Restul discursului a fost în engleză. Avea la el un discurs scris, unul bombastic şi găunos, îmi închipui. Însă, văzând că audienţa este atât de mică şi compusă în majoritate din compatrioţi americani, lăsase discursul oficial deoparte.

O briză uşoară îi ciufulea părul rărit.

— Voi face un lucru foarte nediplomatic, spuse el. Vă voi spune ce simt eu cu-adevărat.

Poate că Minton inhalase prea mulţi vapori de acetonă, sau poate presimţea ce avea să se întâmple cu toţi cei de faţă (cu excepţia mea). Oricum, discursul său a fost de un bokononism evident.

— Ne aflăm aici, prieteni, spuse el, ca să cinstim memoria şleilor uo siută de marteiri ai diemocraţiieai, copii ucişi cu toţii în război, în astfel de ocazii, se obişnuieşte ca aceşti copii să fie numiţi bărbaţi. Nu pot să le spun astfel dintr-un motiv foarte simplu: în războiul în care au pierit şiei uo siută de marteiri ai diemoctaţiieai a murit şi fiul meu.

Inima îmi spune că nu plâng un bărbat, ci un copil.

Nu vreau să spun că aceşti copii ucişi în război nu mor ca nişte bărbaţi, atunci când le vine ceasul. Spre gloria lor eternă şi spre eterna noastră ruşine, ei chiar mor ca nişte bărbaţi, facând astfel posibil entuziasmul bărbătesc al sărbătorilor patriotice.

Dar ei sunt nişte copii ucişi.

De aceea, dacă vrem sâ-i cinstim azi cu-adevărat pe cei o sută de fii ai insulei care au pierit, vă propun să ne dedicăm timpul rămas dispreţuind ceea ce i-a ucis, adică prostia şi răutatea speciei umane.

Poate că atunci când ne amintim de războaie ar trebui să ne dezbrăcăm, să ne mânjim trupurile cu vopsea, să umblăm în patru labe şi să grohăim ca nişte porci. Cu siguranţă ar fi un gest mai potrivit decât discursurile nobile şi defilările cu steaguri şi arme strălucitoare.

Nu vreau să spun prin aceasta că nu apreciez minunata demonstraţie militară care va urma, un spectacol cu adevărat palpitant...

Ne privi pe fiecare în ochi, apoi spuse foarte încet, azvârlind cuvintele:

— Trăiască spectacolele palpitante.

A trebuit să ciulim urechile ca să auzim ce a spus pe urmă.

— Dar dacă ziua aceasta cinsteşte într-adevăr memoria a o sută de copii ucişi în război, zise el, îşi găseşte oare locul un spectacol palpitant? Răspunsul este "da", cu o condiţie: aceea ca noi, participanţii la sărbătoare, să facem tot ce ne stă în puteri ca să împuţinăm prostia şi răutatea noastră şi a întregii omeniri.

Desfăcu încuietorile cutiei în care se afla coroana.

— Vedeţi ce am adus cu mine? ne întrebă el.

Deschise cutia şi ne arătă căptuşeala stacojie şi coroana aurită, care era făcută din sârmă şi frunze de laur artificiale, vopsite cu spray.

Coroana era înfăşurată de o panglică de mătase crem pe care scria "PRO PATRIA".

Minton recita acum o poezie de Edgar Lee Master din Spoon River Anthology, o poezie de neînţeles, probabil, pentru san-lorenzanii prezenţi şi pentru H. Lowe Crosby, Hazel, Angela şi Frank, de altfel.

Am fost primul mort al bătăliei din Missionary Ridge.

Când glontele mi-a străpuns inima,

Aş fi vrut mai bine să fi rămas acasă şi să fi mers la-nchisoare,

Pentru că furasem porcii lui Curl Trenary,

Decât să fug şi să intru-n armată.

Şi de-o mie de ori mi-ar fi fost mai bine în temniţa oraşului

Decât să zac sub această arătare cu aripi

Şi sub acest piedestal de granit

Pe care sunt scrise cuvintele "Pro Patria".

Ce vor să spună, în definitiv?

— Ce vor să spună, în definitiv? repetă Horlick Minton. Înseamnă "pentru patrie". (Şi apoi lăsă să-i scape încă o remarcă.) Pentru oricare patrie... murmură el.

Această coroană reprezintă un dar din partea poporului unei ţări către poporul altei ţări. Nu contează care ţări anume. Gândiţi-vă la oameni...şi la copiii ucişi în război... şi la orice tară.

Gândiţi-vă la pace. La dragostea frăţească. La belşug.

Gândiţi-vă ce paradis ar fi lumea aceasta dacă oamenii ar fi înţelepţi şi buni.

Oricât de răi şi de proşti ar fi oamenii, e o zi frumoasă, mai zise ambasadorul Minton. În sufletul meu, şi în calitate de reprezentant al paşnicului popor al Statelor Unite ale Americii, îi plâng pe şiei uo siută de metteiri ai diemoctaţiieai pentru că sunt morţi în această zi frumoasă.

Minton aruncă coroana de pe parapet.

Aerul începu să vibreze. Cele şase avioane ale Forţelor Aeriene din San Lorenzo zburau spre noi, aproape atingând suprafaţa mării călduţe. Urmau să deschidă tirul asupra celor pe care H. Lowe Crosby îi numise "toţi duşmanii libertăţii".

115

Se întâmpla

Ne-am strâns lângă parapetul dinspre mare ca să urmărim demonstraţia. Avioanele păreau mici cât nişte boabe de piper. Le puteam vedea deoarece se întâmpla ca unul dintre ele să lase o dâră de fum.

Ne-am imaginat că fumul făcea parte din spectacol.

Stăteam lângă H. Lowe Crosby, care se întâmpla să mănânce albatros, sorbind, între îmbucături, rom autohton. Printre buzele lui unsuroase de la grăsimea albatrosului ieşea un damf de lipici pentru machete de avioane. Mi se făcu din nou greaţă.

M-am retras singur spre parapetul opus, trăgând cu disperare aer în piept. Între mine şi ceilalţi se întindeau douăzeci de metri de dale de piatră.

Am văzut avioanele care se apropiau la joasă altitudine, sub nivelul temeliei castelului şi mi-am dat seama că pierd spectacolul. Dar din cauza greţii nu nutream nici un fel de curiozitate. Mi-am întors privirea în direcţia zgomotului lor, care devenise ameninţător. În clipa în care au început să tragă, unul dintre avioane — cel care scotea fum — apăru în faţa noastră, cu burta în sus, cuprins de flăcări.

Dispăru apoi din raza mea vizuală şi se zdrobi de stâncile pe care se înălţa castelul. Proiectilele şi combustibilul explodară.

Celelalte avioane îşi continuară exerciţiul, bubuitul motoarelor descrescând treptat până la un bâzâit de ţintar.

Şi apoi se auzi zgomotul unor stânci care se prăbuşesc, iar unul din turnurile castelului, căruia i se năruise temelia, se prăvăli în mare.

Cei aflaţi lângă parapetul dinspre apă priveau uluiţi locul unde se aflase turnul. Imediat am auzit zgomotele altor stânci în cădere, amestecându-se ca într-o conversaţie pe mai multe voci.

O conversaţie precipitată, în care intrau glasuri noi. Glasul grinzilor castelului,