înainte să te gândeşti suficient la asta, îmi spuse Frank, privindu-mă nerăbdător.

— Nu!

— Dar nu te-ai gândit suficient.

— M-am gândit exact cât să-mi dau seama că e o tâmpenie.

Frank îşi împleti iar degetele de la mâini.

— Am lucra împreună. Aş sta mereu în spatele tău.

— Aha. Deci, dacă aş primi grăunţe-ntre ochi, te-ar nimeri şi pe tine.

— Grăunţe?

— Gloanţe! Focuri de armă!

Frank era uluit.

— Dar de ce te-ar împuşca cineva?

— Ca să-mi ia locul de preşedinte.

Frank clătină din cap.

— Nimeni din San Lorenzo nu vrea să fie preşedinte, mă asigură el. Contravine principiilor religiei lor.

— Şi contravine şi principiilor religiei tale? Credeam că tu vei fi următorul preşedinte.

— Eu..., spuse el, şi nu mai putu să continue. Avea un aer chinuit.

— Tu ce? l-am întrebat.

Se întoarse spre perdeaua de apă din faţa intrării peşterii.

— Maturitatea, aşa cum o văd eu, îmi spuse, înseamnă să-ţi cunoşti neajunsurile.

Nu era prea departe de definiţia pe care o dă Bokonon maturităţii. "Maturitatea, spune Bokonon, este o dezamăgire adâncă, fără alt leac decât râsul, asta dacă râsul poate tămădui ceva."

— Ştiu care-mi sunt neajunsurile, continuă Frank. Sunt aceleaşi ca ale tatălui meu.

— Adică?

— Am o groază de idei strălucite, la fel ca tata, ni s-a împărtăşit Frank mie şi cascadei, dar el nu era în stare să comunice cu publicul, si nici eu nu sunt.

 

 

89 Bocceaua

 

— Accepţi slujba? mă întrebă Frank nerăbdător.

— Nu, i-am răspuns.

— Nu ştii pe cineva care ar putea fi interesat?

Frank era un exemplu grăitor pentru ceea ce Bokonon numeşte boccea. În accepţie bokononistă, bocceaua înseamnă destinul a mii şi mii de oameni, încăput pe mâinile unui stuppa. Un stuppa este un copil bezmetic.

Am izbucnit în râs.

— Ce-i de râs?

— Nu mă lua în seamă, l-am rugat. Am o sensibilitate foarte ciudată în această privinţă.

— Râzi de mine?

— Nu, am clătinat eu din cap.

— Pe cuvânt de onoare?

— Pe cuvânt de onoare.

— Pe vremuri, oamenii îşi băteau mereu joc de mine.

— Cred că era doar o părere de-a ta.

— Îmi strigau în faţă lucruri batjocoritoare. Nu mi se părea.

— Uneori, oamenii sunt foarte răutăcioşi fără să-şi dea seama, i-am spus eu. Nu mi-aş fi dat cuvântul de onoare în legătură cu asta.

— Ştii cum strigau după mine?

— Nu.

— "Băi, X-9, încotro?"

— Nu mi se pare chiar atât de groaznic.

— Aşa îmi spuneau, zise Frank posomorit, "agentul secret X-9".

Nu i-am mai zis ca eram Ia curent cu asta.

— "Băi, X-9, încotro?" îngână Frank.

M-am gândit cum arătau cei care-l luau în râs, mi-am imaginat unde îi mânase destinul. Şmecherii care strigau după Frank se pricopsiseră, mai mult ca sigur, cu slujbe sinistre la Compania Siderurgică, la Compania de Electricitate din Ilium, la Telefoane...

Iar agentul secret X-9, general-maior, se afla în faţa mea, oferindu-mi cârma unei ţări..., într-o peşteră ascunsă în spatele unei cascade tropicale.

— Cred că ar fi fost şocaţi dacă m-aş fi oprit să le spun încotro merg.

— Vrei să spui că presimţeai că vei ajunge aici?

Pusesem o întrebare bokononistă.

— Mă duceam la Magazinul de bricolaj al lui Jack, răspunse Frank, fără să sesizeze câtuşi de puţin anticlimaxul.

