— Ăsta e genul de nume pe care l-aş da…

— Iepurelui tău?

Charlotte se îmbunează, zîmbeşte involuntar şi spune:

— Da… iepurelui.

Bunny observă zvîcnetul muşchiului viguros de pe coapsa lui Charlotte şi i se pare că vede cum scînteile aurii ale dragostei sar din şortul ei roz în aerul ozonat şi vesel. Încurajat, Bunny se apleacă în faţă, flutură din sprîncene şi îi spune aluziv:

— Ei bine, Charlotte, ştii ce se spune despre iepuri?

— Nu, nu ştiu. Ce?

— Păi, că sînt… ăăă…. mă rog, ştii tu…

— Nu, nu ştiu ce se spune.

Apoi Charlotte adaugă ceva care face ca întreg episodul să i se scurgă lui Bunny printre degete, aşa cum aţa unui balon fugar se scurge dintre degetele unui copil:

— Fazele astea chiar prind la femei, Bunny?

Charlotte îşi flutură mîinile la tîmple, imitîndu-l, iar Bunny simte cum un val de enervare îşi croieşte drum prin măruntaiele lui.

— Nici nu-ţi dai seama, spune el şi, înainte să se poată controla, îi face cu ochiul.

Charlotte izbucneşte într-un rîs ascuţit şi spune:

— Mi-ai făcut cumva cu ochiul?

Bunny se gîndeşte „I-am făcut oare cu ochiul?“, apoi simte cum rîsul ei îl zgîrie pe coloana vertebrală.

— Poate că da, spune el. Sau poate că doar mi-a intrat ceva în ochi.

„Ce pizda mă-sii?“ se gîndeşte Bunny. „Ce pizda mă-sii!“

Charlotte rîde în hohote şi îşi pune mîinile la gură, apoi arată spre Bunny şi zice:

— Eşti absolut incredibil!

— Mi s-a mai spus.

— De unde ai apărut? Din vulcanii noroioşi?

— Din ce vulcani?

— Ar trebui să te îmbălsămeze şi să-ţi atîrne la gît un semn pe care să scrie „Specie dispărută“1.

— Mă simt jignit! bombăne Bunny. Eu iau foarte în serios igiena personală.

Dar exact în timp ce spune asta, simte un miros de nespălat dinspre subsuorile lui.

— N-am spus că puţi… Am spus „dispărut“… ca pasărea dodo.

— Hei, ia-o încet!

Bunny priveşte, cu un soi de uimire jignită, cum trăsăturile lui Charlotte erup în faţa ochilor săi. Părul ei blond şi uscat ia aspectul unui coif de oţel, iar ochii ei capătă o strălucire metalică, sălbatică şi războinică.

— Bărbat ridicol ce eşti!

— Hei, încercam doar să-mi fac meseria!

— Bărbat penibil şi ridicol ce eşti! repetă ea.

— Ce înseamnă asta? Dumnezeule! zice Bunny în timp ce adună mostrele cu pumnul şi le aruncă în diplomat.

Faţa lui se întunecă, iar el pare jignit şi distrus.

— Dumnezeule! repetă el ca pentru sine.

Apoi expresia lui Charlotte se schimbă din nou şi, fără nici un avertisment, tipa îşi pune degetele moi şi unse pe mîna lui Bunny şi îi spune, cu o aproximare destul de bună a îngrijorării autentice:

— Ah, îmi pare rău, domnule Munro! Am mers prea departe. Te-am jignit. Nu a fost corect.

Bunny simte o presiune bruscă şi chinuitoare în vezică. Ridică mîna şi o agită, ca şi cum ar vrea să prevină orice altă remarcă.

— Nu, nu face nimic, dar am nevoie să merg la baie.

— Ce?

— Da, spune Bunny. Am fost toată ziua pe drumuri. Mă trece să fac pipi atît de tare, că aproape îi simt gustul!

Charlotte izbucneşte într-un rîs ascuţit, iar lui Bunny începe să-i zvîcnească un nerv sub ochiul stîng.

— Ah, omule, eşti de milioane! E la capătul holului!

Charlotte arată cu degetul mare în direcţia băii.

Bunny o ia în marş forţat spre baie, urmat de rîsul lui Charlotte. Simte o furie violentă şi arzătoare faţă de ea, dar nu e deloc surprins să vadă în faţa ochilor imagini cu vaginul ei scînteietor. Intră furtunos în baie, îşi deschide frenetic şliţul şi dă drumul unui jet de urină atît de puternic, încît simte cum îl dor oasele feţei. O peliculă de transpiraţie îi acoperă fruntea, iar cîrlionţul său zace la fel de inert şi de inconştient ca un animal strivit pe autostradă. Bunny aude din living un nou val de hohote de rîs şi îşi dezgoleşte dinţii.

— Curva dracului! mîrîie el şi începe să se pişe pe mochetă.

Apoi se pişă pe pereţii mov, pe un raft plin cu reviste şi, cu o mişcare extravagantă, ridicîndu-se pe vîrful degetelor de la picioare, se pişă pe periuţa ei de dinţi electrică, care stă într-un pahar de lîngă chiuvetă. Cînd termină, se încheie la şliţ, deschide uşa, parcurge ţanţoş holul, cuprins iar de avînt şi hotărîre, şi spune:

— Bun, deci vrei sau nu să cumperi vreunul din căcaturile astea?

— Percep aici o notă de ostilitate, domnule Munro, îi răspunde Charlotte.

Apoi se ridică de pe canapea şi îşi roteşte capul într-o parte şi în cealaltă, ca să se elibereze