Felul neaşteptat în care Frank renunţase la toate chestiunile legate de oameni m-a şocat şi înfuriat, şi i-am spus, vrând sâ fiu caustic:

— Şi ai putea să-mi spui ce anume, din punct de vedere strict tehnic, ai în vedere pentru ziua de azi?

Am primit un răspuns strict tehnic:

— Reparaţia centralei electrice şi organizarea unui spectacol aviatic.

— Perfect! Deci una dintre primele mele realizări, în calitate de preşedinte, va fi să redau curentul electric cetăţenilor.

Frank nu găsea nimic de râs. Mă salută cu mâna la chipiu.

— Voi face tot posibilul, domnule. Tot ce-mi va sta în puteri. Nu pot spune exact în cât timp va veni lumina.

— Exact asta-mi doream — o ţară luminoasă.

— Voi face tot posibilul, domnule, mă salută Frank din nou.

— Dar spectacolul aviatic ce e?

Am primit încă un răspuns lemnos:

— Astăzi, la orele treisprezece, şase aparate aparţinând Forţelor Aeriene ale Republicii San Lorenzo vor survola palatul şi vor efectua exerciţii de tragere asupra unor ţinte plasate pe apă. Evenimentul face parte din manifestările dedicate Zilei Celor O Sută de Martiri ai Democraţiei. De asemenea, ambasadorul american va arunca în mare o coroană, în semn de omagiu.

Am decis că Frank ar trebui să anunţe numirea mea imediat după ceremonia ghirlandei şi spectacolul aviatic.

— Ce zici? l-am întrebat pe Frank.

— Dumneavoastră decideţi, domnule.

— Cred că ar fi bine să pregătesc un discurs, am zis eu. Cred că ar trebui să aibă loc şi o depunere de jurâmânt, ca să avem un aer solemn, oficial.

— Dumneavoastră decideţi, domnule.

De fiecare dată când vorbea, cuvintele acestea păreau să vină de departe, de parcă Frank cobora treptele unei scări dintr-un puţ adânc, în vreme ce eu fusesem nevoit să rămân la suprafaţă.

Mi-am dat seama, dezamăgit, că acceptarea postului de conducător îi dăduse lui Frank posibilitatea să facă exact ce îşi dorea, exact ce făcuse şi tatăl lui: să primească onoruri şi să beneficieze de avantaje, evitând în acelaşi timp orice responsabilitate umană. Frank realiza acest lucru prin cufundarea într-o tainiţă abstractă.

101

La fel ca înaintaşii mei, îl scot în afara

legii pe Bokonon

Aşa că mi-am scris discursul într-o modestă încăpere rotundă aflată la baza unui turn, în care nu era decât o masă cu un scaun. Iar discursul pe care l-am scris era, la rândul său, rotund, modest, cu puţine înflorituri.

Era plin de speranţă şi umil.

Mi-a fost imposibil să nu îl invoc pe Dumnezeu. Nu mai avusesem niciodată nevoie de un asemenea sprijin, şi nici nu crezusem că un astfel de sprijin există.

Acum însă descopeream că trebuie să cred, şi am crezut.

Pe lângă asta, aveam nevoie şi de ajutorul oamenilor. Am cerut lista invitaţilor la ceremonie şi am văzut că Julian Castle şi fiul său nu se numărau printre aceştia. Am trimis imediat un om să îi invite, deoarece, cu excepţia lui Bokonon, ei ştiau despre poporul meu mai multe decât oricine altcineva.

În ceea ce îl priveşte pe Bokonon:

M-am gândit să îl rog să ia parte la guvernare, aducând astfel izbăvirea pentru poporul meu. Şi mi-am spus că trebuie să dispun înlăturarea imediată, în mijlocul euforiei generale, a cârligului îngrozitor atârnat la poarta palatului.

Apoi mi-am dat seama că izbăvirea înseamnă mai mult decât aducerea la putere a unui profet, că ar trebui să existe bunătăţi de mâncare, case frumoase pentru toată lumea, educaţie, sănătate şi fericire pentru toţi şi locuri de muncă pentru cei dornici să muncească — lucruri pe care Bokonon şi cu mine nu aveam cum să le asigurăm.

Asa că binele si răul trebuiau să stea despărţite. Binele în junglă şi răul în palat. Distracţia pe care le-o oferea acest aranjament oamenilor, oricare o fi fost ea, era singurul lucru de oferit.

Cineva bătu în uşă. Un servitor mă anunţă că oaspeţii începuseră să sosească.

Aşa că mi-am împăturit discursul, l-am băgat în buzunar şi am urcat spirala scării din turn. Am ajuns la cel mai înalt meterez şi mi-am privit oaspeţii, slujitorii, stâncile şi valurile călduţe.

102

Duşmanii libertăţii

Când mă gândesc la toţi oamenii aflaţi pe meterezul cel mai înalt, îmi vine în minte A o sută nouăsprezecelea calipso al lui Bokonon, în care suntem îndemnaţi să cântăm:

"Prietenii mei oare unde s-au dus?"

Se-ntreba un om abătut.

La ureche, atuncea,

În şoaptă i-am spus:

"Prietenii tăi-s duşi de mult".

Erau de faţă ambasadorul Horlick Minton cu soţia, H. Lowe Crosby, fabricantul de biciclete, şi Hazel, Julian Castle, filantropul umanitar, cu fiul său, scriitor şi patron de hotel, micul Newi; Hoenikker, pictorul, cu sora sa muziciană, doamna Harrison C. Conners, divina Mona, generalul-maior Franklin Hoenikker şi vreo douăzeci de birocraţi şi militari din San Lorenzo.

Morţi — morţi aproape toţi acum.

Bokonon ne spune "Nu te-nşeli niciodată dacă îţi iei rămas-bun".

Pe metereze era un bufet, gemând de delicatese autohtone: păsări mici fripte în penajul lor verde-albăstrui, crabi a căror carne fusese prăjită în ulei de cocos şi pusă înapoi în carapace, baracude mici umplute cu pastă de banane şi cubuleţe de albatros fiert, aşezate pe un pat de turte de porumb.

Am fost informat că albatrosul fusese vânat de pe meterezele unde era aranjat bufetul.

Se serveau două băuturi, nici una răcită: Pepsi-Cola şi rom indigen. Pepsi-ul era servit în halbe de plastic, iar romul în nuci de cocos scobite. Nu am reuşit să identific buchetul dulceag al romului, deşi îmi aducea aminte oarecum de adolescenţă.

Frank mi-a putut indica însă aroma: "acetonă".

— Acetonă?

— Se foloseşte la cleiul cu care se lipesc machetele de avion.

Nu m-am atins de rom.

Ambasadorul Minton saluta diplomatic pe toată lumea, gesticulând gurmand cu nuca de cocos, prefăcându-se că îi place pe toţi cei de fată, cu băuturile lor cu tot. Nu l-am văzut însă bând. Avea cu el un fel de valiză cum nu mai văzusem niciodată. Părea o cutie pentru un corn francez, dar înăuntrul ei se afla de fapt coroana memorială care urma să fie aruncată în mare.

Singura persoană pe care am vâzut-o să bea din rom era H. Lowe Crosby; cu siguranţă îi lipsea simţul mirosului. Se distra de minune bând acetonă din nuca de cocos, aşezat pe un tun, căruia îi bloca aprinderea cu fundul său lătăreţ. Privea spre mare printr-un binoclu