Care e explicaţia? Gândiţi-vă un pic! Nu vă temeţi să vă puneţi creierul la treabă. N-o să păţească nimic".

— Ne zicea mereu să ne punem creierul la treabă, spuse Frank, retrăind vremurile de demult.

— Nu mai ţin minte la ce vârstă m-am lăsat păgubaşă să mai încerc să-mi pun creierul la treabă, mărturisi Angela, sprijinită în coada măturii. Nici nu puteam să-l urmăresc atunci când vorbea despre ştiinţă. Dădeam din cap Şl mă prefăceam că încerc să-mi pun creierul la treabă, dar bietul meu creier nu putea să mişte nici măcar un deget când venea vorba de ştiinţă.

Se pare că, înainte să se aşeze pe fotoliul de răchită şi să moară, bătrânul se distrase jucându-se în bucătărie cu oale, tigăi, apă şi gheaţă-9. Transformase probabil apa în gheaţă-9 şi apoi din nou în apă, fiindcă toate cratiţele erau scoase pe masa din bucătărie. Mai era scos şi un termometru pentru friptură, cu care mâsurase, după cât se pare, temperatura substanţei.

Bătrânul nu voise decât să se odihnească puţin în fotoliul de răchită, pesemne, fiindcă lăsase dezordine în bucătărie. Din această harababură făcea parte şi o tigaie cu gheaţă-9 solidă. Probabil că avea de gând s-o topească după un scurt moment de repaus, reducând din nou resursele mondiale de materie alb-albăstruie la o fărâmă închisă într-o sticlă.

Însă, după cum ne spune Bokonon, "Oricine poate să solicite un moment de repaus, dar nimeni nu ştie cât de lung va fi acesta".

 

 

112

Săculeţul mamei lui Newt

 

— Ar fi trebuit să-mi dau seama că e mort din clipa în care am intrat pe uşă, spuse Angela, sprijinindu-se din nou în coada măturii. Scaunul de răchită nu făcea deloc zgomot. Scârţâia şi trosnea întotdeauna când tata stătea în el, chiar dacă dormea.

Însă Angela îşi închipuise că tatăl ei doarme şi se dusese să împodobească bradul. Newt şi Frank se întorseseră cu labradorul. Merseseră în bucătărie ca să vadă ce i-ar putea da de mâncare, iar acolo găsiseră oalele bătrânului.

Duşumeaua era udă, aşa că micul Newt luase o cârpă de vase şi o ştersese. Aruncase apoi cârpa îmbibată de apă pe masa de lucru.

Din întâmplare, cârpa nimerise în tigaia cu gheaţă-9.

Frank îşi închipuise că în tigaie era un fel de glazură pentru prăjituri, şi o întinsese spre Newt, ca să-i arate unde dusese neglijenţa sa. Luând cârpa din tigaie, Newt observase că pânza căpătase un fel de consistenţă metalică ciudată, de parcă ar fi fost ţesută din fire subţiri de aur.

— Spun fire de aur, vorbi Newt în dormitorul lui "Papa", pentru că m-am gândit imediat la săculeţul mamei, la felul cum arăta.

Angela explică emoţionată că, în copilărie, Newt păstrase cu sfinţenie săculeţul de aur al mamei sale. Din câte mi-am putut da seama, era vorba de o poşetă de seară.

— Avea o consistenţă aparte când o pipăiai, cum n-am mai simţit la nici un alt lucru, spuse Newt, retrăind ataşamentul faţă de săculeţ. Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu el. Ştiam, în schimb, ce se întâmplase cu cârpa asemănătoare cu săculeţul. Newt o fluturase pe sub nasul câineiui, iar acesta o linsese. Şi înţepenise.

Newt se dusese să-i spună tatălui său despre câinele înţepenit şi constatase că era şi el ţeapăn.

 

 

113

Istoria

 

În cele din urmă, am terminat treaba în dormitorul lui "Papa".

Nu ne rămăsese decât să ducem cadavrele pe rug. Am hotărât că lucrurile trebuie să se desfăşoare cu solemnitate şi că ar fi mai bine să le amânăm până la sfârsitul sărbătorii celor O Sută de Martiri ai Democraţiei.

Ultima operaţiune pe care am facut-o a fost să-l luăm pe dr. Von Koenigswald din locul unde zăcea, ca să terminăm decontaminarea, şi să-l ascundem aşa, în picioare, într-un dulap de-al lui "Papa".

Nu pot să-mi dau seama de ce am făcut asta. Probabil ca să simplificăm tabloul general.

Relatarea lui Newt, Frank şi Angela despre felul în care împărţiseră rezerva mondială de gheaţă-9 în seara de Ajun a pălit pe măsură ce intrau în detaliile delictului. Cei trei Hoenikkeri nu-şi mai aminteau dacă vreunul dintre ei a zis ceva care să justifice faptul că socotiseră gheaţa-9 un bun personal. Vorbiseră despre gheaţa-9, amintindu-şi testele de perspicacitate ale tatălui lor, dar nu discutaseră probleme morale.

— Şi cine a împărţit gheaţa-9? m-am interesat eu.

Cei trei fraţi se străduiseră atât de tare să alunge amintirile legate de incident, încât le venea greu să precizeze acest amănunt elementar.

— N-a fost Newt, zise într-un târziu Angela. Sunt sigură.

— Unul din noi a împărţit-o, murmură Frank chinuindu-se să-şi aducă aminte.

— Tu ai adus trei borcane din bucătărie, spuse Angela. De-abia a doua zi am făcut rost de trei termosuri mici.

— Aşa e, încuviinţă Frank. Şi pe urmă ai luat o daltă de spart gheaţa şi ai mărunţit gheaţa-9 în tigaie.

— Da, zise Angela. Şi apoi unul dintre noi a venit cu o pensetă din baie.

Newt ridică mâna:

— Eu am adus-o.

Angela şi Frank erau uimiţi aducându-şi aminte câtă iniţiativă avusese Newt.

— Eu am luat aşchiile de gheaţă-9 şi le-am pus în borcane, preciză Newt, fără să se obosească măcar să treacă sub tăcere mândria pe care o simţise.

— Şi cu câinele ce-aţi făcut? am întrebat eu mecanic.

— L-am băgat în cuptor, răspunse Frank. Era singura soluţie.

"Istoria!" scrie Bokonon. "Citeşte şi plângi!"

 

 

114

Când glontele mi-a străpuns inima

 

Aşa că am urcat din nou pe scara în spirală din turn, am ajuns din nou pe meterezele cele mai înalte ale castelului meu şi mi-am privit din nou oaspeţii, slujitorii, stâncile şi marea călduţă.

Cei trei Hoenikkeri m-au însoţit. Încuiasem uşa de la apartamentul lui "Papa" şi răspândisem vestea că acesta se simte mult mai bine.

Între timp, soldaţii construiau un rug funerar lângă cârlig. Nu ştiau la ce va servi rugul.

A fost o zi plină de secrete.

Treabă, treabă, treabă.

Am considerat că e cazul să începem ceremonia şi i-am spus lui Frank să-i sugereze ambasadorului Horlick Minton să-şi rostească discursul.

Ambasadorul Minton se îndreptă spre parapet, fără să scoată coroana comemorativă din cutie, şi rosti un discurs magnific în cinstea celor O Sută de Martiri ai Democraţiei. În semn de omagiu către eroi, ţara lor şi vieţile jertfite, rosti "Cei O Sută de Martiri ai