— M-am gândit, mărturisi în şoaptă Alioşa. Rakitin nu mai ştia ce să creadă.

— Nu zău?! Te-ai gândit? strigă el.

— Adică, să vezi... nu că m-aş fi gândit, murmură Alioşa, dar când te-am auzit spunând lucrurile astea atât de ciudate, mi s-a părut că mi-au trecut şi mie prin cap.

— Ei vezi, vezi!? Nici nu se putea să vorbeşti mai lămurit! Azi, când te uitai la babacul şi la frăţiorul tău Mitenka, te-ai gândit la crimă, nu-i aşa? Prin urmare, n-am greşit?...

— Stai, stai puţin! îl întrerupse Alioşa neliniştit. De unde ai scos asta?... Şi mai întâi, nu înţeleg, zău, de ce eşti atât de curios...

— Aici sunt două întrebări cu totul deosebite, dar amândouâ fireşti. Am să-ţi răspund la fiecare în parte. De unde am scos asta? N-aş fi observat nimic, poate, dacă nu mi-aş fi dat seama astăzi ce fel de om este fratele tău Dmitri Fiodorovici, dacă nu l-aş fi văzut aşa cum este, până-n fundul rărunchilor. Nu ştiu ce trăsătură anume m-a făcut să-l înţeleg pe deplin. Oamenii aceştia, cinstiţi până-n adâncul inimii, dar robiţi poftelor trupeşti, au un punct vulnerabil, pe care nu trebuie cu nici un preţ să-l atingi. Altfel... altfel sunt în stare să bage cuţitul şi în tatăl lor. Iar babacul, pe lângă alte celea, mai este şi beţiv, desfrânat şi fără măsură în toate. N-a ştiut niciodată ce înseamnă cumpătarea. Nici unul, nici celălalt n-au să fie în stare să se stăpânească, şi atunci, bâldâbâc! Au să se dea amândoi de-a dura în şanţ!...

— Nu, Misa, nu, dacă e numai atât, atunci îmi dai curaj. N-au să ajungă niciodată până acolo!

— Atunci de ce tremuri? ştii ceva, Mitenka al tău poate să fie el oricât de cinstit (e prost, dar cinstit), totuşi, este un senzual. Asta este Mitenka în fond, un senzual prin definiţie. Blestemată meteahnă, pe care a moştenit-o de la taică-său... Mă uit la tine şi nu mă pot dumeri: cum de ai rămas tu neprihănit? Doar şi tu eşti un Karamazov! La voi în familie senzualitatea a întrecut orice măsură. Ei, şi acum, aceşti trei senzuali se pândesc unul pe altul... cu cuţitul la brâu... S-au izbit câteşitrei cap în cap; cine ştie dacă nu-ţi vine şi ţie rândul?!...

Alioşa avu o tresărire ciudată.

— Dacă e vorba de femeia aceea, greşeşti. Dmitri... o dispreţuieşte.

— Pe Gruşenka? Nu, drăguţule, n-o dispreţuieşte. Daca este adevărat ce se spune că şi-a părăsit logodnică pentru ea, atunci nu se poate s-o dispreţuiască. Aici... aici este ceva, fraţioare, ce nu poţi tu să pricepi. Când un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie nurlie, de un trup frumos de femeie, sau numai de o bucăţică din el (astă numai un pătimaş poate să înţeleagă), e în stare să-şi oropsească copiii, să vândă pe taică-său şi pe maică-sa, Rusia, patria, tot; cât ar fi el de cinstit, ajunge să fure; de blajin, să omoare, de devotat, să trădeze. Puşkin, bardul celor mai nurlii picioruşe, le-a cântat în versuri; sunt alţii însă care nu le cântă, dar nu pot să vadă un picior frumos fără să-i apuce tremuriciul. Şi încă de-ar fi vorbă numai de picioare... Aşadar, cum vezi, dragul meu, în cazul acesta dispreţul nu ajută la nimic; chiar dacă ar dispreţui-o pe Gruşenka, tot n-ar putea să se despartă de ea.

— Aici îl înţeleg, rosti din senin Alioşa.

— Zău? Aşa o fi, dacă ai sărit în sus de la primul cuvânt!... rânji Rakitin cu o bucurie răutăcioasă. Ai scăpat-o fără să-ţi dai seama, te-a luat gura pe dinainte. Mărturisirea este cu atât mai preţioasă; prin urmare, ştii şi tu ce-i aceea senzualitate, nu e un lucru chiar atât de nou pentru tine şi l-ai mai rumegat în minte. Vai de capul tău, copil neprihănit! Tu, Alioşa, eşti atât de blând, ca un sfânt, dar tare mi-e teamă că eşti ca o apă liniştită: dracu' ştie la câte altele nu te-oi mai fi gândit tu, numai ăl cu coarne ar putea să spună ce-oi fi adunat tu în minte! Un prunc nevinovat care să cunoască asemenea lucruri! De când te urmăresc!... Şi tu, frăţioare, eşti tot un Karamazov, get-beget Karamazov, prin urmare, legile firii şi ale selecţiei naturale înseamnă ceva. După taică-tău, eşti senzual; după maică-ta, lovit cu leuca. De ce tremuri? Pentru că spun adevărul? ştii ce mi-a spus Gruşenka într-o zi: „Adu-l la mine (pe tine adică). Am să-i dau jos anteriul”. Nici nu-ţi închipui cât s-a rugat de mine: adu-l, şi pace! Mă întrebam chiar: de ce-o fi aşa curioasă oare să te vadă? şi să ştii că Gruşenka e o femeie cum rar întâlneşti!

Alioşa avu un zâmbet silit.

— Multe salutări din partea mea, dar spune-i că n-am să răspund la invitaţie. Haide, isprăveşte, Mihail, spune tot ce ai de spus, şi pe urmă o să-ţi destăinui şi eu la ce mă gândesc.

— Ce să mai spun, m-am lămurit acum. Poveste veche, dragul meu! Dacă până şi tu eşti un pătimaş, atunci ce să mai vorbim despre fratele tău bun Ivan? şi el – nu-i aşa? – e tot un Karamazov. Toţi sunteţi pătimaşi, hrăpăreţi şi ţicniţi! Fratele tău Ivan deocamdată publică aşa, ca să se afle în treabă, sau cine ştie ce socoteli neroade şi-o fi făcut, nişte articole teologice de duzină, deşi în fond este ateu şi nu se sfieşte să-şi mărturisească meteahna. Pe de altă parte, încearcă să-i sufle logodnica lui Mitea, şi se pare că până la urmă o să şi reuşească. Mai mult: are să i-o sufle cu permisiunea lui Mitenka, pentru că Mitenka e gata să i-o cedeze cu dragă inimă, numai să se descotorosească de ea şi să plece cât mai iute la Gruşenka. Asta cu toate că Mitenka este un suflet nobil şi absolut dezinteresat. Oamenii ca el sunt cei mai nefaşti! Dracu' să-l înţeleagă: îşi dă seama că-i un nemernic, şi totuşi se complace în ticăloşia lui. Şi acum ascultă mai departe: în momentul de faţă ghiujul de tătic îi stă în drum lui Mitenka. Fiindcă, vezi tu, şi lui moşulică