Îşi îndreptă gâtul, eliberându-şi creştetul de greutatea întregului corp.

— Nu contează, zise el, cine este preşedinte în...

Nu putu să termine fraza. Am încercat sâ-l ajut.

— În San Lorenzo?

— În San Lorenzo, mă aprobă el. (Zâmbi chinuit.) Succes! hârâi vocea Iui.

— Mulţumesc, i-am răspuns eu.

— Nu contează! Bokonon. Prinde-l pe Bokonon.

Am încercat să-i dau o replică bine gândită. Mi-am adus aminte că, pentru a asigura fericirea poporului, Bokonon trebuia hăituit mereu, fără a fi însă prins.

— Îl voi prinde.

— Spune-i...

M-am aplecat spre "Papa", ca să aud mesajul său pentru Bokonon.

— Spune-i că-mi pare rău că nu l-am omorât, zise "Papa".

— Îi voi spune.

— Să-l omori tu.

— Bine.

"Papa" reuşi să-şi controleze suficient vocea pentru a avea un ton poruncitor.

— De-adevăratelea!

Nu i-am răspuns. Nu doream să omor pe nimeni.

— Îi învaţă pe oameni numai minciuni. Omoară-l şi spune-le oamenilor adevărul.

— Da, domnule.

— Tu şi Hoenikker trebuie să le arătaţi ce este ştiinţa.

— Da, domnule, aşa vom face, i-am promis eu.

— Ştiinţa este magia care dă rezultate.

"Papa" tăcu, se destinse şi închise ochii.

Apoi şopti:

— Ultimele rituri.

Von Koenigswald îl chemă pe Vox Humana. Acesta scoase găina sedată din cutia de pălării, pregătindu-se să oficieze cele de pe urmă rituri creştine, aşa cum le înţelegea el.

"Papa" deschise un ochi.

— Nu tu, pufni el dispreţuitor către dr. Vox Humana. Ieşi!

— Poftiţi? întrebă Humana.

— Sunt adept al religiei bokononiste, şuieră "Papa". Ieşi, creştin îm-puţit!

 

 

98

Ultimele rituri

 

Astfel am avut privilegiul de a asista la riturile de pe urmă ale credinţei bokononiste.

Ne-a fost destul de greu să găsim în rândurile soldaţilor sau personalului din palat pe cineva care să admită că ştie riturile şi să fie dispus să le oficieze pentru "Papa". Nu s-a oferit nimeni. Ceea ce nu era de mirare, dată fiind vecinătatea cu cârligul şi tainiţa.

Aşa că Von Koenigswald spuse că se înhamă el la această treabă. Nu mai oficiase niciodată, dar îl văzuse de nenumărate ori pe Julian Castle făcând-o.

— Sunteţi bokononist? l-am întrebat.

— Sunt de acord cu o idee bokononistă. Aceea că toate religiile, inclusiv bokononismul, sunt nişte minciuni.

— Ca om de ştiinţă, m-am interesat eu, nu vă deranjează să participaţi la un astfel de ritual?

— Sunt un om de ştiinţă deplorabil. Nu m-aş da înapoi de la nici un lucru, fie el şi neştiinţific, dacă pot uşura astfel suferinţa unui om. Nici un om de ştiinţă demn de acest nume nu ar putea spune asta.

Apoi se urcă în barcă, lângă "Papa". Se aşeză la pupa. Pentru că barca era foarte mică, era silit să ţină bara cârmei sub braţ.

Îşi scoase sandalele. Nu purta şosete. Apoi dădu la o parte cuverturile, dezvelind picioarele goale ale lui "Papa". Îşi lipi tălpile de ale lui "Papa", adoptând poziţia clasică pentru boko-maru.

 

 

99

Dumneazeu a focut nuoroiul

 

— Tumnezeu a facut noroiul, murmură Von Koenigswald.

— Dumneazeu a focut nuoroiul, repetă "Papa" Monzano.

Amândoi spuseseră "Dumnezeu a făcut noroiul", fiecare pe limba lui. Nu voi mai transcrie aici dialectele litaniei.

— Dumnezeu s-a simţit singur, spuse dr. von Koenigswald.

