Bunny se împleticeşte în întuneric, pipăind peretele băii, ca să găsească întrerupătorul. E undeva în jurul orelor acelora moarte, trei sau patru noaptea, iar prostituata a fost pompată, plătită şi expediată. Bunny e singur şi treaz. O mahmureală cumplită îl cuprinde în mijlocul unei expediţii disperate după somnifere. Se gîndeşte că e posibil să le fi lăsat în baie şi speră că prostituata nu le-a găsit. Depistează întrerupătorul, iar neoanele fluorescente bîzîie şi se trezesc la viaţă. Bunny se apropie de oglindă şi de lumina ei nemiloasă şi, în ciuda zvîcnetului fierbinte şi otrăvitor al mahmurelii lui – gura uscată şi mîloasă, pielea arzînd, ochii injectaţi şi părul răvăşit –, e plăcut impresionat de imaginea care îl întîmpină.

Nu are parte de nici o intuiţie, iluminare sau idee pătrunzătoare, dar îşi dă seama imediat de ce îl plac femeile. Nu e un amorez volubil, cu maxilarul pătrat, sau un fustangiu spilcuit, dar are ceva atrăgător chiar şi aşa, cu faţa inflamată de alcool, o forţă magnetică, legată cumva de ridurile pline de compasiune care îi apar în colţurile ochilor cînd zîmbeşte, de arcuirea ştrengărească a sprîncenelor şi de gropiţele pe care le face în obraji cînd rîde – moartea himenelor. Uite! Au apărut iar!

Înghite un somnifer şi, din cine ştie ce motiv misterios, neoanele se scurtcircuitează. Se tot sting şi apoi se aprind iar. Pentru o fracţiune de secundă Bunny îşi vede faţa radiografiată, iar oasele verzi ale craniului îi ies la suprafaţa pielii. „Ah, frate!“ îi spune Bunny capului rînjit al morţii, apoi mai înghite o pastilă şi se împleticeşte înapoi în pat.

Spălat, pieptănat şi parfumat, Bunny stă cocoşat peste un tabloid în salonul pentru micul dejun de la hotelul Grenville. Poartă o cămaşă curată, cu romburi cărămizii, şi se simte ca un căcat, dar e relativ optimist. În branşa asta trebuie să fii optimist. Vede că e 10.30 şi înjură în sinea lui, amintindu-şi că îi promisese soţiei să se întoarcă devreme. Somniferele încă îi mai circulă prin organism, iar el descoperă că e nevoit să facă un anumit efort ca să întoarcă paginile ziarului.

Bunny simte în ceafă gîdilatul curiozităţii, ca o boare prin puful de pe gît, şi îşi dă seama că a cucerit atenţia unui cuplu care ia micul dejun în cealaltă parte a încăperii. Îi depistase în timp ce intra în salon: cei doi stăteau în lumina ce trecea prin jaluzelele orizontale ale ferestrei. Întoarce capul încet, cu o mişcare calculată, şi privirile lor se întîlnesc, în maniera specifică animalelor.

Un bărbat cu dinţi de reptilă şi vîrful strălucitor al scalpului ivindu-i-se de sub părul rar mîngîie mîna plină de bijuterii a unei femei de vreo patruzeci şi cinci de ani. Tipul susţine privirea lui Bunny cu un rînjet de recunoaştere – joacă amîndoi acelaşi joc. Femeia se uită la Bunny, care îi studiază ochii reci şi lipsiţi de expresie de sub fruntea plină de botox. Bunny priveşte atent pielea ei bronzată, părul oxigenat, buzele gelatinoase şi decolteul pistruiat al pieptului femeii, modificat radical, şi simte senzaţia familiară de tensiune în şliţ. Se uită o vreme în altă parte, apoi îşi aduce aminte de ea fulgerător, de acum un an sau doi, dintr-un hotel de pe ţărm, în Lancing, înainte de operaţie. Îşi aminteşte cum se trezise perplex şi îngrozit, cu trupul mînjit îngrijorător de bronzul ei portocaliu, fals. „Ce?“ ţipase el, frecîndu-şi pielea decolorată. „Ce?“ ţipase el, panicat.

— Ne ştim cumva? spune cu o voce nazală bărbatul cu ochi sticloşi din celălalt capăt al sălii.

— Ce? exclamă Bunny.

Muşchii de la colţurile gurii femeii se contractă, făcîndu-i buzele să se întindă în lateral, iar lui Bunny îi trebuie cîteva clipe ca să-şi dea seama că ea îi zîmbeşte. Îi zîmbeşte şi el, punîndu-şi la lucru gropiţele, apoi simte cum o erecţie în toată puterea cuvîntului îi umflă chiloţii cu model piele de tigru. Femeia îşi dă capul pe spate şi lasă să-i scape un rîs gîlgîit. Cuplul se ridică de la masă, iar bărbatul se apropie de Bunny ca un animal scheletic ce umblă pe picioarele din spate, scuturîndu-şi firimiturile din poala pantalonilor.

— Frate, eşti o figură, spune el cu atitudinea unui lup. Să mor io dacă nu.

— Ştiu, răspunde Bunny.

— Eşti ceva de groază, insistă bărbatul.

Bunny îi face cu ochiul femeii şi spune:

— Arăţi bine.

Şi chiar e sincer.

Cuplul iese din salonul pentru micul dejun, lăsînd în urmă o dîră greţoasă de Chanel No. 5, ceea ce agravează mahmureala lui Bunny şi îl face să tresare, să se strîmbe şi să revină la ziarul lui.

Îşi linge degetul arătător, întoarce pagina şi vede lăţit pe o pagină întreagă un cadru luat de o cameră de supraveghere, cu tipul vopsit, cu trident şi coarne de drac din plastic.

„EXCITAT ŞI ÎN LIBERTATE“, spune titlul. Bunny încearcă să citească articolul, dar cuvintele pur şi simplu nu vor să facă lucrul pentru care au fost create şi tot rup rîndurile, se rearanjează, ţopăie şi se amestecă… în fine, ideea e că îşi fac de cap, aşa că renunţă, simţind cum un nor atomic cu gust acid îi explodează în stomac şi îi invadează gîtul. Se cutremură, obosit şi nenorocit.

Apoi ridică privirea şi sesizează prezenţa chelneriţei, care stă lîngă el, ţinînd în mîini o tavă cu un