Costa vreo 20000 de lei, şi avea să fie proprietatea noas- 'a °pt băieţi, camarazi de cercetăşie de mulţi ani. Făcusem mPreună nenumărate călătorii şi excursii. Hotărâsem să ne mpârăm barca după o neuitată excursie în Delta Dunării.

  Nul dintre noi avea familia la Tulcea şi ne asigurase că o vom putea cumpăra cu mai puţin de jumătate din preţul dei pe piaţă.

  În vara aceea, n-am mai urcat, ca de obicei, Bucegii. Arn plecat la Tulcea să vedem cum se construieşte barca. Ne-arn instalat cortul în curtea prietenului nostru şi mâncam pe unde eram poftiţi. Dimineţile le petreceam la şantier, încercând să ghicim în câte zile vom putea pune barca pe apă. Apoi, ne antrenam vâslind pe Dunăre, ne scăldam, iar seara ne plimbam pe strada principală, îmbrăcaţi în hainele noastre cele mai bune şi salutând în grup domnişoarele care ne zâmbeau.

  După vreo zece zile, barca era gata. Avea 12 metri, o cabină, trei perechi de rame şi un catarg uriaş. Am înscris-o la căpitănia portului, ne-am fotografiat în dreptul ei, împreună cu meşterii care o făcuseră, şi, într-o duminică după-amiază, ca; să putem fi admiraţi de toate cunoştinţele din Tulcea, am plecat. Nu adia nici cea mai uşoară briză şi am fost nevoiţi să vâslim din greu. Am muncit aşa până seara târziu, până ce am găsit un loc prielnic între sălcii, unde ne-am instalat cortul. La Tulcea, începusem să ne obişnuim cu ţânţarii, dar aici, pe malul Dunării, se năpusteau în roiuri asupra noastră. Ne-am înfăşurat în mantale de ploaie, ne-am ascuns capetele în prosoape, dar am adormit anevoie.

  A doua zi de dimineaţă, ca şi în zilele următoare, ne-a în-tâmpinat acelaşi văzduh calm şi neclintit. Parcă nimic nu mai respira în acea miraculoasă Deltă a Dunării, nu se clătina o frunză. Ca să scurtăm drumul, am lăsat braţul Sf. Gheor „ şi am pătruns printre canalele tăiate în stufăriş. Cu un mai înainte, plecaţi din Sulina cu o colonie de copii, în v cinci-şase bărci mari, cu doi marinari în fiecare barcă, ajun sem la mare în câteva zile. De data aceasta, ne-a trebuit o să] tămână, căci am fost siliţi să vâslim tot timpul. Am ajuns tenuaţi, pentru că ni se terminaseră merindele şi rămăsesem cu câţiva pepeni şi un butoiaş cu apă de băut, pe jumătate golŞi, îndată ce am ajuns la mare, s-a pornit vântul. Era atât de puternic, încât am stat la îndoială dacă să ne aventurăm sau nu. În fiecare zi, unul din noi devenea „căpitan„. Dar în du-pă-amiaza aceea „căpitanul„ n-a îndrăznit să-şi ia singur răspunderea, ci ne-a cerut să hotărâm împreună, prin vot secret Cinci dintre noi, printre care şi „căpitanul”, Livovski, au fos* pentru plecare. Triumfători, cântând, am întins pânzele -? Aproape nu ne-a venit să credem. Barca s-a aplecat uşor pe° rte, parcă încovoiată sub greutatea catargului, apoi s-a smut brusc şi a pornit ca o săgeată spre Rusia. Am tot încercat s-o

  * dreptăm spre sud, dar vântul era atât de puternic şi noi încă ricepuţi m mânuirea pânzelor, încât de-abia am reuşit s-o 'ndreptăm spre sud-est. Înainta acum în diagonală spre Cauaz Tăia valurile cu o repeziciune care ne ameţea. Nu ne închipuisem până atunci că o barcă încărcată ca a noastră poate luneca atât de vertiginos. Curând, nu s-a mai zărit ţărmul, ci numai, foarte departe, pitice şi fumurii în boarea amurgului, dealurile de lut ale Dobrogei.

  Apoi, a început vijelia. Am văzut cum se adună norii şi au început să crească, ameninţătoare, talazurile. Barca noastră se apleca, când pe o parte, când pe cealaltă, şovăia uneori câteva clipe, parcă neştiind în ce direcţie să apuce, apoi se smucea şi o pornea din nou. Se întunecase de-a binelea când s-a dezlănţuit furtuna. Cerul a început să pâlpâie, despicat la răstimpuri de un fulger uriaş care-l străbătea de la un capăt la altul. Trăsnetele au început să cadă tot mai aproape de noi. Auzeam uneori scrâşnetul lor scurt, când sfredeleau apa, parcă ar fi străpuns-o cu un drug înroşit.

  Pe atunci, iubeam trăsnetele. Cu vreo doi ani înainte, o furtună de o extraordinară violenţă ne surprinsese în Carpaţi, pe Pietrele Arse. Când trăsnetele au început să cadă la câteva zeci de metri de noi, exaltarea mea n-a mai cunoscut margini. M-am căţărat pe o stâncă şi am început să cânt, mai mult ur-lând, Cavalcada din Walkiria. Nici în noaptea aceea, pe mare, nu mi-a fost frică de trăsnete. Am cântat şi atunci Cavalcada din Walkiria. Curând a început să plouă, „căpitanul” a intrat în cabină să consulte harta şi busola şi i s-a făcut rău, căci barca era acum cutremurată de talazuri. Am hotărât să strân-gem pânzele. Nu ne-a fost uşor, pentru că abia ne puteam ridica în picioare. În cele din urmă, am reuşit, dar catargul era atât de înalt şi, înfăşurat în pânzele ude, era acum atât de greu, „icit de mai multe ori se aplecase ameninţător. Ne zvârleam atunci în partea opusă şi izbuteam să-l aducem într-o poziţie °arecum normală. Dar ne încurca grozav cârma. Oricum am

  1 ţinut-o, barca înainta în zig-zag şi, de multe ori, se învârtea ln jurul ei ca prinsă într-un vârtej. Am schimbat de trei ori câr-jttaciul în mai puţin de o jumătate de oră, fără nici un rezula Şi atunci am renunţat, am scos cârma şi am aşezat-o la PKioarele noastre, în barcă, şi ne-am lăsat în voia sorţii.

  Probabil că asta ne-a scăpat. Căci barca fusese admiralH construită şi avea o chilă neobişnuit de adâncă. În voia ei, l plutit ca o coajă de nucă. Se înălţa pe talazuri şi se prăvălJ vertiginos în prăpăstiile acelea fosforescente, dar fără să şi răstoarne, căci toţi eram gata să ne lipim când de-o parte, câJ de cealaltă, şi echilibram catargul. Plouase cu putere şi intJ se de asemenea destulă apă din atâtea valuri care se sfărârrw seră în preajma noastră. Ameţiţi, scoteam apa cu ce găseafl la îndemână: căldări,