, unde am dorit să dobândesc un renume nemuritor. Îmi promiteţi atâta lucru, domnilor?

   Vorbea tot mai greu şi vorbele îi ieşeau numai cu greutate de pe buze. Deşi fusese un nebun periculos, nu doream să-i refuzăm ultima dorinţă. Doctorul închise ca izbăvit ochii, după ce-i promisesem cele cerute, mai zvâcni o dată şi recăzu înapoi. Doctorul Thassa era mort.

   Ne-am uitat unul la altul. Cu-n incident de felul acesta, n- am contat. După ce ne-am convins că murise într-adevăr i- am luat legăturile şi l-am transportat în pivniţă, pe care am găsit-o uşor.

   Acolo, l-am aşezat pe doctor la pământ, am tras trapa şi ne-am dus la tânărul indian, care între timp îşi recăpătase cunoştinţa. Încă nu putea să meargă, aşa că a trebuit să facem o targă, pentru a nu-l lăsa singur în această casă îngrozitoare. Armele noastre le-am găsit în sufrageria doctorului. Acum ne simţeam din nou siguri.

   Pe drumul spre Katmandu ne-am schimbat de câteva ori în faţa şi-n spatele tărgii cu care-l transportam pe indian. Fără alte întreruperi am ajuns în Katmandu şi l-am predat pe indian încredinţându-l autorităţilor spitaliceşti englezeşti ale oraşului, care erau deja în alertă.

   Pongo nu era în hotel, de asemenea nici Maha. Marian voia mai întâi să aştepte întoarcerea prietenului nostru negru, înainte de a anunţa poliţia. Dar veni noaptea şi Pongo nu se mai întoarse.

   Să fi rămas în pădure?

   Ne-am interesat la hotelier, dacă noaptea trecută Pongo rămăsese în hotel. El nu putu să ne dea nici un răspuns.

   Asta nu spunea nimic, întrucât Pongo, dacă voia, rămânea mereu neobservat.

   Pe la ora 21, ne-am întâlnit cu Mr. Watson, care ne-a întâmpinat cu un potop de reproşuri pentru că l-am făcut să aştepte zadarnic. Marian îl consolă şi reluă firul discuţiei noastre asupra dispariţiei fiicei emisarului englez.

   — A fost găsită fata, Mt. Watson?

   — Din păcate, nu încă, veni răspunsul. Cred, cu siguranţă, că doctorul Thassa se ascunde în spatele întregii afaceri, deşi nici un om nu i-ar putea-o dovedi. L-am întâlnit acum o oră pe doctorul Thassa pe şosea.

   — Pe cine ai întâlnit? îl întrebă brutal Marian.

   Asta nu se poate întâmpla!

   — De ce nu, domnule Farrow? Crezi cumva că nu l-am recunoscut? Nu, chiar acum o oră a trecut pe şosea spre oraş. Permiteţi-mi domnilor! Pot să jur că l-am văzut pe doctorul Thassa acum o oră.

   Marian scutură capul. Nici el nu-şi putea crede urechilor. Ne-am uitat înspăimântaţi unul la celălalt.

   — Să ne fi înşelat, Robert? Să nu fi fost mort? Aşa părea atunci! Acum să mergem de îndată la poliţie, să relatăm totul sub protocol. Să sperăm că Mr. Watson s-a înşelat!

   Reporterul ne auzi vorbele şoptite.

   — O greşeală este absolut exclusă, domnule Farrow!

   — Poate că doctorul Thassa are dublură? am spus eu, cuprins de presimţiri negre.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     Himalaya swu Ltfj mal înalţ lanf miflitaf de pe Piirims hm wwf im cimpiti sndo-^md h sud v W^i. lomeaztI o hnm)

muurulu. in spictat tiimimu înire tteftrtvrtk mniom ale Asiei C trswk ,i tropicale ak ^fei du iW tfiwftf /ta/tinj .rawf munţii cti mi smeri JV p?,-lrt'r ^ ^ ™ [kitie

tutremtv din zorfi certifică faptul fii muniţii & f r în pwzwt- '-îmiui ilimtms rtprtzmi şt paradisul ufainipibr

AVENTURA LUI PONGO

   PE DRUMUL SPRE SEDIUL POLIŢIEI, m-am gândit dacă doctorul ne pregătise o altă comedie. Am vrut să mă adresez lui Marian, dar am lăsat-o baltă întrucât Mr. Watson ne însoţea şi Marian nu-i povestise încă nimic de sinuciderea doctorului.

   Unde putea să se ascundă Pongo? Speram că-l vom găsi din nou în hotel, când ne vom întoarce de la poliţie.

   În clădirea poliţiei am avut de aşteptat o jumătate de oră înainte de a ne putea adresa comisarului de serviciu.

   Marian stătu mai încolo mormăind, în timp ce eu mă întreţineam, cu reporterul.

   Comisarul Witho făcu ochii mari, în timp ce-i povesteam aventura noastră. Nu voia să creadă că Thassa era un răufăcător şi spunea că va face mai întâi cercetări înainte de a-l acuza de ceva.

   Marian fu destul de precaut ca să descrie starea în care l- am lăsat pe doctor în casa din junglă, drept „probabil mort".

   Era posibil, spune el, ca doctorul să nu fi murit şi să se fi întors iarăşi în Katmandu.

   — Scuzaţi-mă, domnilor, dacă vă mărturisesc deschis că ţin raportul dumneavoastră ca foarte improbabil. Va trebui mai întâi să mă conving sigur că aşa stau lucrurile. Veniţi mâine dimineaţă pe la ora nouă şi vom merge împreună în junglă. O să-mi arătaţi la faţa locului ce s-a întâmplat. Tigrul va rămâne oricum