din bumbac roz, mulată pe sînii ei mari şi moi. La gît poartă un lănţişor de argint cu un talisman strălucitor minuscul, ca o comoară sclipitoare aruncată de valuri pe un recif de coral.

Pe peretele din spate e atîrnată o fotografie înrămată dintr-un musical din West End, iar pe peretele opus o reproducere după un autoportret al Fridei Kahlo, îmbrăcată în ţigancă şi ţinînd în braţe o maimuţică maro. Pe măsuţa din faţa lui Bunny – o chestie făcută în casă din cărămizi şi plexiglas fumuriu – se află diplomatul cu mostre, alături de un bol distonant cu petale de flori ofilite.

Bunny continuă să maseze cu cremă mîinile lui Charlotte, frămîntîndu-le şi urmînd conturul degetelor.

— Puterile ei vindecătoare unice pătrund adînc în piele, lăsînd mîinile suple şi… fericite, spune Bunny.

Dacă îşi reglează puţin vederea laterală, Bunny poate observa cum muşchiul de pe partea interioară a coapsei lui Charlotte zvîcneşte sub cracul căscat al pantalonilor ei scurţi. Degetele ei sînt osoase, puternice şi lubrifiate şi, în timp ce le masează, Bunny îşi imaginează vaginul femeii, care e la mai puţin de un braţ distanţă.

— E… ăăă… miraculoasă, spune Bunny.

— Nici nu mă îndoiesc, comentează Charlotte.

Vocea ei are o masculinitate super-sexy, iar Bunny se nelinişteşte o clipă, dar apoi îşi dă seama imediat de absurditate – dacă ar fi lesbiană, nu l-ar lăsa să facă aşa ceva cu mîinile ei –, aşa că îşi apasă degetul mare în palma ei deschisă, învîrtindu-l încet.

— S-au făcut şi teste, spune Bunny, accentuînd ultimul cuvînt, lungindu-l şi catifelîndu-l.

— Ce fel de teste? întreabă Charlotte, imitîndu-l şi ironizîndu-l cu blîndeţe.

— Ştiinţifice.

— Hmmm.

Bunny vede cum un zîmbet tainic şi uşor sardonic îi răsare în colţul gurii.

— Da, face minuni şi pentru încheieturi, continuă el, urcînd pe braţ în sus şi simţind muşchii tari, vînoşi, ai antebraţului femeii.

Charlotte închide ochii.

— Hmmm, face ea din nou.

— Sexy femeie, mormăie Bunny ca pentru sine.

— Ce-ai spus?

Bunny face semn din cap către reproducerea cu Frida Kahlo, care se uită în jos, spre ei, cu ochi goi şi lipsiţi de expresie de sub bizara ei sprînceană unică.

— Din tablou, precizează el.

Observă urma de condescendenţă din zîmbetul lui Charlotte.

— A, Frida Kahlo! Da, e superbă, nu-i aşa? Cred că ăsta a fost pictat prin 1940, spune ea, privind în sus, spre tablou.

Bunny are impresia că simte cum un val de electricitate trece din degetele lui Charlotte în ale lui, parcurgîndu-i oasele şi ajungînd fix la baza coloanei lui vertebrale. E copleşit de o mulţime de tachinării pe care i le-ar putea spune, dar, din cine ştie ce motiv, zice:

— Pe vremea aia nu existau pensete?

Trăsăturile lui Charlotte se modifică infinitezimal, dar rezultatul e că faţa ei devine tăioasă şi severă.

— Pardon, sare ea. Ce vrei să spui?

Bunny arată cu degetul spre fruntea lui, simţind chiar în timp ce face asta că lucrurile o iau razna şi el pierde controlul.

— Sprînceana unică, zice el, dar îşi regretă imediat spusele.

— Ce-i aia?

— Te face să te întrebi cum arătau picioarele ei, continuă el, incapabil să se înfrîneze.

— Scuză-mă, dar nu înţeleg ce vrei să spui! zice Charlotte, trăgîndu-şi mîna din mîinile lui şi privindu-l fix, cu o uimire tăioasă.

— Îmi dau seama de ce maimuţelor le plăcea de ea, scapă iar Bunny, după care îşi vîră pumnul în gură.

Charlotte se apleacă în faţă şi îi prinde privirea.

— Nu ştiu dacă eşti în stare să înţelegi, dar Frida Kahlo a suferit un accident groaznic, în urma căruia a rămas cu un handicap grav. Cred că a fost lovită de un camion, dacă vrei să ştii!

Bunny ia un şerveţel şi îşi şterge crema de pe mîini. Se simte dezorientat şi aproape că poate vedea cum i se rostogolesc cuvintele din gură, ca şi cum i-ar scrie replicile altcineva – cineva cu o pasiune perversă pentru dezastre.

— Serios? Ca să fiu sincer, tabloul mi se pare cam deprimant. Dar ce ştiu eu? Totuşi, dacă l-a pictat cumva cu piciorul…

Apoi, lin şi fără nici un efort, Bunny spune:

— Apropo, am un balsam senzaţional, un adevărat paradis pentru lăboanţe… domnişoară… pot să-ţi spun Charlotte?

Charlotte se uită la Bunny cu capul înclinat într-o parte, ca şi cum ar încerca să descifreze mîzgălelile haotice ale unui copil.

— Poţi să-mi zici Bunny, continuă el, fluturîndu-şi palmele pe lîngă tîmple, ca să arate ca nişte urechi de iepure.

Charlotte lasă să-i scape un rîs grav şi neplăcut din gît, apoi îşi duce mîna la furunculul de pe frunte şi spune:

— Sper că glumeşti, nu-i aşa?

Deşi totul sugerează contrariul, Bunny are dintr-odată senzaţia că încă ar mai putea salva acest schimb de replici din prăpastie, aşa că spune:

— Sînt cît se poate de serios, Charlotte.