— Nu te priveşte starea mea de sănătate. Îţi dau un sfat, domnule Barbara. Nu încerca să mă faci din vorbe şi n-am să încerc nici eu. Ceea ce-ar trebui să te preocupe este propria dumitale situaţie. S-ar putea ca acum să fie favorabilă, dar lucrurile se mai şi schimbă. În doar câteva minute. După cum vezi, mă gândesc într-adevăr să-ţi aplic metoda apei. Mă gândesc chiar foarte serios. Aşa că recunoaşte-ţi crimele. Ca să scapi de multe probleme şi chinuri.

— N-aş crede. Iar dacă mă supuneţi torturii apei, s-ar putea să vorbesc despre tot felul de lucruri. Poate n-ar strica să reţineţi asta, când veţi hotărî cine mai vreţi să fie de faţă când îmi dau drumul la gură.

Rennie se gândi un moment. Deşi era aranjat impecabil, mai ales pentru o asemenea oră, avea chipul decolorat şi ochii mici încercuiţi cu cearcăne ca nişte vânătăi. Chiar nu arăta deloc bine. Dacă Big Jim cădea mort, Barbie nu putea să prevadă decât două rezultate posibile. Unul era acela că starea meteorologică defavorabilă din The Mill s-ar fi ameliorat fără alte tornade. Celălalt era o baie de sânge haotică, în care propria lui moarte (mai degrabă linşat, decât în faţa unui pluton de execuţie) ar fi fost urmată de epurarea presupuşilor lui complici de conspiraţie. Julia putea să fie prima pe listă. Iar Rose ar fi putut s-o urmeze; oamenii speriaţi tindeau să creadă în vinovăţia prin asociere.

Rennie se întoarse spre Thibodeau.

— Dă-te mai înapoi, Carter. Până la scară, te rog.

— Dar dacă vrea să vă atace…

— Atunci, îl omori. Şi o ştie şi el. Nu-i aşa, domnule Barbara?

Barbie dădu din cap.

— Şi-n plus, n-am să mă apropii mai mult de-atât. Motiv pentru care vreau să te îndepărtezi. Vom purta o conversaţie privată.

Thibodeau se retrase.

— Şi acum, domnule Barbara… despre ce lucruri zici că ai vorbi…?

— Ştiu totul despre laboratorul de metamfetamine, răspunse Barbie, încet. Şeful Perkins ştia şi el şi se pregătea să te aresteze. Brenda i-a găsit dosarul în computer. De-asta ai asasinat-o.

Rennie zâmbi.

— Asta, da, fantezie ambiţioasă.

— Procurorul General al Statului n-ar fi de aceeaşi părere, date fiind motivele. Nu e vorba de o însăilătură oarecare într-o rulotă, aici e firma General Motors a metamfetaminelor.

— Până diseară, spuse Rennie, computerul lui Perkins va fi distrus. Şi al ei la fel. Cred că s-ar putea să existe copii ale anumitor hârtii în seiful lui Duke de-acasă – nesemnificative, fireşte; defăimări veninoase, motivate politic, din mintea unui om care toată viaţa m-a detestat – şi, dacă aşa e, seiful va fi deschis, iar hârtiile, arse. Pentru binele oraşului, nu al meu. Suntem într-o situaţie de criză. Trebuie să ne adunăm cu toţii laolaltă.

— Brenda a predat cuiva o copie a dosarului înainte de a muri.

Big Jim rânji, dezvăluindu-şi ambele şiruri de dinţi mici.

— O fabulaţie merită o alta, domnule Barbara. Vrei să fabulez şi eu?

Barbie îşi desfăcu palmele: „Te poftesc.”

— În fantezia mea, Brenda vine la mine şi-mi spune acelaşi lucru. Zice că i-a dat exemplarul de care vorbeşti Juliei Shumway. Dar eu ştiu că minte. Poate a vrut s-o facă, dar n-a apucat. Şi chiar dacă i-l dădea…

Ridică din umeri.

— Aseară, complicii dumitale au incendiat redacţia ziarului lui Shumway. O decizie foarte proastă din partea lor. Sau a fost ideea dumitale?

Barbara repetă:

— Există încă un exemplar. Şi ştiu unde e. Dacă mă supui torturii apei, voi declara care e locul. Cu voce tare.

Rennie râse:

— Cu toată sinceritatea, domnule Barbara, mi-am petrecut întreaga viaţă negociind cu oamenii şi ştiu să recunosc un bluff dintr-o ochire. Poate că cel mai bine ar fi să te execut sumar. Oraşul m-ar aplauda.

— Cât de tare te-ar aplauda, dacă ai face-o fără să-i descoperi mai întâi pe complicii mei? Până şi Peter Randolph s-ar putea să se îndoiască de o asemenea decizie, iar el nu-i decât un pupincurist prost şi speriat.

Big Jim se ridică. Obrajii săi lăbărţaţi dobândiseră culoarea unei cărămizi vechi.

— Nu ştii cu cine te joci.

— Ba cum să nu ştiu? Am văzut destui oameni ca dumneata în Irak. Poartă turban, nu cravată, dar în rest nu e nicio deosebire. Inclusiv trăncăneala despre Dumnezeu.

— Ei bine, m-ai convins să nu mai aplic metoda apei, spuse Big Jim. Mare păcat, fiindcă de mult îmi doream s-o văd cu ochii mei.

— Sunt sigur.

— Deocamdată, o să te mai ţinem în celula asta comodă, da? Nu cred c-ai să mănânci prea mult, fiindcă mâncatul perturbă judecata. Cine ştie? Cu puţină gândire constructivă, s-ar putea să găseşti motive mai temeinice ca să te las în viaţă. Numele celor din oraş care sunt împotriva mea, de exemplu. Pe urmă, dacă nu mă convingi să mă răzgândesc, vei fi executat în War Memorial Plaza, sub privirile întregului oraş. Ai să fii dat ca exemplu.

— Zău că nu arăţi deloc bine, domnule Ales.

Rennie îl studie cu gravitate.

— Cei ca dumneata cauzează cele mai mari probleme pe lumea asta. Dacă n-aş considera că execuţia dumitale va servi ca principiu unificator, fiind şi un catharsis foarte necesar pentru acest oraş, l-aş pune pe domnul Thibodeau să te împuşte acum, pe loc.

— Fă-o, şi totul va ieşi la iveală, ripostă Barbie. Toţi oamenii, de la un capăt la altul al oraşului, vor afla despre afacerile dumitale. Atunci să-ncerci să obţii un consens la căcănăria aia de întrunire orăşenească, băi tiran de tinichea ce eşti.

Venele de pe gâtul lui Big Jim se umflară; o alta îi palpita în mijlocul frunţii. Un moment, păru pe punctul să explodeze. Apoi zâmbi.

— Nota zece pentru efort, domnule Barbara. Dar minţi.

Şi plecă. Plecară amândoi. Barbie rămase pe marginea patului, transpirat. Ştia că ajunsese aproape de limită. Rennie avea motive de a-l ţine în viaţă, dar nu destul de puternice. Şi mai primise şi mesajul de la Jackie Wettington şi Linda Everett. Expresia de pe faţa doamnei Everett sugera că aflase deja destule ca să fie îngrozită şi nu numai pentru ea însăşi. Ar fi fost mai sigur dacă încerca să evadeze cu ajutorul pumnalului. Dat fiind actualul nivel de profesionalism al forţelor de poliţie din Chester’s Mill, părea destul de posibil. Era nevoie şi de puţin noroc, dar se