de tensiunea acumulată. Bunny observă că e înaltă şi lată în umeri, iar furunculul în formă de scoică de pe frunte pare să se fi transformat într-un corn micuţ sau cam aşa ceva.

— Ei, noi, păsările dodo dispărute, ne mai enervăm uneori, spune Bunny, în timp ce colţul ochiului i se zbate.

Charlotte stă ţeapănă, cu mîinile împreunate paşnic în faţă, şi zice senină, ca şi cum i-ar comunica un fapt elementar şi indiscutabil:

— Vreau să vă informez, domnule Munro, că am centura neagră la Tae Kwon Do.

— A, da? Ei bine, eu tocmai m-am pişat prin toată baia ta…

— Ce ai făcut? exclamă Charlotte, făcînd un pas spre el.

— Exact. Pe pereţi, pe mochetă, pe revistele tale Hello.

— Ce ai făcut?!

— Şi pe fututa ta de periuţă de dinţi! precizează Bunny, arătîndu-şi dinţii lui albi.

Dintr-odată, fără să mai spună nimic, Charlotte începe să sară pe călcîie, cu braţele ei musculoase relaxate pe lîngă corp. Bunny este fascinat imediat şi complet de priveliştea talismanului ei sclipitor sărind voios pe perna lui roz, ca un copil pe trambulină. Observă că Charlotte nu poartă sutien şi că, exact în faţa ochilor lui, sfîrcurile ei se întăresc, iar acum împung bumbacul subţire al tricoului, tari, aprige şi neobişnuit de alungite. Bunny vede cum din ei încep să ţîşnească, în mod incredibil, mici scîntei electrice, ca în desenele animate, şi se gîndeşte preţ de o dulce clipă că, poate, cine ştie, poate că nu e totul pierdut. Simte cum scula lui se trezeşte, îndîrjită. Între timp Charlotte Parnovar se apropie şi, cu o singură lovitură cu latul palmei, îi sparge nasul lui Bunny. Se aude un trosnet, apoi urmează o supernovă de lumină şi un gheizer de sînge, iar Bunny cade pe spate, peste canapeaua înflorată, şi aterizează pe podea, lîngă uşa de la intrare, unde şi rămîne, şocat şi imobil.

— Haa! strigă Charlotte, pentru a crea un supliment de dramatism.

Sîngele ţîşneşte cu putere din nasul lui Bunny, curgîndu-i pe cravată, mandibula i-a rămas căscată, iar el scoate un sunet gîjîit, ca un peşte. Îşi lasă capul să-i cadă încet în faţă, priveşte balta strălucitoare de sînge din mîinile lui împreunate şi spune, nu tare, dar cu o indignare cît se poate de autentică:

— Fir-ar a dracu’!

Charlotte continuă să ţopăie, cu sfîrcurile tari ca piatra.

— Principiile Tae Kwon Do sînt clădite pe integritate, pace şi respect. Ar trebui să încerci şi tu, iepuraşule.

Bunny se ridică cu greu în picioare, aţinteşte un deget tremurător spre ea şi spune:

— Scorpie oribilă şi nenorocită ce eşti. Dementă… hidoasă… şi ţicnită…

Iar Charlotte Parnovar rînjeşte şi continuă să facă rotaţii şi aplecări, ca de încălzire.

 

Bunny Junior îşi consultă ceasul şi se întreabă de ce întîrzie tatăl său. Se uită la casa mică şi semidetaşată în care a intrat acesta şi vede – dar fără să audă – cum uşa de la intrare se dă de perete, iar tatăl lui zboară afară, cu spatele şi cu braţele pe lîngă corp, ca şi cum cineva l-ar fi folosit drept ghiulea de tun. Băiatul vede cum tatăl său aterizează pe aleea din grădină şi rămîne acolo. Vede – dar nu aude – cum uşa se trînteşte la loc. Apoi, înainte ca el să apuce măcar să se gîndească ce să facă, uşa se deschide din nou şi diplomatul cu mostre al tatălui său zboară afară, pe o traiectorie asemănătoare cu cea a proprietarului său, explodînd pe alee şi împrăştiindu-şi peste tot gazonul jerpelit conţinutul lui de sticluţe şi pliculeţe.

Băiatul îl vede pe tatăl său înălţînd capul, rostogolindu-se, ridicîndu-se în palme şi genunchi şi culegînd sălbatic mostrele împrăştiate, pe care le aruncă apoi în diplomat şi încearcă inutil să-l închidă.

După aceea tatăl lui se ridică în picioare, strîngînd la piept diplomatul cu mostre, dar timpul de care are nevoie pentru a executa această acţiune relativ simplă este îngrozitor prin încetineala sa terifiantă. Băiatul se uită cum tatăl lui se împleticeşte pe alee şi scoate din buzunarul pantalonilor o batistă, pe care o duce la ceea ce pare a fi un nas sîngerînd din abundenţă.

Apoi portiera de la Punto se deschide violent şi, cu un geamăt înăbuşit, Bunny se prăbuşeşte pe locul şoferului. Băiatul îl priveşte îngrozit, dar e cuprins de un impuls subit şi copleşitor să rîdă – de faţa stacojie şi dementă, de batista şi diplomatul răvăşit –, asta pînă ce vede cravata cu iepuri a tatălui său, toată pătată de sînge. Pofta de rîs dispare, iar băiatul simte cum o suferinţă rece îi invadează pieptul. Se freacă pe frunte cu dosul palmei şi bate frenetic aerul cu picioarele, deşi nu prea ştie de ce.

— Tati… zice el, arătînd spre cravată.

— Nu întreba nimic, i-o taie Bunny.

Aruncă diplomatul cu mostre pe bancheta din spate, dar cînd face asta, diplomatul se cască şi conţinutul lui se revarsă peste tot prin maşină. Bunny încearcă inutil să le adune şi face în aşa fel încît cuvîntul „căcat“ pare cel mai urît cuvînt din lume.

— Căcat! rage el.

Apoi Bunny se uită în oglinda retrovizoare şi începe să ţipe.

— Lesbiana aia lingătoare de buci mi-a spart nasul!

— Tati, spune băiatul, arătînd în continuare cu degetul