— Vorbeşte ca un om întreg la minte, nu căuta să înjoseşti cu asemenea cuvinte sângele dumitale, răspunse stareţul cu un glas stins, istovit. Părea din ce în ce mai obosit şi-şi pierdea puterile văzând cu ochii.

— Simţeam eu încă de când am pornit încoace c-o să am parte iarăşi de o mascaradă fără perdea! izbucni Dmitri Fiodorovici revoltat, sculându-se în picioare. Iertaţi-mă, Sfinţia voastră, se întoarse el către stareţ... sunt un om fără multă carte şi nici măcar nu ştiu cum să mă adresez Domniei voastre, dar, vă rog să mă credeţi, aţi fost înşelat, şi asta numai pentru că sunteţi prea bun; nu trebuia să ne lăsaţi să cădem aşa cu toţii pe capul Domniei voastre. Tata caută cearta cu lumânarea – de ce? – o fi având el socotelile lui. Fiindcă e un om foarte socotit. Acum mi se pare că ştiu pentru ce...

— Toată lumea mă socoate vinovat, toată lumea! protestă la rândul lui Fiodor Pavlovici. Chiar şi Piotr Aleksandrovici. Da, da, Piotr Aleksandrovici, chiar şi dumneata! se întoarse el brusc către Miusov, deşi acesta nici nu se gândise să spună ceva. M-aţi acuzat că am pus la ciorap banii copilului meu şi am luat ban pentru ban; cum se poate, vă întreb, ce, nu există oare judecată? Instanţa are să încheie socotelile, Dmitri Fiodorovici, da, da, are să le încheie, chiar după chitanţele dumitale, după scrisorile şi înscrisurile pe care le ai, cât ai cheltuit cu totul şi ce ţi-a mai rămas! De ce Piotr Aleksandrovici se fereşte să-şi spună părerea? Dmitri Fiodorovici nu este un străin pentru dânsul. De ce? Fiindcă toţi sunt împotriva mea, iar Dmitri Fiodorovici, până la urmă, îmi rămâne chiar şi dator, şi nu cu o sumă oarecare, ci cu câteva mii de ruble, am acte la mână! Tot oraşul vuieşte, tot oraşul e în picioare din pricina beţiilor lui! Iar în fosta lui garnizoană, asta poate că n-o mai ştiţi, plătea două mii de ruble bani peşin ca să-şi bată joc de câte o fată cinstită; toate acestea noi le ştim, Dmitri Fiodorovici, le cunoaştem prea bine, în cele mai tainice amănunte, şi am să ţi-o dovedesc... Preasfinte, vă rog să mă credeţi, a sucit capul unei fete onorabile, mai mult decât onorabile, o fată de familie bună, cu avere, fiica fostului său comandant, un brav colonel, cu merite patriotice deosebite, decorat cu Ordinul Anna cu spade; a compromis-o, săraca, i-a cerut mâna, şi acum, când logodnica lui, care-i o biată orfană, se află aici, în oraş, sub ochii ei, frecventează o femeie cam deocheată, o „seducătoare” locală. Şi cu toate că farmazoana asta a trăit, cum s-ar zice, fără cununie cu un om foarte bine, şi de felul ei e independentă, este o cetate pe care nimeni nu poate s-o ia cu asalt, întocmai ca o soţie legitimă, fiindcă este o femeie virtuoasă, da, Sfinţiile voastre, este o femeie virtuoasa! Iar Dmitri Fiodorovici, vedeţi dumneavoastră, încearcă să descuie cetatea cu o cheie de aur, de aceea face pe grozavul cu mine, fiindcă vrea să-mi mai stoarcă nişte bani; până una-alta, a risipit pentru ea în dreapta şi-n stânga mii de ruble; aşa că trăieşte numai din împrumuturi, cere bani de la toţi, între alţii, de la cine credeţi? Să spun, Mitea, sau mai bine să tac?

— Să taci! urlă Dmitri Fiodorovici. Aşteaptă mai întâi să ies din odaie, să nu cutezi cumva să ponegreşti de faţă cu mine sufletul cel mai nobil de pe faţa pământului... Numai faptul că îndrăzneşti să-i rosteşti numele este o insultă pentru dânsa...Nu-ţi permit!

— Mitea! Mitea! exclamă Fiodor Pavlovici, sclifosindu-se, ca şi cum l-ar fi cuprins brusc o slăbiciune. Dar binecuvântarea părintească ce rost mai are pe lume? Dacă te blestem, ce o să se întâmple?

— Nu ţi-ar fi ruşine, ipocritule! urlă din fundul rărunchilor Dmitri Fiodorovici.

— Cum, aşa vorbeşti tu cu tatăl tău, cu tatăl tău, care te-a făcut?! Atunci ce să mă mai mir că te porţi aşa cu străinii? Domnilor, închipuiţi-vă: există la noi în oraş un biet om sărman, o persoană onorabilă însă, căpitan de rezervă, un biet amărât scos din cadrele armatei, dar nu printr-o decizie şi nici în urma unui proces, un om care şi-a păstrat onoarea neştirbită, împovărat de o familie numeroasă. Ei, ce credeţi c-a făcut dumnealui, Dmitri Fiodorovici, acum vreo trei săptămâni? L-a înşfăcat de barbă într-o cârciumă şi l-a târât până în mijlocul străzii, şi acolo l-a bătut sub ochii tuturor, şi ştiţi de ce? Numai şi numai pentru că este mijlocitorul meu într-o anumită afacere despre care nu pot să vă spun prea mult.

— Minciuni! în aparenţă lucrurile stau aşa, în fond însă nu e decât o minciună, răcni tremurând tot de mânie Dmitri Fiodorovici. Tăicuţă! Nu caut să-mi justific faptele. Da, recunosc de faţă cu toată lumea: m-am purtat ca o fiară cu căpitanul de care vorbeşti, şi acum îmi pare rău şi-mi vine să intru în pământ de ruşine că m-am lăsat târât de furia mea bestială, dar, precum ştii, dumnealui, căpitanul, omul dumitale de afaceri, s-a dus la doamna aceea pe care ai numit-o farmazoană şi i-a propus în numele dumitale să răscumpere poliţele mele aflate în mâna dumitale şi să mă dea în judecată, ca să fiu arestat dacă s-ar întâmpla să pun piciorul în prag ca să reglăm odată socotelile. Şi acum tot dumneata îmi reproşezi slăbiciunea pe care aş avea-o pentru dânsa, când chiar dumneata ai învăţat-o cum să mă prindă în laţ! Mi-a povestit chiar ea tot, da, da, chiar ea cu gura ei, şi dac-ai şti ce haz făcea de tertipurile dumitale! Vrei să mă bagi la puşcărie pentru că eşti gelos pe mine, pentru că-i dai târcoale şi n-o mai slăbeşti cu dragostea dumitale; asta tot de la dânsa o ştiu, şi tot aşa îşi bătea joc de dumneata, auzi, râdea