— Aha.

— Toată lumea ştia că acolo mă duc, dar nimeni nu ştia cu-adevărat care-i treaba. Fetele, mai ales, ar fi fost foarte surprinse dacă ar fi aflat care-i treaba. Nu-şi închipuiau că am idee ce-i cu fetele.

— Şi care era treaba?

— I-o trăgeam în fiecare zi nevestei lui Jack. De-aia adormeam tot timpul în clasă. De-aia nu mi-am valorificat niciodată pe deplin potenţialul. (Se scutură de amintirea sordidă.) Haide, acceptă să fii preşedintele Republicii San Lorenzo. Cu personalitatea ta, ai face treabă bună. Te rog!

 

 

90

Un singur şpil

 

Ora târzie, peştera şi cascada, şi îngerul de piatră din Ilium...

Şi 250 000 de ţigări şi 3 000 de litri de băutură şi două neveste şi inexistenţa unei neveste...

Şi dragostea pe care nu o găseam nicăieri...

Şi viaţa măruntă de scriitoraş plătit...

Şi Pabu, Luna, şi Borasisi, Soarele, şi copiii lor...

Toate se uneau într-un vin-dit cosmic, călăuzindu-mă spre bokononism, spre convingerea că Dumnezeu îmi călăuzeşte paşii, ca eu să înfăptuiesc Voia Lui.

În sinea mea, saroonam, adică acceptam poruncile evidente ale vin- dit-ului meu.

În sinea mea, eram de acord sâ devin preşedintele Republicii San Lorenzo.

Însă, în exterior, rămâneam precaut, bănuitor.

— Trebuie să fie un şpil, m-am eschivat eu.

— Nu există.

— O să aibă loc alegeri?

— Nu au avut loc niciodată. O să anunţăm cine va fi preşedinte.

— Şi n-o să protesteze nimeni?

— Nimeni n-o să zică nimic. Nu-i pasă nimănui. Nu interesează pe nimeni.

— Dar trebuie să fie un şpil.

— Ar fi unul, totuşi, admise Frank.

— Aha! Ştiam eu! (începeam să-mi părăsesc vin-dit-ul.) Despre ce e vorba? Care-i şpilul?

— Mă rog, nu e chiar un şpil, pentru că nu eşti obligat s-o faci. Dar ar fi o idee bună, totuşi.

— Ia să auzim ideea asta!

— Cred că, dacă vei fi preşedinte, ar trebui să te însori cu Mona. Dar nu eşti obligat, dacă nu vrei s-o faci. Tu hotărăşti.

— Dar ea m-ar vrea de soţ?

— Dacă m-a vrut pe mine, nu văd de ce te-ar refuza pe tine. Nu trebuie decât s-o întrebi.

— Dar ce motiv ar avea să accepte?

— În Cărţile lui Bokonon stă scris că Mona se va mărita cu viitorul preşedinte al insulei, răspunse Frank.

 

 

91

Mona

 

Frank a adus-o pe Mona în grotă şi ne-a lăsat singuri.

La început, ne-a venit greu să vorbim. Eram intimidat.

Purta un veşmânt diafan, azuriu. Era o rochie simplă, prinsă pe talie cu un cordon de mătase. În rest, corpul Monei era cel care îi dădea formă. Sânii îi erau ca două rodii, sau altceva de genul ăsta. Nu puteau fi asemuiţi nici pe departe cu sânii altor femei tinere.

Picioarele îi erau goale. Unghiile îi erau desăvârşit lăcuite. Purta sandale de aur.

— Ce... ce mai faci? am întrebat-o.

Inima îmi bătea nebuneşte, iar sângele îmi zvâcnea în urechi.

— N-ai cum să greşeşti, mă linişti ea.

La vremea aceea, nu ştiam că acestea sunt vorbele cu care bokononiştii întâmpină o persoană sfioasă. Aşa că m-am repezit înfrigurat să vorbesc despre posibilitatea de a face greşeli.

— Nici nu-ţi închipui câte greşeli am făcut până acum. Sunt campionul mondial la greşit,