— Asta e lista cu clienţii, anunţă Bunny.

— Bine, spune Bunny Junior.

Apoi Bunny întinde mîna pe lîngă băiat şi pocneşte torpedoul, care se deschide. Scoate un ghid al străzilor.

— Ăsta-i un ghid al oraşului, de la A la Z, spune el.

— Bine.

— Bine. Acum tu eşti copilotul, continuă Bunny în timp ce Punto-ul se strecoară pe şosea.

— Copilotul? întreabă băiatul.

— Copilotul!

Bunny Junior se uită la listă şi face o mişcare elegantă din mînă, cu care speră să-l impresioneze pe tatăl său, să-l facă să-i placă de el sau cel puţin să nu fie furios pe el. Arată numele cu degetul.

— Următoarea oprire, Shoreham! spune el cu optimism.

Bunny Junior se uită la un gîndăcel care aterizează pe parbriz şi, din unghiul lui de vedere privilegiat, admiră pîntecele negru, ca de bijuterie, al gînganiei în timp ce gîndăcelul se plimbă pe sticlă. Îl încîntă, de asemenea, şi sclipirea lui misterioasă, arămie, şi se întreabă cum un lucru atît de obişnuit poate fi aşa de minunat. Bagă mîna în buzunar, scoate un marker negru, îl pune pe parbriz şi urmăreşte pe sticlă traiectoria sinuoasă a gîndacului. Se întreabă dacă există vreo regularitate sau vreo logică în ea. Lui Bunny Junior îi plac foarte mult gîndacii – i-au plăcut întotdeauna şi îi vor plăcea întotdeauna. Cînd era mai mic, avea un cartuş de ţigări plin cu gîndaci morţi, iar acum încearcă să-şi amintească ce a făcut cu ei. Avea tot soiul de gîndaci – stafilini, sfîrleze, gropari, carabide, gîndaci comuni (precum cel de aici), cantaride, gîndaci de bălegar, cardinali, cărăbuşi, rădaşte şi preferatul lui, scarabeul. Scarabeul e cea mai puternică creatură din lume: are trei coarne pe cap şi poate să ridice de opt sute cincizeci de ori greutatea lui. Dacă un om ar fi în stare de aşa ceva, ar însemna că ar putea să ridice şaizeci şi cinci de tone. Trece în revistă, în tăcere şi doar pentru sine, toţi gîndacii pe care îi cunoaşte, iar în timp ce face asta, trasează rătăcirile – acum evident aleatorii – ale acestui gîndac obişnuit, făcînd ca acea bucată de parbriz să arate ca suprafaţa exterioară a unui creier care se dilată încet. Se descurcă destul de bine în calitate de copilot, îşi zice el. Are talent la citirea hărţilor şi dă instrucţiuni clare, iar tatăl său, care poate fi un partener destul de dificil dacă nu te ridici la înălţimea situaţiei, îl asigură că se descurcă foarte bine. Însă ceva în sinea lui se întreabă ce Dumnezeu face, de ce se plimbă toată ziua cu maşina şi lipseşte de la şcoală. „Învăţ meserie“, presupune el. Atmosfera devine de un roz corai, pe cer atîrnă nori în culori aprinse, ca nişte pancarte zdrenţuite, soarele alunecă în spatele caselor şi băiatul aude scandalul pe care îl fac graurii la lăsarea serii. Tatăl lui i-a promis că asta e ultima treabă pe ziua de azi. Gîndacul se tîrăşte, făcîndu-şi traseul său anarhic şi lipsit de scop, iar creierul acela mare şi negru se dilată în faţa ochilor iritaţi şi urduroşi ai lui Bunny Junior.

— Crema Replenishing cu petale de trandafir are puteri de refacere aproape magice, spune Bunny.

Stă pe canapeaua înflorată din livingul unei case modeste, dar îngrijite, din Ovingdean. Se simte epuizat, stors complet şi mai ales speriat. A ajuns să creadă că există anumite forţe care acţionează în el şi în jurul lui şi asupra cărora are foarte puţin control sau chiar deloc. Se simte cumva difuz, ca şi cum ar juca un rol secundar într-un film al altcuiva, în care dialogul e în marţiană asincronă şi subtitrarea în mongolă sau aşa ceva. I se pare teribil de greu să-şi dea seama cine e aici marele mahăr. Optimismul de azi-dimineaţă a cedat locul convingerii că, în esenţă, e complet varză. În plus, îşi dă seama că îi vine foarte greu să accepte faptul că există o posibilitate foarte clară ca soţia lui să-l supravegheze din lumea morţilor şi că, într-un anumit fel, el trebuie să se comporte frumos. Şi e ceva aproape imposibil, în condiţiile în care femeia care stă în faţa lui, o anume domnişoară Charlotte Parnovar, o posesoare a unei perechi de pepeni autentici, înveliţi în lînă, transmite semnale atît de clare şi de incontestabile, încît Bunny aproape că poate să vadă cum între ei ţîşnesc scîntei. Trebuie spus că Bunny s-a considerat întotdeauna un conductor de electricitate de prima mînă şi, în timp ce masează braţele electrizate ale lui Charlotte, începe să înalţe un cort, un aeroport sau un paratrăsnet în chiloţii lui cu dungi de zebră.

— Această cremă bogată în colagen şi elastină poate spori gradul de catifelare a mîinilor cu pînă la două sute la sută, spune Bunny.

— Serios?

Charlotte are o frunte înaltă şi interesantă, complet golită de expresie într-un mod sexy, cu excepţia faptului că în mijlocul ei se ridică un furuncul mare şi bizar, de forma unei scoici albicioase. Are un puf aproape invizibil pe buza de sus, iar părul ei ţeapăn şi distrus de peroxid e dat pe spate şi strîns la ceafă cu o agrafă de metal. Strînsoarea e atît de dură, încît îi alungeşte ochii uşor ironici. Charlotte stă în faţa lui Bunny, pe o canapea înflorată, perechea celei pe care stă el, e îmbrăcată în pantaloni scurţi roz, pufoşi şi largi, şi o bluză