picioare. Se apucă apoi să-l miroase pe Pongo şi-apoi veni spre noi, la chemarea lui Marian. Acesta îi întinse ghepardului mâinile legate şi nu dură mult până ce legăturile îi fuseră roase de dinţii ascuţiţi. De legăturile de la picioare se eliberă singur. Destul de repede şi eu şi fiica emisarului am fost liberi.

   Pongo continua însă să zacă inconştient. Am încercat de câteva ori să-l trezim. Apoi ne-am îndreptat atenţia spre uşă. N-aveam nimic folositor la noi dar ne gândeam să folosim câteva din instrumentele doctorului, care zăceau pe acolo.

   Uşa, ferecată-n fier, avea un zăvor solid şi degeaba am încercat s-o deschidem.

   — Nu merge, Robert. Trebuie să ne aşezăm ca şi cum am fi legaţi, înapoi la loc şi să aşteptăm cuminţi reîntoarcerea doctorului Thassa. Când apare, trebuie să-l luăm prin surprindere.

   — Dacă-l aduce şi pe Watson sunt doi adversari şi noi suntem neînarmaţi.

   În spatele nostru am auzit mormăieli şi gemete. Pongo se deşteptase şi-acum se ridicase în capul oaselor. Era încă destul de slab dar până ce va veni doctorul îi vor trece slăbiciunile. Ne-am aşezat exact în aceeaşi poziţie, în care ne-a lăsat doctorul când a părăsit încăperea. Legăturile le- am lăsat în aşa fel încât să pară că suntem legaţi.

   Trecu oră după oră şi Thassa nu apăru. În cele din urmă am auzit un zgomot la uşă şi doctorul Thassa trecu pragul pivniţei. Trăgea după el un trup, în care l-am recunoscut de- ndată pe reporterul Watson.

   În acelaşi moment se mişcă şi Maha. Doctorul Thassa observă totul la timp, se grăbi înspre uşă, ieşi afară şi-o zăvorî din nou.

   Watson îşi reveni în fire şi acum ne privi mirat.

   — Bună ziua, Mr. Watson! Ce faci dumneata aici? îl întrebă Marian din poziţia culcat în care stătea.

   — Domnii Farrow şi Bertram împreună cu Pongo? Dar asta-i o surpriză! V-am căutat întrucât nu v-am putut da de urmă toată ziua. Comisarul a înjurat ca la uşa cortului că n- aţi apărut. Excrocherie curată, spunea el şi pe deasupra indivizii şi-au luat tălpăşiţa! Căutam aici prin apropiere de pădure când m-a văzut doctorul Thassa şi m-a întrebat ce caut aici. I-am dat un răspuns în doi peri dar apoi mi-a cerut să-l urmez în casa sa. Voia să mă trateze cu ceva răcoritor. Fără să bănuiesc ceva l-am urmat, gândindu-mă că poate dau de-o urmă de-a dumneavoastră. După ce m-am aşezat în fotoliu, am primit deodată o lovitură în moalele capului, care m-a făcut să-mi pierd cunoştinţa. După ce m-am trezit, eram deja legat, doctorul lămurindu-mă că nu eram decât un spion şi că trebuie să mor. Aşa că am ajuns, din cauza griji ce v-o purtam, într-o situaţie deznădăjduită. Sper că veţi găsi un mijloc să scăpăm de aici.

   — Deocamdată nu văd nici o cale de scăpare, Mr. Watson şi doctorul nu va întârzia să apară pentru a ne omorî pe toţi. A observat că Maha s-a trezit de aceea a spălat putina. Să sperăm că nu va încerca printr-o spărtură a uşii să-l împuşte pe Maha.

   De abia termină Marian ce avea de spus când într-adevăr uşa se deschise cât un lat de palmă şi ţeavă unei arme se ivi înăuntru, dar doctorul nu ţinuse cont de isteţimea ghepardului, care sărise dintr-odată, năpustindu-se spre uşă. Datorită acestei izbituri, uşa fu împinsă înapoi şi pe jumătate deschisă. Maha vru să iasă pe uşă afară dar înainte de a-i reuşi asta, doctorul ridică din nou arma. Dar între timp Pongo ajunse la uşă, o izbi cu toată puterea de-o scoase complet din balamale şi se porni după doctorul Thassa, care îşi căută scăparea în fugă.

   Am sărit şi noi în picioare, grăbindu-ne să intrăm în pivniţa de alături dar deja era târziu, doctorul Thassa fugise dar din fericire carabina îi scăpase din mână, astfel încât

acum aveam o armă la dispoziţie.

   Din păcate, uşa de sus, la ieşirea din pivniţă, era închisă.

   — Să deschidem uşa cu forţa sau crezi, Mariane, că doctorul Thassa ne aşteaptă afară să ne împuşte?

   — Cred altceva, Robert! Nu-ţi miroase nimic? Cred că ne aflăm într-un pericol foarte mare.

   Am simţit într-adevăr un miros de ars şi m-am uitat înspăimântat la Marian. Să fi încercat doctorul ăsta nebun să dea foc la casă numai pentru a ne omorî pe noi? Voia să şteargă astfel ultimele urme ale fărădelegilor sale!

   — Mariane, am strigat eu, trebuie să încercăm să spargem uşa pivniţei, altfel ne vom sufoca aici jos.

   — Masser fie liniştit. Pongo conduce massers prin gang afară. Doctorul nu gândi la asta!

   Pongo avea dreptate. Nici măcar noi nu ne-am gândit la început la gangul de legătură cu peştera, prin care puteam scăpa.

   Marian îl eliberase de legături şi pe Watson iar acesta nici nu ştia că noi îl bănuiam deja de a fi complicele doctorului.

   Nici Thassa nu-i menţionase că noi ştim asta. Acum se comportă foarte curajos, de parcă ar fi vrut şi putut să se elibereze de unul singur. Am apucat-o prin gangul secret care ducea la peştera unde fusese ţinută prizonieră fiica emisarului. Din fericire aici nu mirosea a ars şi credeam că- n curând vom fi în afara oricărui pericol. Credeam! Deodată, în faţa noastră am auzit o detunătură puternică, după care au început să cadă pietre de sus. Cuprinşi de spaimă, am început să facem câţiva paşi înapoi.

   — Şi calea asta ne e tăiată, Mariane, am spus eu. În spatele nostru e incendiul iar în faţă gangul prăbuşit! Şi aerul ăsta pe care de abia-l mai putem respira!

   — Merg să cercetez gangul. Haide Pongo, tu cunoşti drumul mai bine decât mine, se adresă Marian uriaşului negru.

   Într-un întuneric deplin, am început să mergem bâjbâind înainte, eu alăturându-mă celor doi. Curând ne aflam în faţa unei grămezi de pietre, moloz şi nisip. Gangul părea să fie prăbuşit în toată lungimea lui.

   — Înainte de-a îndepărta mizeria asta, ar putea trece ore,

Mariane, am spus eu. Cât de lung crezi că e gangul, Pongo?

   — Pongo crede 20