La tigru încă nu mă gândisem. Acum mi-am amintit că la reîntoarcere nu l-am mai văzut pe cărarea unde-l lăsasem. Marian nu zise nimic în plus, îşi luă numai un „bun-rămas" politicos de la comisar. De-abia ajunşi în camera noastră, l- am făcut atent asupra acestui lucru.

   — L-ai mai văzut pe tigru în luminişul unde l-am răpus?

   — Nu, Robert şi asta mi-a dat de gândit de-abia în clădirea poliţiei. Poate că doctorul Thassa l-a îndepărtat din drum.

   — Atunci trebuie să-l găsim în casa acestuia.

   Mr. Watson ne întrebă odată ajunşi la hotel unde ne însoţise, dacă nu intenţionăm înainte de sosirea poliţiei să mai facem o vizită nocturnă în casa doctorului din junglă. În acest caz din urmă ar fi fericit să ne însoţească.

   — Întrucât suntem convocaţi de către comisar la ora nouă, n-am putea-o face decât noaptea, dar nu prea ar avea rost. Aş vrea mai degrabă s-aştept venirea lui Pongo, care ne poate aduce noutăţi, se pronunţă Marian.

   — Bine, atunci ne vedem mâine dimineaţă devreme.

   Cu aceste ultime cuvinte reporterul se-ndepărtă.

   Oboseala pe care Marian o afişa în vorbe şi prin căscat în

decursul discuţiei cu Mr. Watson dispăru acum, de-ndată ce reporterul îşi luase tălpăşiţa şi rămăseserăm singuri. Stinse lumina în camerele noastre şi deschise geamul. Cu destulă uşurinţă puteam ajunge de aici pe acoperişul unui şopron şi de acolo, în curte.

   Odată ajunşi în curte, am aşteptat până ce reporterul a părăsit hotelul şi l-am urmărit de la o anumită distanţă.

   Comportamentul lui Marian mi se păru inexplicabil. Îi dădea cumva de bănuit comportamentul reporterului?

   Cu destulă greutate am putut să-l urmărim pe reporter, mai ales că acesta se întorcea des să privească în spate. Până la urmă nu ne-a observat însă.

   Spre mirarea mea, acesta părăsi oraşul şi-o luă în direcţia junglei. Imediat ce se apropie de pădure, dispăru în ea. Marian îmi şopti:

   — Mr. Watson mi se pare tot mai greu de înţeles.

   Mai întâi face o bună impresie, când ne întreabă despre scopurile prezenţei noastre aici, iar acum merge singur la locuinţa doctorului Thassa. Cred că ne-a atras mai curând atenţia asupra acestuia, pentru a ne ocupa de dânsul mai întâi şi a-i cădea apoi mai repede şi mai uşor în cursă.

   — Nu prea îmi vine să cred ce spui, Mariane. Doar s-a bucurat extraordinar când a auzit pomenindu-se numele noastre.

   — Totul ţine de regie, Robert. Dar să facem un mic înconjur! Dacă ne grăbim, poate ajungem la casa doctorului Thassa încă înaintea reporterului.

   După un marş forţat am ajuns în faţa casei doctorului. Să

mai fie încă doctorul în pivniţa unde l-am dus?

   Să ne fi turnat gogoşi Mr. Watson sau doctorul „înviase" cu adevărat din morţi?

   La lumina lămpilor de buzunar am cercetat totul, toate încăperile casei. În laborator nu-mi venea să cred ochilor, lipseau într-adevăr nişte aparate pe care le-am văzut acolo. Încăperea semăna cu un birou normal de lucru.

   În pivniţă nu am găsit din nou nimic. Nici animalele de experienţă şi nici trupul doctorului Thassa. Ce să însemne asta? Dacă convocam aici poliţia, ne-ar fi râs în faţă şi ne-ar fi acuzat de febră sau delirium tropical. Deodată Marian îşi stinse lumina lămpii sale de buzunar şi-mi apucă braţul.

   — Vine! îmi şopti el şi mă trase îndărătul unei ferestre masive, care ne putea acoperi.

   La început n-am auzit nimic, apoi se auziră paşi uşori şi în cele din urmă uşa fu deschisă şi în lumina palidă a lunii apăru chipul lui Mr. Watson.

   Fără să facă un zgomot, se-ndreptă spre un dulap din perete, îl deschise şi scoase ultimul perete al dulapului afară. Am auzit un clinchet metalic şi-apoi scăpără lampa unui aparat de radio în încăpere.

   Foarte curând îmi fu clar că nu era vorba nu numai de un aparat de recepţie ci chiar şi de emisie, fiind un aparat combinat, recepţie-emisie. Reporterul pregăti aparatul şi dădu câteva semnal.

   Nu dură mult până ce primi răspuns. În sfârşit, l-am auzit spunând:

   — Domnii dorm în hotelul lor. Au înştiinţat poliţia şi vor fi mâine la nouă din nou acolo. Comisarul va studia dovezile împreună cu dânşii. Am mers din această cauză la casa din pădure pentru a distruge toate urmele dar am constat că totul este-n regulă.

   Interlocutorul lui Mr. Watson îi răspunse ceva dar n-am înţeles ce, întrucât Mr. Watson îşi trase casca peste urechi. După o scurtă pauză continuă:

   — Bineînţeles c-am spus domnilor că v-am văzut, dar n- au vrut să creadă. Ştiu deja că moartea dumneavoastră nu-i decât un şiretlic. Nu cred că vor avea succes mâine dimineaţă. Dacă comisarul va veni mâine la casa din pădure şi va găsi totul în ordine, va blestema c-a făcut drumul de pomană. Va trebui să susţineţi, domnule doctor, c-aţi construit casa din pădure ca şi o casă de odihnă şi recuperare. După orele de muncă şi practică chimică, unde puteţi îmbina plăcutul cu utilul, refăcându-vă şi studiind totodată. Hm, înţeleg. Negrul încă nu s-a întors. Nici domnii nu ştiu unde a rămas. Nu cred c-ar trebui să ne facem griji din cauza asta. Se ştie că negrii de-abia pot să gândească. Bine, domnule doctor! Vă mai sun mâine dimineaţă la ora zece din nou. Încheiat!

   Din păcate, n-am putut înţelege răspunsul doctorului dar şi fără asta aveam o reprezentare veridică a adevăratei stări de lucruri. Eram zguduit de jocul dublu făcut de acest reporter. Asupra motivaţiei n-aveam habar momentan.

   Watson închise dulapul din colţul camerei de unde scosese aparatul şi dădu să părăsească casa. Când ajunse afară - şi asta am putut-o observa din colţul geamului nostru destul de bine - tresări speriat şi se dădu înapoi. În lumina razelor de lună o siluetă nemişcată apăru în faţa reporterului privindu-l cu atenţie. Mr. Watson se întoarse în goană în casă şi închise uşa. Silueta întunecată dispăru în secunda următoare.

   Trecu un timp îndelungat fără ca să se petreacă nimic. Poate Watson putea să observe din colţul unde se refugiase unde sau măcar direcţia în care