— Păi, trebuie să ai ceva despre care ei cred că le trebuie aşa, ştii, în primul şi-n primul rînd.

— Ce anume, tati?

— Speranţă… ştii… Un vis. Trebuie să le vinzi un vis.

— Şi care e visul, tati?

— Care e visul?

Bunny Junior vede cum tatăl său îşi potriveşte cravata, apoi întinde mîna spre bancheta din spate şi îşi ia diplomatul cu mostre. Îl deschide, verifică conţinutul şi îl închide la loc. Se uită la Bunny Junior, îşi îndreaptă spatele, deschide uşa maşinii, arată cu degetul mare spre piept şi conchide:

— Eu sînt visul.

Bunny se dă jos din maşină, apoi bagă capul din nou prin portiera deschisă.

— Nu stau mult. Rămîi în maşină, spune el, închizînd portiera.

Bunny Junior priveşte neliniştit în jur, apoi se gîndeşte „Ei, n-o să-i facă nimeni rău unui băiat de nouă ani, mai ales unuia care are ochelari de soare“, dar, ca măsură de precauţie, se lasă să alunece şi mai mult în scaun şi priveşte peste marginea portierei cum tatăl lui se apropie de adolescenţii de pe bancă – nişte tipi care probabil că au comis împreună vreo sută de crime sîngeroase şi fac sex tot timpul.

— Ştie vreunul dintre voi unde e apartamentul nouăzeci şi cinci? întreabă Bunny.

Adolescentul din mijloc – deşi Bunny nu e absolut sigur – spune „Cară-te dracului!“, apoi execută o mişcare de hip hop, dar cu degetul mijlociu ridicat.

Bunny zîmbeşte cu amabilitate şi spune:

— Da, foarte bine, dar credeţi că numărul nouăzeci şi cinci e în blocul ăsta?

Arată spre vest.

— Sau în ăsta?

Arată spre est.

Tinerii trag din ţigări, emiţînd trîmbe din întunecimea glugilor lor. Nici unul nu spune nimic, dar se simte în atmosferă cum potenţialul pentru violenţă se accentuează, în timp ce adolescenţii îşi repoziţionează trupurile în interiorul hainelor lor uriaşe, de benzi desenate. Cel din mijloc lansează o picătură de scuipat, care aterizează la picioarele lui Bunny.

Bunny face un pas spre el şi i se adresează:

— Ştii de ce îmi aminteşti, fiule?

— De ce, bunicule?

— De un clitoris.

— Un ce?

— Cred că e din cauza glugii.

Bunny se întoarce şi se îndreaptă spre prima clădire. Pe la ureche îi trece un chiştoc aprins de ţigară, iar Bunny strigă, fără să se întoarcă:

— Poţi să mori din cauza ţigărilor! Faci cancer şi mori!

Ajunge la casa scărilor, flutură din braţe dramatic, ca şi cum s-ar adresa lumii întregi, şi strigă:

— Gîndeşte-te ce pierdere uriaşă pentru umanitate ar fi asta!

Apoi Bunny dispare în holul întunecos. Sare peste un prezervativ plin de spermă moartă de adolescent, care zace în mijlocul gunoaielor strînse lîngă trepte. Începe să urce scările, în timp ce mirosul chimic şi acru de înălbitor şi urină îl izbeşte în faţă ca un pumn. Fără nici un fel de motiv, se gîndeşte la dihotomia sexy şi suprarealistă dintre cizmele Ugg lăţoase ale Pamelei Anderson şi păsărica ei (aproape) rasă. Cînd ajunge sus, în faţa pantalonilor lui s-a înălţat un wigwam respectabil. Spre supriza lui, descoperă că, în mod miraculos, stă în faţa uşii cu numărul 95. Se întoarce, priveşte peste balustradă şi se concentrează pe modelul cosmic de găinaţ de pescăruş care decorează plafonul Punto-ului pînă cînd erecţia lui cedează.

Observă că adolescenţii au plecat de pe bancă şi în locul lor a venit un bărbat gras într-o rochie înflorată, care mîrîie ca un animal şi trage de eticheta cu preţul de pe ceva ce pare a fi o orhidee mare în ghiveci.

Bunny speră, cumva colateral, că Bunny Junior a încuiat uşile de la maşină. Apoi se întoarce şi bate la uşa cu numărul 95 pe ea.

Bunny Junior deschide enciclopedia la litera „C“ şi citeşte despre călugăriţă, o insectă cu trup bine camuflat, cap mobil şi ochi mari. Citeşte că femela mănîncă masculul în timpul copulării, începînd de la cap, apoi caută „copulare“ şi se gîndeşte „Uau, ce chestie!“ Depozitează informaţia în memorie, într-o cutie virtuală de o anumită culoare, punînd-o pe unul din rafturile băncii virtuale din mintea lui. Are sute de astfel de cutii care se conectează şi interconectează şi pe care le poate deschide cînd vrea, într-o clipă. Întreabă-l despre Bătălia pentru Anglia sau despre carii de lemn şi el îşi va răspunde. Dacă vrei să afli ceva despre insulele Galapagos sau despre metoda Heimlich, Bunny Junior e omul potrivit. E un dar al lui.

Însă două lucruri îl îngrijorează pe Bunny Junior cît stă ghemuit pe locul din faţă al Fiatului Punto.

Mai întîi, cînd încearcă să şi-o amintească pe mama sa, descoperă că imaginea ei dispare în continuare. Îşi aminteşte anul cînd a fost construit Turnul Eiffel, dar îi este din ce în ce mai greu să-şi aducă aminte cum arăta mama lui. Asta îl face să se simtă rău. Încearcă să aranjeze amintirile lucrurilor pe care le-au făcut împreună ca pe nişte exponate îngheţate în timp, ca păsările împăiate din vitrinele de la muzeul Booth, celebru în lumea întreagă. Le aranjează în memoria lui ca şi cum ar