i-a reuşit fără ajutorul meu să mânuiască aparatul de emisie-recepţie. A tot umblat la el până l-am auzit şi m-am grăbit încoace. Cât de repede am ajuns, vă puteţi imagina şi singuri. Pongo şi ghepardul au fost scoşi din luptă cu micile mele săgeţi otrăvite iar dumneavoastră înşivă, domnilor, aţi fost ameţiţi cu ajutorul unui praf, pe care l-am suflat pe gaura cheii. Îmi pare rău că a trebuit s-aplic acelaşi procedeu şi-n cazul tinerei doamne ce vă acompaniază. Mă consolez că ştiţi cât de valoroase sunt experimentele pe care le fac şi de aceea, veţi înţelege de ce nu vă pot reda libertatea.

   — V-aţi gândit bine. Domnule doctor, că tânăra doamnă, de care aminteaţi aici, nu vă va deveni niciodată soţie, dacă vă veţi pune în aplicare planurile?

   — Puteţi fi liniştiţi şi-n această privinţă, domnule Farrow. Mă voi căsători cu dânsa fără s-o întreb şi ea ştie, că vorbesc foarte serios.

   Până acum fiica emisarului nu scoase nici o vorbă. Plină de groază şi repulsie, se uită la doctorul Thassa, îl privi pe Marian şi spuse:

   — N-o să fim multă vreme în puterea doctorului Thassa. Bine că complicele său a fost arestat.

   Am rămas uimit de cele auzite. Tânăra intenţiona să-l sperie pe doctorul Thassa, ceea ce-i reuşi pe deplin.

   Acesta păli şi întrebă în grabă:

   — Cine a fost arestat? A comis domnul Watson vreo greşeală şi s-a trădat?

   — Poliţia trebuie să descindă în curând aici, spuse acum

Marian. Să sperăm că va fi destul de promptă pentru ca să vă aresteze.

   Doctorul Thassa se grăbi să se ducă înspre geam, îl văzu pe Pongo întins în faţa casei sale şi se repezi deodată afară, pentru a-l căra undeva de acolo. Fiica emisarului englez începu să râdă încet.

   — Acum i s-a făcut teamă, domnilor. Să sperăm că n-am spus ceva nepotrivit ce ne-ar putea înrăutăţi situaţia! Sigur că va întreprinde tot ce-i stă în puteri ca să facă să dispărem, astfel încât poliţia să nu-i pună întrebări şi să nu observe nimic.

   — Atât de repede nu va putea ucide trei oameni sau chiar patru, fără să lase nici o urmă. Ne va închide undeva, sunt sigur. Poate vom reuşi să ne eliberăm. Să câştigăm timp rămâne obiectivul nostru principal, sublinie Marian.

   Doctorul Thassa reveni în cameră, se repezi spre mine şi mă înşfăcă, fără ca să pot opune nici o rezistenţă, legat cum eram şi mă târî de acolo.

   Dispunea de-o putere mare, întrucât fără să facă eforturi vizibile mă duse-n pivniţă pe sus şi mă aruncă printre aparatele şi ustensilele sale.

   Maha şi Pongo aterizaseră înainte acolo şi-acum urmă Marian şi fata. Thassa părăsi încăperea fără să ne mai adreseze un singur cuvânt, părând să se grăbească foarte tare.

   — Să-ncepem, Mariane, să ne slăbim unul altuia legăturile, am propus eu.

   — Putem încerca, Robert, deşi nu cred că vom reuşi. Cunoşti doar arta doctorului de-a face legături. După ce se va trezi Pongo, vom avea mai mulţi sorţi de izbândă, dată fiind puterea acestuia. Dar să-ncercăm totuşi!

   M-am rostogolit spre Marian şi-am încercat să-l slăbesc legăturile cu dinţii. După un sfert de oră de încercări neizbutite, am fost nevoit să mă dau bătut. Legăturile nici măcar nu ni se clintiseră.

   — Mă miră numai de ce doctorul Thassa nu ne-a ameţit cu doctoriile sale. Poate presupune doar că poliţia poate descinde în orice clipă aici şi ne-am putea face auziţi prin strigătele şi ţipetele noastre.

   — Poate că nu-i târziu s-o mai facă. A şi probat-o doar acum câteva minute.

   Marian tăcu dar îl privi cu atenţie pe uriaşul negru, care mai zăcea pe jos fără să se mişte. Poate că a îngurgitat cam mult din otrava lui Thassa.

   Deodată se deschise din nou uşa şi-n prag l-am văzut pe doctorul Thassa care se reîntorsese. Se uită batjocoritor la Marian şi spuse:

   — Gluma dumitale cu poliţia şi arestarea colaboratorului meu apropiat a fost destul de reuşită. Ai uitat că am mijloacele de a verifica repede cum stau lucrurile în realitate. Watson se găseşte încă-n locuinţa lui iar poliţia aşteaptă de-abia la ora nouă să audă noutăţile din gura voastră, domnilor.

   — Poate că n-ar strica să ne laşi să apărem în faţa poliţiei, să-i spunem câte ceva, altfel comisarul va crede că anume am trecut ceva cu vederea, veni răspunsul de pe buzele lui Marian.

   Doctorul Thassa izbucni în râs.

   — Dacă-mi veţi promite că vă întoarceţi pe urmă cuminţi aici, pentru ca să-mi permiteţi să vă omor, poate că voi face-o, domnilor.

   — Aşadar ce ai de gând cu noi? Ne vei omorî chiar acum sau vei aşteptat un moment mai prielnic? vru să ştie Marian.

   — Aveţi încă timp să vă pregătiţi. Nu trebuie uitat că mi- aţi îndeplinit la rându-vă ultima mea dorinţă. În revanşă, voi face-o şi eu. Care este aceea? ne chestionă doctorul amuzat.

   — Nu vei fi în stare să ne-o îndeplineşti, domnule doctor. Pentru asta nu ai pur şi simplu puterea necesară.

   — Depinde de dorinţă! Dacă nu mă va primejdui într-un fel sau altul, o să v-o îndeplinesc cu plăcere. Aşadar exprimaţi-o!

   — Nu vrem altceva decât să mai vorbim o dată cu Mr. Watson. Vrem să-l avertizăm să nu mai dea pe viitor oameni pentru doctori care caută cobai întrucât este o crimă.

   — O să vă dau satisfacţie, Mr. Watson o să vă ţină tovărăşie până vă daţi ultima suflare. Se va mira el însuşi

cum îi vor fi plătite serviciile.

   — Atunci grăbeşte-te, domnule doctor! Mr. Watson e un om deştept şi dacă nu iei de-ndată măsuri o să-ţi scape şi toată lumea va ştii ce fel de om eşti în realitate.

   Doctorul Thassa părăsi încăperea. Marian îşi atinse ţelul.

   — Sunt curios ce atitudine va adopta Watson faţă de noi, Robert. Ia, uită-te. Pongo respiră din nou cu regularitate. Paralizia acestuia nu va mai dura mult. Şi Maha se mişcă. Poate că ghepardul va constitui salvarea noastră.

   Mai dură încă o secundă până ce Maha sări în