— Dumnezeu s-a simţit singur.

— Aşa că Dumnezeu i-a spus noroiului: "Ridică-te!"

— Aşa că Dumnezeu i-a spus noroiului: "Ridică-te!"

— "Priveşte ce-am făcut, a spus Dumnezeu, colinele, marea, cerul şi aştrii."

— "Priveşte ce-am făcut, a spus Dumnezeu, colinele, marea, cerul şi aştrii."

— Iar eu am fost un boţ din noroiul care s-a ridicat şi a privit în jur.

— Iar eu am fost un boţ din noroiul care s-a ridicat şi a privit în jur.

— Ce noroc pe mine, ce noroc pe noroi.

— Ce noroc pe mine, ce noroc pe noroi.

Pe obrazul lui "Papa" se prelingeau lacrimi.

— Eu, noroiul, m-am ridicat şi am privit ce treabă bună a făcut Dumnezeu.

— Eu, noroiul, m-am ridicat şi am privit ce treabă bună a făcut Dumnezeu.

— Bună treabă, Doamne!

— Bună treabă, Doamne! spuse "Papa" din toată inima.

— Nimeni în afară de Tine n-ar fi putut s-o facă, Doamne! Eu, unul, cu siguranţă n-aş fi putut!

— Nimeni în afară de Tine n-ar fi putut s-o facă, Doamne! Eu, unul, cu siguranţă n-aş fi putut!

— Mă simt foarte neînsemnat pe lângă Tine.

— Mă simt foarte neînsemnat pe lângă Tine.

— Singura cale ca să mă simt mai puţin neînsemnat este să mă gândesc la tot noroiul care nu a ajuns să se ridice şi să privească în jur.

— Singura cale ca să mă simt mai puţin neînsemnat este să mă gândesc la tot noroiul care nu a ajuns să se ridice şi să privească în jur.

— Eu am primit atât de mult, iar restul noroiului atât de puţin...

— Eu am primit atât de mult, iar restul noroiului atât de puţin...

— Mulţumesc pentru cinstea facută, Toamne! strigă Von Koenigswald.

— Mulţumieesc pontru ciensteea focută, Duoarnne! hârâi "Papa".

Amândoi spuseseră "Mulţumesc pentru cinstea făcută, Doamne!"

— Acum noroiul a ajuns din nou jos pe pământ şi se cufundă în somn.

— Acum noroiul a ajuns din nou jos pe pământ şi se cufundă în somn.

— Ce de amintiri are noroiul!

— Ce de amintiri are noroiul!

— Câte alte grămăjoare interesante de noroi ridicat în picioare am întâlnit!

— Câte alte grămăjoare interesante de noroi ridicat în picioare am întâlnit!

— Mi-a plăcut tot ce-am văzut!

— Mi-a plăcut tot ce-am văzut!

— Noapte bună.

— Noapte bună.

— Acum mă voi duce în rai.

— Acum mă voi duce în rai.

— De-abia aştept...

— De-abia aştept...

— Să aflu care mi-a fost wampeter-ul...

— Să aflu care mi-a fost wampeter-ul...

— Şi cine făcea parte din karass-ul meu...

— Şi cine făcea parte din karass-ul meu...

— Şi toate faptele bune pe care le-a făcut karass-ul meu pentru Tine.

— Şi toate faptele bune pe care le-a făcut karass-ul meu pentru Tine.

— Amin.

— Amin.

 

 

100

Frank dispare în tainiţă

 

Dar "Papa" nu a murit şi nu s-a dus în rai atunci.

L-am întrebat pe Frank când ar fi cel mai bine să anunţăm numirea mea ca preşedinte. Nu a fost în stare să mă ajute; a lăsat totul în seama mea.

— Credeam că mă vei ajuta, i-am reproşat eu.

— Numai în ceea ce priveşte aspectele tehnice.

Frank era foarte ferm pe poziţii. Nu puteam atenta la integritatea sa de tehnician; nu trebuia să-l fac să depăşească limitele misiunii sale.

— Înţeleg.

— Nu mă interesează modul în care te vei purta cu oamenii.