— Tu i-ai dat-o. Aşa ai căpătat funcţia asta, nu-i aşa? îl întrebă Newt uimit pe Frank. Ce i-ai zis? Că ai ceva mai bun decât bomba cu hidrogen?

Frank nu băgă în seamă întrebarea. Privea concentrat în jur, înregistrând toate detaliile, îşi descleştă dinţii şi începu să clănţăne, clipind de fiecare dată când dinţii i se atingeau, începea să-şi recapete culoarea. Şi iată ce a spus:

— Trebuie să facem curat.

109

Frank se apără

— Generale, i-am zis eu lui Frank, cred că asta e cugetarea cea mai adâncă a anului emisă de un general-maior. În calitate de consilier tehnic, cum vedeţi operaţiunea prin care noi vom "face curat", după cum atât de bine v-aţi exprimat?

Frank îmi dădu un răspuns limpede. Pocni din degete. Îl vedeai cum se delimitează de cauzele dezastrului şi se identifică, din ce în ce mai mândru şi mai energic, cu salvatorii lumii, cei care purifică şi curăţă.

— Cu mături, făraşe, găleţi, un reşou şi o lampă cu acetilenă, ordonă el, pocnind din degete.

— Propui să folosim o lampă cu acetilenă pe cadavre?

Frank era atât de absorbit de detaliile tehnice, încât ţopăia în ritmul degetelor pe care le pocnea.

— Măturăm bucăţile mari de pe podea, le punem într-o găleată şi le topim pe reşou. Pe urmă luăm la puricat fiecare centimetru pătrat cu lampa de acetilenă, ca să topim eventualele cristale microscopice. Cât despre cadavre şi pat... (Se mai gândi un pic.) Un rug funerar! strigă el, încântat de sine. Voi dispune construirea unui rug funerar afară, lângă cârlig, şi vom urca patul şi cadavrele pe el.

Se îndreptă spre ieşire, ca să dea ordin să se construiască rugul şi să facă rost de lucrurile necesare pentru curăţarea camerei.

Angela îl opri.

— Cum ai putut să faci aşa ceva? vru ea să afle.

Frank zâmbi alb.

— Totul va fi în regulă.

— Cum ai putut să i-o dai unuia ca "Papa" Monzano? întrebă Angela.

— Să facem curat, pentru început, şi pe urmă o să putem sta de vorbă.

Angela îl ţinea strâns de braţ şi nu voia să-i dea drumul. Îl zgâlţâi:

— Cum ai putut să faci aşa ceva?

Frank se smulse din strânsoare. Zâmbetul inexpresiv dispăruse, şi, pentru o clipă, se întoarse mârâind ameninţător, spunându-i cu un dispreţ suprem:

— Mi-am cumpărat o funcţie, la fel cum ţi-ai cumpărat tu un soţ şi Newt o săptămână cu o pitică rusoaică la Cape Cod!

Zâmbetul inexpresiv i se ivi din nou pe chip.

Frank ieşi, trântind uşa.

110

A paisprezecea carte

"Uneori, spune Bokonon, pool-pah trece dincolo de puterea de analiză a oamenilor." Intr-un anumit loc din Cărţile lui Bokonon, pool-pah este tradus ca "vârtej de căcat", iar în alt loc, drept "mânia 'ui Dumnezeu".

Din ceea ce spusese Frank înainte să trântească uşa, mi-am dat seama că nu doar Republica San Lorenzo şi cei trei Hoenikkeri se aflau în posesia gheţii-9. După toate aparenţele. Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică o aveau şi ele. Statele Unite o obţinuseră datorită soţului Angelei, a cărui fabrică din Indianapolis era, pe bună dreptate, înconjurată de garduri electrice şi câini-lup feroce, iar Uniunea Sovietică pusese mâna pe ea prin micuţa Zinka, drăcuşorul irezistibil din ansamblul de balet ucrainean. Rămăsesem fără grai. Am plecat capul şi am închis ochii; am aşteptat ca Frank să aducă instrumentele umile de care aveam nevoie pentru a face curat într-un dormitor — un dormitor unic între toate celelalte din lume, un dormitor infestat cu gheaţă-9.

Undeva departe, prin faldurile de catifea violetă ale uitării, am auzit-o pe Angela spunându-mi ceva. Nu în apărarea sa, ci în apărarea micului Newt. "Newt nu i-a dat-o. Ea i-a furat-o."

Explicaţia mi s-a părut lipsită de interes. "Ce şanse poate avea omenirea, mi-am spus, atâta vreme cât există oameni ca Felix Hoenikker, care le oferă jucării de felul gheţii-9 unor copii mărginiţi, aşa cum sunt aproape toţi oamenii de pe faţa pământului?" Mi-am amintit A paisprezecea carte a lui Bokonon, pe care o citisem în întregime cu o noapte înainte. A paisprezecea carte are titlul "Ce poate spera un înţelept în ceea ce priveşte omenirea, dată fiind experienţa milioanelor de ani scurşi?"

Cartea a paisprezecea se citeşte foarte repede. Constă dintr-un cuvânt şi un semn de punctuaţie. Ea sună astfel: "Nimic".

111

Un moment de repaus

Frank se întoarse cu mături, făraşe, o lampă de acetilenă, un reşou, o găleată şi mănuşi de cauciuc.

Ne-am pus mănuşile ca să nu ne contaminăm cu gheaţă-9. Frank aşeză reşoul pe xilofonul divinei Mona şi găleata pe reşou. Am adunat bucăţile mari de gheaţă-9 de pe jos; le-am pus în găleata modestă şi ele s-au topit. S-au transformat în apă, în minunata apă obişnuită.

Eu şi Angela măturam podeaua, iar micul Newt căuta pe sub mobile bucăţile de gheaţă-9 care ne-ar fi putut scăpa. Frank venea în urma noastră, trecând peste tot flacăra purificatoare a lămpii.

Seninătatea tâmpă a femeilor de serviciu şi a îngrijitorilor care fac curat noaptea s-a pogorât asupra noastră. Într-o lume murdară, măcar eram în stare să ne curăţăm colţişorul nostru.

M-am auzit spunându-le, pe un ton obişnuit de conversaţie, lui Newt, Frank şi Angelei, să-mi povestească despre seara de Ajun când a murit tatăl lor şi despre câine.

Şi, cu convingerea puerilă că, făcând curat, rezolvă totul, fraţii Hoenikker mi-au povestit.

Povestea suna aşa:

În acea fatidică seară de Ajun, Angela plecase în oraş să cumpere o instalaţie pentru brad, iar Newt şi Frank ieşiseră să se plimbe pe plaja pustie şi înfrigurată, unde au dat peste un labrador. Câinele era prietenos şi, ca orice labrador dresat, s-a luat după ei până la cabană.

Felix Hoenikker murise — murise în fotoliul lui alb de răchită, privind marea — în timp ce ei fuseseră plecaţi. Toată ziua îşi necăjise copiii, dându-le indicii despre gheaţa-9, fluturându-le pe la nas o sticluţă în care se afla substanţa şi pe care desenase un craniu şi două oase încrucişate, scriind dedesubt "Pericol de moarte! Gheaţă-9! A se feri de umiditate!"

De-a lungul întregii zile îşi sâcâise copiii cu cimilituri voioase de genul: "Hai, puneţi-vă mintea la lucru. V-am spus că se topeşte la 46° C şi că este formată din hidrogen şi oxigen.