Reporterul prinse din nou curaj şi reieşi din casă, dispărând repede în tufişuri.

   — A fost Pongo acela de adineauri, Robert, îmi şopti Marian.

   Am aprobat în tăcere. Na trebuit să aşteptăm prea mult până ce apăru şi uriaşul negru, cu Maha lângă el.

   — Pongo are multe de spus, bine că Masser aici!

   — Unde ai stat ascuns atâta timp, Pongo? întrebă Marian.

   — Să vorbim mai încet, l-am avertizat eu.

   — Masser poate vorbi tare. În casă nu este om, Pongo căutat.

   — De unde ai ştiut c-am rămas înăuntru, Pongo? îl întrebă mai departe Marian, înăuntru casei mă refer.

   — Pongo văzut cum Masser vine, masser Winston nu om

bun, Pongo bănuit la el.

   — Te-am aşteptat mult Pongo, am crezut că vii ca să ne eliberezi.

   — Când Masser împuşcat tigru, Pongo văzut om cum fuge. Pongo fugit după el, om fugit în peşteră, Pongo s-a dus după el. Omul ameninţat Pongo cu pistol apoi închis în peşteră. După ce Pongo rămas singur şi om plecat, în peşteră Pongo găsit alte încăperi unde este fata, fiică de la „trimis englez".

   — Ai găsit fata? exclamă Marian bucuros. Povesteşte mai departe, unde se află acum?

   — Pongo vorbeşte cu fata, foarte speriată, apoi ascunde bine. Ca om răi să nu găsească. Pongo caută mai departe-n peşteră, găsit gang, care vine aici la casa din pădure. Pongo vede cum doctor Thassa duce în pivniţă dat trebuie să păzească om rău care se ascunde în casă. Masser părăseşte casa cu indian bolnav. Om rău coboară în pivniţă, scoate pe doctor afară. Doctorul face iarăşi bine, împreună cu om rău părăseşte casa din pădure, merge în oraş. Pongo urmăreşte. Masser merge la spital. Pongo cu Maha merge să ia fata de la „trimis englez". Apoi vine Masser om rău, ascultă cu atenţie, apoi intră înăuntru. Pongo rămâne afară, bagă de seamă asupra om rău. Om rău scapă apoi.

   Raportul lui Pongo a fost o performanţă şi aşa de mult nu l-am auzit vorbind aproape niciodată.

   Acum sosise deci pentru a ne ajuta.

   — Pongo a văzut mai multe, continuă deodată uriaşul. Când Pongo a ajuns aici, doctorul goleşte camera mare, Pongo vede uşa secretă, altfel Masser nu poate găsi.

   — De asta trebuie să ne urmezi, Pongo! E bine să ştim unde au dispărut aparatele. Poliţia nu ne va crede pe cuvânt altfel.

   Pongo o luă înainte. Nu ne-am aprins lanternele de buzunar imediat pentru că uriaşul părea să cunoască aici fiecare piatră în acre colţ se găseşte. În pivniţă Pongo ne arătă uşa secretă, după care ne-am aprins lămpile de buzunar. Am deschis numaidecât uşa şi ne-am pregătit să păşim înăuntru, când Pongo ne strigă:

   — Pongo veghează sus!

   — Bine, du-te sus, Pongo, poate că duşmanii se vor întoarce.

   După ce Pongo dispăru, am început să căutăm camera cu toată atenţia. Era mare şi mobilată elegant. Toate aparatele, pe care le-am văzut sus, erau depozitate acum aici. Mă miram numai cum de-a reuşit doctorul să facă asta într-un timp atât de scurt. Văzusem de-acum destul, aşa c-am zăvorât din nou uşa secretă. L-am luat pe camaradul nostru negru şi-am ieşit să mergem la peştera unde era ascunsă fata emisarului englez. Aproape că ne-a căzut de gât când a aflat că ne numim Farrow şi Bertram. Ne-a povestit cum după ce a băut în după-amiaza aceea o cafea, a adormit şi s-a trezit în văgăuna aceea din peşteră. Doctorul Thassa o vizitase apoi şi-a ameninţat-o că va servi drept cobai, experienţelor sale dacă nu va consimţi să devină soţia lui. Ia promis că va fi de acord dar să-i dea timp de gândire câteva zile, pe care doctorul, mărinimos i le acordă.

   Când l-a văzut pe Pongo în faţa ei a crezut la început că doctorul Thassa l-a trimis pe uriaşul negru ca să-i ia viaţa.

   A fost, în final, extrem de bucuroasă să afle că acesta era mesagerul nostru şi că noi eram în apropiere şi intenţionam s-o eliberăm. Fără şovăire i se încredinţă lui Pongo şi-i îndeplini indicaţiile, deşi i-ar fi plăcut s-alerge mai degrabă acasă.

   Am condus-o pe tânăra fată prin gangul de legătură în camera doctorului Thassa, unde ne-am instalat comod. Voiam să ne mai tragem sufletul înainte de-a porni din nou în marş spre Katmandu. N-am ţinut cont însă de uneltirile doctorului Thassa. Întrucât Pongo stătea de veghe afară, ne-am simţit atât de în siguranţă încât ne-am permis să ne- aprindem în întuneric câte o ţigară. Stăteam tăcuţi acolo, în tăcerea care cuprinsese casa misterioasă a doctorului. Am reconstituit pe plan mintal întâmplările de pân acum cu doctorul Thassa.

   Unde ar fi putut fi în clipa de faţă? Speram să-l putem repede dovedi şi preda în mâinile autorităţilor în drept.

   La uşă mi se păru că aud un zgomot suspect, aşa încât am ridicat pânditor capul. Marian procedă la fel.

   Să se fi întors doctorul Thassa? Nu părea probabil! Pongo

l-ar fi văzut şi ne-am fi pus în gardă.

   Trebuia să ne fi înşelat, întrucât mult timp, totul rămase liniştit. Poate trosnise vreun lemn, doar se ştie că şi după ani de zile lemnul de construcţie mai pârâie!

   Ne-am cufundat din nou în jilţurile moi fără să bănuim că adversarul nostru nu era decât la câţiva paşi în spatele uşii, ascuns acolo.

   Deodată mă cuprinse o oboseală ciudată, am vrut să deschid gura să-i dau de ştire lui Marian dar nici un sunet nu-mi ieşi de pe buze.

   Ca prin ceaţă am văzut că şi Marian se cocârjase în jilţul său. Apoi mă cuprinse cel mai adânc întuneric.

ÎN MÂINILE UNUI NEBUN

   M-AM DEŞTEPTAT ÎN RÂSETELE UNUI ISTERIC. O lumină orbitoare domnea în încăpere iar în faţa mea stătea doctorul Thassa.

   — Cred că nici n-aţi visat vreodată că voi reveni din nou la viaţă şi vă voi aduce din nou în puterea mea, domnilor. Mr. Watson este neîndemânatic, v-a pus pentru a doua oară pe urmele mele. Dacă n-aş fi prevăzut totul. Mi-ar fi mers destul de prost. Lui Watson nu