Nu era nevoie să termine; paloarea din obrajii ei era cât se poate de grăitoare.

— Nimeni nu-ţi cere s-o faci, îi zise Jackie.

— În momentul ăsta, nu pot dovedi decât că mingea de baseball a fost folosită pentru a-l lovi pe Coggins, reluă Rusty. Ar fi putut s-o facă oricine. La naiba, până şi fii-su ar fi putut.

— De fapt, asta nici nu m-ar şoca prea mult, remarcă Stacey. În ultima vreme, Junior se poartă foarte ciudat. A fost dat afară de la Bowdoin pentru o încăierare. Nu ştiu dacă taică-său a aflat, dar poliţia a telefonat la sala de sport unde a avut loc incidentul şi am văzut raportul pe net. Iar cele două fete… dacă alea au fost crime sexuale…

— Au fost, confirmă Rusty. De-a dreptul hidoase. Nici n-ai vrea să ştii.

— Dar Brenda n-a fost agresată sexual, aminti Jackie. Mie asta îmi spune că Brenda şi Coggins au fost cazuri diferite de cele ale fetelor.

— Poate că Junior le-a omorât pe fete, iar taică-său, pe Brenda şi Coggins, presupuse Rusty, aşteptând să râdă cineva; dar nu a râs nimeni. Dacă aşa stau lucrurile, se pune întrebarea: de ce?

Toţi clătinară din capete.

— Trebuie să fi existat un motiv, continuă Rusty, dar mă îndoiesc că a fost sexul.

— Crezi că are ceva de ascuns, deduse Jackie.

— Mda, la asta mă gândeam. Şi bănuiesc că cineva ar putea să ştie ce anume. Numai că e închis în subsolul poliţiei.

— Barbara? se miră Jackie. De ce să ştie tocmai Barbara?

— Fiindcă a vorbit cu Brenda. Au avut o discuţie prelungită, în curtea din spatele casei ei, a doua zi după apariţia Domului.

— Pe-asta cum Dumnezeu ai mai aflat-o? întrebă Stacey.

— Pentru că soţii Buffalino locuiesc lângă soţii Perkins, iar fereastra de la dormitorul Ginei Buffalino dă spre curtea lor. I-a văzut şi mi-a spus.

Observă că Linda îl privea lung şi ridică din umeri.

— Ce pot să spun? Oraşul nostru-i mic, echipa suntem toţi.

— Sper că i-ai zis să-şi ţină gura, spuse Linda.

— Nu i-am zis, fiindcă atunci când mi-a spus, n-aveam niciun motiv să bănuiesc că Big Jim ar fi putut s-o omoare pe Brenda. Sau să-i sfărâme lui Lester Coggins capul cu o minge de baseball primită ca suvenir. Nici măcar nu ştiam că muriseră.

— Încă nu suntem siguri dacă Barbie ştie ceva, interveni iar Stacey. Adică altceva decât să facă o omletă cu brânză şi ciuperci grozavă.

— Trebuie să-l întrebe cineva, declară Jackie. Mă însărcinez eu s-o fac.

— Şi chiar dacă ştie ceva, la ce-o să ne folosească? întrebă Linda. Am ajuns aproape de dictatură. Abia acum îmi dau seama. Cred că de-asta sunt mai înceată la minte.

— Eşti mai încrezătoare, nu mai înceată, îi zise Jackie, şi în mod normal încrederea e un lucru bun. Cât despre colonelul Barbara, nu vom şti la ce ne poate folosi până nu întrebăm.

Făcu o pauză.

— Şi, să ştii, asta nici nu e esenţial. E nevinovat. Altceva nu contează.

— Şi dacă-l omoară? ripostă Rusty, fără menajamente. Împuşcat în timpul unei tentative de evadare.

— Sunt destul de sigură că aşa ceva n-o să se întâmple, răspunse Jackie. Big Jim vrea un proces-spectacol. Despre asta se discută la secţie.

