O mustră pe Georgia, bătînd-o uşor peste mînă. Georgia lasă capul în jos, bea din vin şi se trage de tricou, toate în acelaşi timp.

— Ai comandat crema de mîini, loţiunea de corp, masca specială cu migdale şi aloe, masca de păr şi crema de faţă, dar nu ai comandat… şi mă doare să spun asta… nu ai comandat uleiul de baie Moroccan Rose Otto.

— Georgia! o ceartă Zoë. Nesimţito ce eşti!

— Ceea ce mă uimeşte pe mine e cum de o femeie frumoasă ca tine simte că are dreptul să-i refuze trupului ei exact lucrul după care el tînjeşte… un paradis lichid… sută la sută ulei de plante şi arome naturale… romantic, de modă veche şi senzual… chestia asta, care e un fel de Barry White la sticlă… cu un uşor parfum de Orient. Seara te strecori în el, iar el te va purta spre paradis…

Bunny îşi pune mîna pe partea interioară a încheieturii Georgiei, apasă pe aluatul moale al cărnii ei şi are impresia că simte cum i se accelerează pulsul. Închide ochii şi îi şopteşte:

— Sînt foarte, foarte dezamăgit…

— Georgia, ia naibii uleiul de baie! strigă Amanda sau Zoë, după care izbucnesc iar toate trei într-un rîs ascuţit.

Copilul din poala Amandei scuipă suzeta din gură, îşi dezgoleşte gingiile sclipitoare şi scoate un sunet imposibil de interpretat.

Sub ochii Georgiei s-au format picături minuscule de transpiraţie.

— Bine. Iau şi uleiul de baie! spune ea, apoi scoate chicotitul ei tensionat şi argintiu.

Bunny îşi suflecă mînecile şi scrie pe formularele de comandă:

— O sticluţă de ulei Moroccan Rose pentru frumoasa Georgia.

Bunny îi zîmbeşte Georgiei, care după un timp îl priveşte în ochi şi îi zîmbeşte şi ea, iar Bunny ştie, mai clar decît ştie orice altceva, fără vreun strop de aroganţă ori trufie, că ar putea s-o fută pe Georgia acum, imediat. Şi pe Amanda, se gîndeşte el. Pentru Zoë ar fi nevoie de ceva mai mult efort, dar Georgia ar ceda sigur – şi ar ceda complet.

— Acum, doamnelor, am şi unele produse destul de speciale pentru bărbaţi. Poate un cadou pentru soţior…?

Cele trei femei se privesc, apoi izbucnesc în hohote de rîs.

— Ai vreo cremă de faţă cu sticlă pisată în ea? întreabă Zoë.

— Sau o baie de acid marocană? sare şi Amanda.

— Mi se pare mie sau există aici unele probleme cu soţii? întreabă Bunny.

— Acum nu mai există! spun Amanda şi Zoë, care bat palma în semn de solidaritate.

— Sper că nu şi tu! zice Bunny, privind spre Georgia.

— Nu mai e, răspunde ea, dînd din cap.

— Cum? Adică de tot? întreabă Bunny.

— Da. De tot.

Bunny se apleacă în faţă şi cîrlionţul lui uleios se unduieşte pe frunte ca şi cum ar fi înzestrat cu viaţă. Apoi spune pe un ton conspirativ:

— Daţi-mi voie să vă zic, doamnelor, că mie mi se pare că sînt complet duşi cu pluta.

În acest moment în bucătărie intră două fetiţe. Ceva incomprehensibil a retezat atracţia hipnotică a ecranului cu plasmă din living. Fetele se opresc şi privesc spre adulţi cu ochi de zombie, iar una dintre ele întinde mîna şi îşi scoate aţa bikinilor din fund. Apoi se întoarce şi dispare înapoi în living, iar cealaltă o urmează imediat.

— Fermecătoare, spune Bunny.

Femeile rîd cu rîsurile lor diferite, apoi cad într-o tăcere meditativă, ca şi cum cursul vieţilor lor s-ar schimba chiar acolo, pe loc: pieliţe uscate care se desprind, răni vechi care se vindecă, orizonturi noi şi pline de speranţă care se deschid…

Zoë ia o scamă de pe piciorul treningului ei ciocolatiu de velur.

— Aveţi copii, domnule Munro?

Bunny îşi dă seama că se înşelase în privinţa lui Zoë şi că ar putea s-o fută şi pe ea. O pisică mică şi gri intră în bucătărie pe ferestruica tăiată în uşă şi se plimbă degajată prin încăpere.

— Spune-mi Bunny.

Bunny îşi duce mîinile în spatele capului şi le flutură ca pe nişte urechi de iepure. Îşi încreţeşte nasul şi scoate un fornăit.

— Ai copii, Bunny? reia Zoë.

— Unul. Un băiat, răspunde el şi simte un spasm intestinal supărător cînd îşi aminteşte că fiul lui îl aşteaptă în maşină.

Se uită la ceas.

— Cum îl cheamă? întreabă Georgia.

— Bunny Junior, spune Bunny cu o emoţie dezarmantă, care umple camera cu o durere blîndă şi sinceră. Băiatul e lumina vieţii mele. Soarele răsare şi apune odată cu el.

— Şi doamna Munro? întreabă Zoë, aplecîndu-se în faţă şi inspirînd adînc.

Bunny observă, cu ochiul specialistului, că sînii lui Zoë nu fac nici un fel de concesie gravitaţiei, ca şi cum ar fi ciopliţi din granit, din cremene sau aşa ceva.

— Nu mai e, spune Bunny, simţind o neaşteptată crampă în gît.

— Cum aşa?

Georgia o bate uşor pe Zoë pe braţ