fost în casa aceea din pădure, care mi se atribuie, întrucât am stat până spre dimineaţă la comisarul Witho. Acesta poate adeveri că n-am părăsit sediul nici un minut. Pe de altă parte, prestigiul de care mă bucur în oraş mă plasează deasupra oricăror bănuieli sau afirmaţii calomnioase.

   Ce putea face şeful poliţiei? Trebuia s-aducem dovezile împotriva doctorului şi n-o puteam face iar afirmaţiile fetei erau considerate isterice şi deplasate din cauza detenţiei şi furiei îndurate în captivitate. În cele din urmă, Marian spuse:

   — Domnule preşedinte, îmi asum răspunderea de a vă livra în două zile dovezile care să ateste c-am avut dreptate.

   Emisarul era furios pe slăbiciunea poliţiei din Katmandu. Am discutat mai mult timp în biroul său împreună. Am ajuns la concluzia că lordul va trebui să angajeze nişte oameni, care să dea la o parte dărâmăturile, pentru a ajunge la pivniţa unde puteam găsi dovezile necesare.

   Mr. Watson era în libertate şi ne vizita fără să intre la nici o bănuială. Împotriva lui voiam să întreprindem ceva numai

după ce l-am fi demascat pe doctorul Thassa.

   În ziua următoare, Pongo merse, însoţit de 20 de oameni pentru a căuta printre dărâmături. Marian procedă ceva mai misterios.

   El scrise două scrisori şi expedie o telegramă.

   În seara zilei următoare, Mr. Watson veni foarte agitat la noi. El ne mărturisi c-a descoperit un tigru uriaş în partea de nord a pădurii. Întrucât ne ştia de pasionaţi vânători de animale mari, voia să ne ofere ocazia de a-l vâna. Mie mi se păru cam ciudată toată povestea asta dar Marian păru că se bucure şi-i spuse lui Watson că la lăsarea întunericului e gata să pornească la vânătoare.

   Ne-am înţeles cu el să vină să ne ia peste două ore. Între timp am avut o convorbire cu lordul emisar, care ne avertiză să nu cădem în cursa cu vânătoarea. Marian nu se lăsă înduplecat. Întrucât ne lipseai pistoalele, englezul ne dădu altele şi în afară de asta mai aveam celelalte arme care n-au căzut în mâna doctorului Thassa.

   — Crezi cu adevărat că s-ar ascunde un tigru în pădure, Mariane? l-am întrebat eu destul de sceptic.

   — Bineînţeles, Robert, chiar doi, numai că nu patrupezi, ci....

   — Aşadar, crezi că Thassa ne va întinde din nou o cursă, de data asta cu ajutorul reporterului Watson?

   — Chiar aşa! Watson are un secret care-l ţine legat de doctor, deşi acesta din urmă a încercat să-l omoare. Acum, amândoi trebuie să colaboreze, prăbuşirea unuia însemnând şi căderea celuilalt.

   — Şi crezi că emisarul englez va interveni destul de prompt în caz că ni se va întinde o cursă?

   — Înainte de toate, îl va înştiinţa pe Pongo, care e în stare să ne ofere el singur, suficientă protecţie.

   La ceasul fixat, apăru şi reporterul, care ne conduse în partea de nord a junglei, unde, după opinia lui, bântuia tigrul.

   Când am dat de primii copaci, Marian i se adresă lui Watson:

   — Ce ai căpătat până acum de la doctorul Thassa de-i împlineşti atât de prompt toate doleanţele?

   Watson se opri înspăimântat. Nu observase încă că am trecut în spatele lui şi acum îi supravegheam fiecare mişcare.

   — Ce vrei să spui cu asta, domnule Farrow? Eu îndeplinesc ordinele doctorului Thassa? De unde şi până unde ideea asta?

   — Nu te mai preface, Mr. Watson! Te-am surprins când ai vorbit prin intermediul aparatului de emisie-recepţie cu doctorul Thassa. Deja ştiam înainte de asta că ne duceai cu preşul. Vânătoarea de azi nu-i decât o cursă.

   — Cum de mă învinovăţiţi astfel? Nu eu v-am făcut atenţi asupra isprăvilor doctorului Thassa?

   — E adevărat dar cu gânduri ascunse! Dă-mi te rog, arma, Mr. Watson! Eşti prizonierul nostru din acest moment! Watson vru să facă un pas înapoi şi să-şi tragă pistoalele dar am intervenit eu. Înainte de a-şi da seama ce s-a întâmplat, era dezarmat şi legat. El continua să protesteze dar nu am mai acordat atenţie la ce spunea. L-am legat cum am putut mai bine de un copac, astfel încât să nu se poată elibera singur.

   — Aşa deci, Mr. Watson, trebuie să aştepţi aici întoarcerea noastră. Sau poate ne spui mai înainte în ce constă cursa pe care ne-a pregătit-o doctorul Thassa?

   — Nu te-nţeleg, domnule Farrow. Ştii doar prea bine că v- am ţinut întotdeauna partea. De ce nu ai încredere acum în mine?

   — Îţi voi spune, Mr. Watson! N-ai intrat ieri în casa doctorului Thassa şi te-ai folosit de aparatul de emisie- recepţie? Eram la câţiva paşi de dumneata şi am putut auzi totul.

   Watson tăcu, îşi dădu seama că pentru el partida se terminase. Deodată îi veni o idee.

   — Aveţi dreptate, domnilor, m-am lăsat convins de către doctorul Thassa să-l ajut în anumite privinţe. Se temea c-aţi venit pentru a vă vârî nasul în treburile sale. De asta mi-a cerut să vă atrag atenţia asupra lui, pentru a vă putea întinde o cursă. M-am înţeles cu el să nu vă omoare, ci să vă ţină doar atâta timp prizonieri până îşi va fi terminat experienţele. Nu ştiam în ce constau aceste experienţe.

   — De aceea ai complotat împotriva noastră? Nu pare să fie ăsta unicul motiv.

   — N-aveam atunci nici o sursă de existenţă şi a trebuit să-i fiu recunoscător doctorului Thassa, care mi-a plătit un salariu bun. Pe de altă parte, speram să public o nouă aventură a dumneavoastră în ziarul meu.

   — Şi acum ce ne aşteaptă, domnule Watson, dacă o luăm spre partea de nord a junglei? îl întrebă mai departe Marian.

   — Nu ştiu domnilor. Am îndeplinit pur şi simplu ce mi-a cerut doctorul Thassa, adică să vă aduc într-acolo.

   — Nu ştiu dacă-şi dai seama, Mr. Watson că urma să fi ucis împreună cu noi. Doctorul ne-a vorbit de intenţiile lui înainte de a te aduce în pivniţă. Te consideră un trădător al cauzei sale.

   Watson se uită înfuriate la Marian şi apoi strigă:

   — Eliberează-mă, domnule Farrow şi-o să mă socotesc eu cu doctorul Thassa. Ochi pentru ochi,