Stacey dădu din cap, în timp ce Jackie continua:

— Vor să-i facă pe oameni să creadă că Barbara e un fel de păianjen care ţese o plasă întinsă a conspiraţiei. Pe urmă, vor putea să-l execute. Însă, chiar dacă se vor mişca foarte repede, mai sunt zile întregi până atunci. Chiar săptămâni, dacă avem noroc.

— N-o să avem atâta noroc, replică Linda. Rennie vrea să acţioneze cât mai rapid.

— S-ar putea să ai dreptate, dar mai întâi trebuie să treacă întrunirea specială a oraşului, de joi. Şi va dori să-l chestioneze pe Barbara. Dacă Rusty ştie că a fost cu Brenda, atunci ştie şi Rennie.

— Sigur că ştie, confirmă Stacey, nerăbdătoare. Erau împreună când Barbara i-a arătat lui Jim scrisoarea de la Preşedinte.

Câteva momente, rămaseră toţi pe gânduri, în tăcere.

— Dacă Rennie ascunde ceva, murmură meditativ Linda, va avea nevoie de timp ca să se debaraseze.

Jackie râse. În tensiunea din cameră, suna aproape şocant.

— Îi doresc succes! Orice-ar fi, nu prea poate să-l urce-ntr-un camion şi să-l scoată din oraş.

— Ceva în legătură cu propanul? întrebă Linda.

— Poate, aprobă Rusty. Jackie, ai făcut serviciul militar, aşa-i?

— În Armată. Două stagii. La poliţia militară. N-am ajuns niciodată pe front, deşi am văzut destule victime, mai ales în stagiul al doilea. Würzburg, Germania, Prima Divizie de Infanterie. Ştii, Cea Mare şi Roşie? Cel mai adesea, opream încăierări în baruri sau stăteam de gardă în faţa spitalului. Am cunoscut tipi ca Barbie şi aş da orice să-l scoatem din celulă şi să-l avem alături de noi. A existat un motiv pentru care Preşedintele i-a dat puterea. Sau a încercat…

Tăcu o clipă.

— Poate reuşim să-l eliberăm. Merită să ne gândim.

La asta, celelalte două femei – poliţiste care, întâmplător, mai erau şi mame – nu spuseră nimic; numai Linda îşi rodea din nou unghiile, iar Stacey îşi scărmăna părul.

— Ştiu, reluă Jackie.

Linda clătină din cap.

— Ba, dacă n-ai copii care dorm sus şi te aşteaptă să le dai micul dejun dimineaţa, nu ştii nimic.

— Poate că nu, dar întrebaţi-vă un lucru: dacă suntem rupţi de restul lumii, aşa cum şi suntem, şi dacă la conducere e un nebun cu porniri ucigaşe, cum se prea poate să fie, ce şanse sunt ca situaţia să se amelioreze, dacă noi stăm pe margine şi nu facem nimic?

— Şi dacă-l ajuţi să evadeze, interveni Rusty, ce-ai să faci cu el? Nu prea poţi să-l bagi în Programul de Protecţie a Martorilor.

— Nu ştiu, oftă Jackie. Tot ce ştiu e că Preşedintele i-a ordonat să preia puterea, iar Big Jim Futu-i Rennie l-a înfundat pentru crimă, ca să n-o poată prelua.

— Deocamdată, n-ai să faci nimic, spuse Rusty. Nici măcar nu vei risca să vorbeşti cu el. Aici e altceva în joc şi s-ar putea să schimbe totul.

Le spuse despre contorul Geiger – cum ajunsese în posesia lui, cui i-l predase şi ce afirma Joe McClatchey că ar fi găsit cu ajutorul său.

— Nu ştiu… murmură Stacey cu îndoială. Pare prea frumos ca să fie adevărat. Tânărul McClatchey are… cât? Paişpe ani?

— Treisprezece, cred. Dar