află aproape de golf. Tu ai devenit prietenul meu, de aceea ţi-l voi arăta. Vei fi cel dintâi prieten care-l va vedea. Acum eşti doar prietenul şi fratele meu, eşti puternic şi viteaz, n-ai să te sperii.

   Ando vorbise cu atâta seriozitate încât George amuţise. Atât de îngrozitoare să fie taina noului său prieten încât era nevoie de curaj ca s-o priveşti? Ei bine, se va arăta destul de curajos.

   După o călătorie lungă, se apropiară de insulă. Acuma trebuiau să fie cât se poate de prudenţi, deoarece ajunseră în drumul vapoarelor de pasageri şi, atunci când Farrow se uită iar spre Vest, dădu imediat comanda de scufundare.

   Observase un nor de fum care se apropia cu o viteză colosală. Nu putea să fie decât distrugătorul englez.

   Farrow naviga însă o bună distanţă cu periscopul afară, până când putu să vadă lămurit distrugătorul, care venea aproape perpendicular pe drumul submarinului. Când văzu că ofiţerii de pe puntea de comandă duc ocheanele la ochi, Farrow cufundă repede şi periscopul.

   Nu puteau să-l caute decât pe el. Se vede că comandantul crucişătorului englez se temea acum că Farrow i-o va lua înainte în chestia insulei lui Ando, pe care Anglia voia s-o „ocrotească" şi de aceea trimisese în grabă distrugătorul. Farrow zâmbea, în vreme ce submarinul continua să se scufunde. Englezii n-au decât să debarce în linişte, el venea cu adevăratul stăpânitor al insulei de partea cealaltă şi va arunca unchiului trădător o momeală mai dulce decât i-ar putea oferi Anglia — dezvăluirea tainei familiei domnitoare de până acum.

   — Acuma, distrugătorul o să fie chiar deasupra noastră, se adresă Farrow lui George. Trebuie să înveţi să apreciezi şi să socoteşti exact distanţele şi vitezele. Uite!

   Deasupra submarinului, elicele distrugătorului englez trecură învârtindu-se vertiginos. Farrow făcu un mic calcul pe harta sa, schimbă cursul ceva mai la Est şi zise:

   — Peste o jumătate de ceas vom ieşi la suprafaţă în golf, iar distrugătorul englez va fi deja în port. Ando, cum ai putea să găseşti repede un adevărat om de încredere, care să ducă unchiului dumitale solia?

   — Totdeauna se află cineva în apropierea sanctuarului nostru, zise Ando, — pot să-l trimit imediat şi unchiul meu Rukoo îl va crede. De mult voia să-l atragă în partidul său.

   — Bine, atunci, să sperăm că vom izbuti. De altfel ar fi foarte bine dacă am lua cu noi şi pe doctorul Bertram. El înţelege mai toate limbile din Oceanul Pacific şi poate să se prezinte ca martor, pe care îl vor respecta chiar şi Englezii.

   — Asta nu va fi necesar, zise Ando liniştit. Rukoo va mărturisi în faţa unor martori cari au mai multă trecere în poporul meu. Englezii nici nu au nevoie să-i asculte, e suficient ca eu să fiu stăpânitorul şi dacă poporul meu întăreşte mărturia lui Rukoo, ei nu vor îndrăzni să pună la îndoială cuvintele mele.

   Cu cât se apropia clipa hotărâtoare, cu atât Ando se schimba la faţă. Acum făcea în adevăr impresia unui stăpânitor şi Farrow zise, fără să vrea:

   — Bine, prinţe, dumneata vei fi ştiind mai bine.

   Dar Ando refuză acest titlu, cu un zâmbet uşor, zicând:

   — Tuan căpitane, pentru dumneata aş vrea să rămân întotdeauna „Ando". Titlul de principe să mi-l1 dea străinii. Dumneata însă eşti dintre prietenii mei.

   — Bine, Ando, zise Farrow cu voie bună, dar ştii că-ţi voi fi un adevărat prieten.

   După cum prevăzuse căpitanul, după o jumătate de oră, periscopul submarinului se înălţă deasupra golfului, din care fugise Ando pe furtuna aceea.

   Pe mare nu se vedea nici un vapor. Crucişătorul englez se vede că venea mai târziu; nici nu putea să desfăşoare viteza enormă a distrugătorului.

   Farrow îndreptă submarinul aproape de tot de ţărm, îl ridică la suprafaţă şi, peste câteva minute, Ando şi cei doi Farrow săriră pe uscat. Chepengul turnului fu închis numaidecât şi trupul de oţel al submarinului se scufundă repede.

   Farrow poruncise ca să-i caute abia a doua zi de dimineaţă, daca nu se vor întoarce până atunci. Până la noapte, submarinul să rămână la fund şi abia atunci să iasă la suprafaţă.

   Dacă cei trei expediţionari se vor întoarce mai de vreme şi vor fi nevoiţi să se retragă în grabă pe submarin, vor arunca în apă câţiva bolovani. Cu aceasta, Farrow îşi asigurase retragerea, căci, chiar dacă din întâmplare, ar cădea în mâinile lui Rukoo, puteau să se bizuie că vor fi eliberaţi. Doctorul Bertram ar pune imediat în cunoştinţă pe Englezi de dispariţia lor şi atunci cariera lui Rukoo s-ar sfârşi repede.

   Cum ajunseră pe plajă, Ando sări în desişul pădurii de palmieri şi Farrow cu George îl urmară.

   Ando, care-i aştepta lângă trunchiul unui palmier gros, şopti:

   — E posibil ca Rukoo să fi trimis spioni pe aicea. El ştie că am izbutit să scap în luntre, cu toată furtuna care bântuia. De aceea a şi trimis vorbă Englezilor. Pe insulă se află întreprinderea unui negustor englez, care trebuie să fi telegrafiat imediat la Singapore. Dar se pare că nu-i nimeni prin apropiere; altfel l-aş fi auzit. Acum îmi voi chema partizanii.

   Ando scoase un sunet ciudat, care semăna întocmai cu ţipătul unei păsări. Chemă de trei ori, apoi se ridică şi zise cu mândrie:

   — Acuma toţi supuşii mei cei credincioşi cari au auzit semnalul ştiu că mă aflu iarăşi pe insulă; nu mă tem că s-ar găsi vreun trădător printre ei, — altfel, desigur că planul dumitale, Tuan căpitan, n-ar putea să izbutească. Atunci Rukoo n-ar veni, ci şi-ar trimite zbirii.

   — Să sperăm că te poţi lăsa în nădejdea supuşilor dumitale, zise Farrow.

   Căpitanul amuţi de spaimă când văzu apărând ca din pământ un indigen înalt şi subţire, care ţinând braţele încrucişate se închină adânc înaintea lui Ando.

   Prinţul vorbi cu el multă vreme, părând că vrea să-l convingă, apoi omul răspunse câteva cuvinte, se închină iar şi dispăru precum venise.

   — Să ne ducem la sanctuar, zise Ando, grav. Mai întâi vreau să întreb daci planul meu va izbuti, şi George poate să