— Da, doctore, asta e şi părerea mea, zise Farrow. Acum o să intrăm liniştiţi în lacul vulcanic şi să vedem prin periscop ce s-a întâmplat şi dacă în lac se află şi mai mulţi şerpi. Am oarecari speranţe că, aşa cum ai spus dumneata, şerpii, pornind în migraţie, au ajuns în tunel. Poate că lacul vulcanic nu le oferă destulă hrană şi de aceea îl părăsesc. Dar s-ar putea să ne aflăm şi în preajma izbucnirii vulcanului,

   — Şerpii se aflau deja pe drum atunci când a izbucnit vulcanul de pucioasă, zise Bertram, — altfel n-ar fi ajuns atât de repede aici. Se poate că lacul vulcanic nu le place pentru că posibilităţile de hrană sunt, insuficiente pentru o mulţime atât de considerabilă. Dar e mai bine să fim prudenţi; părerea mea e să părăsim cât mat repede lacul vulcanic.

   — Dar afară sunt Englezii, zise Farrow, cu amărăciune. Chiar dacă aviatorii sunt oameni cumsecade, tot trebuie să asculte de ordinele superiorilor lor. Şi distrugătorul o să sosească numaidecât, chiar dacă şi-a pierdut câteva vreme cu piraţii. Zău că ne aflăm într-o situaţie mizerabilă.

   — Ei, poate că nu e chiar atât de mizerabilă, zise doctorul. Pe legea mea, e foarte interesant!

   În sfârşit, submarinul ajunse în lac. Şi aci, şerpii veninoşi roiau în jurul submarinului şi când acesta se urcase îndeajuns pentru ca Farrow să se poată servi de periscop, căpitanul văzu că toată suprafaţa lacului era acoperită de aceşti înotători coloraţi, care treceau ca săgeata în toate direcţiile.

   Doctorul Bertram îl împinse la o parte pe căpitan — toţi cei din cabina prorei veniseră în cabina de comandă — şi zise:

   — Domnule căpitan, se prea poate ca şerpii s-o pornească la drum, deoarece lacul e prea mic pentru o astfel de mulţime. Aşadar, nu e numaidecât nevoie să fie un semn de primejdie, adică de izbucnirea vulcanului. Dar, ce-i în mână nu-i minciună. Eu cred că e mai bine să părăsim lacul. Nici nu putem să ne coborâm din submarin. Pariez că toate încăperile adăpostului

nostru sunt pline de şerpi.

   — Hm, asta aş vrea să verific, mai întâi zise Farrow. — Nu vreau să-mi fac mustrări că am neglijat ceva.

   — Desigur, domnule căpitan, aprobă repede Bertram, e şi foarte interesant.

   Farrow dădu poruncă să se ridice submarinul atât de mult încât turnul ieşi din apă. Şi aci, primul inginer făcuse ferestre cu geam prin care se putea vedea şi din apă. Submarinul lunecă încet in grotă. Când se puseră în funcţiune reflectoarele, lumina lor arătă o mişcare multicoloră.

   Din toate încăperile ieşeau reptile veninoase, se încolăceau pe cheiul îngust şi se aruncau în apă. Era absolut imposibil să deschizi chepengul, căci şi puntea submarinului, atât cât ieşea din apă, era acoperită de şerpi.

   — Ei, atunci trebuie să ne întoarcem, zise Farrow. Am putea să rămânem aici până când se vor depărta aceşti musafiri nepoftiţi, dar apariţia lor, precum şi subita lor plecare sunt semne de primejdie, pe care nu trebuie să le nesocotim, S-ar putea ca aceste animale inteligente să presimtă izbucnirea străvechiului vulcan; de aceea trebuie să fim şi noi atât de inteligenţi şi să ne îndepărtăm de el.

   Peste un sfert de oră se aflau iar în larg şi se îndreptau spre marea Flores.

   IV

   O ÎNTREPRINDERE

   FARROW se ţinea mereu pe partea de Nord a drumului ce ducea spre Flores. Insula lui Ando se afla la Sud, dar acolo fusese odată drumul marilor vapoare de pasageri şi, afară de asta, crucişătorul englez trebuie să se fi aflat pe acelaşi drum.

   Şi Farrow voia să dispară, deocamdată. Naviga liniştit deasupra apei, putând astfel să cerceteze mai bine partea dinspre Vest şi să vadă dacă nu se arată avionul. Apoi, făcea economie de curent electric.

   George şi Ando se aflau lângă el. Farrow se adresă tânărului prinţ, zicând:

   — Ando, abia la noapte vom putea să abordăm insula, dacă crucişătorul şi distrugătorul ajung înaintea noastră, ceea ce presupun. Dacă nu, putem s-o facem numaidecât. Cred că putem

ancora în golful din care ai fugit cu luntrea.

   — Da, Tuan căpitan, zise Ando, — golful e foarte adânc. Putem să ne apropiem până la plajă, deoarece bancul de corali e aproape perpendicular.

   — Aşa? Atunci e foarte bine, zise Farrow. Golful e cercetat adesea?

   — Nu, portul cel mare, lângă care se află şi satul, se află la răsăritul insulei. De la golf până acolo e un drum cam de zece kilometri, dar trecem pe la punctul în care e ascunsă taina sfântă a familiei noastre. Acolo a fost muşcat tatăl meu.

   — Hm, mă gândesc dacă n-am putea să atragem în vreo cursă pe unchiul dumitale, zise Farrow. Dacă dumneata, Ando, i-ai trimite vreun om de încredere, care să simuleze că vrea să treacă de partea unchiului dumitale, şi să-i dezvăluie taina, atunci l-am putea atrage în acel loc şi sili să mărturisească. Ce crezi, e cu putinţă?

   — Da, asta s-ar putea, zise tânărul prinţ. Dar v-aş ruga să mă lăsaţi să debarc singur pe insulă. N-aş vrea să pun în primejdie pe noii mei prieteni.

   — Ah, râse George, asta e acum! N-ai să mă poţi opri să te urmez, dragă Ando. Colo, în vulcanul de pucioasă, ne-am legat prieteneşte, acum n-ai să mă respingi, nu-i aşa? Asta nu se poate, viu şi eu cu tine.

   — Şi eu cred că-ţi pot fi de ajutor, zise Farrow cu bunăvoinţă. Dacă întreprinderea noastră e în adevăr primejdioasă, nu face nimic. Suntem învăţaţi cu primejdiile. Desigur că nu trebuie să luăm cu noi oamenii din echipaj. Asta ar bate la ochi. Dar le lăsăm vorbă ca după un anumit timp să ne caute şi în acest caz suntem oarecum in siguranţă.

   — Să sperăm că Englezii nu ne vor lua-o înainte, zise George. Ard de nerăbdare să-l păcălesc pe unchiul tău. Sanctuarul familiei tale se află la mare? Vorbeai doar despre un şarpe de mare?

   — Da, George, se