avea drept program lozinca: „Studenţii la sate!” şi asta îl atrăsese îndeosebi pe Motru. Dar gazeta a dispărut repede. Am avut însă satisfacţia să văd că articolul meu, care-i plăcuse grozav lui Panait Muşoiu – era primul articol despre acest anarhist solitar publicat într-o foaie burgheză – a fost reprodus de mai multe gazete de provincie.

  În primăvară, am început să mă pregătesc pentru examene. Mă hotărâsem să mă prezint la logică, estetică, istoria filosofiei şi enciclopedia filosofică. Le-am luat pe toate, dar nu-mi amintesc decât de examenele cu Nae Ionescu şi D. Guşti. Tudor Vianu suplinea cursul de estetică, dar examenele le

  Hădeam cu profesorul titular, D. Guşti. Mi-am ales ca subiect ntru lucrarea scrisă Estetica lui Croce. D. Guşti m-a felici-f t dar pentru motive care m-au derutat. Îi plăcuse, spunea 1 că citisem cartea în original, că dădeam toate indicaţiile bil'joerafice necesare (anul, ediţia, numărul de pagini) că scri-esem clar şi concis, numai pe o parte a foii, lăsând destul loc margini pentru observaţiile profesorului. Ivli-a dat nota cea mai mare şi ne-am despărţit buni prieteni.

  La examenul de logică, m-am prezentat cu oarecare emoţie. Nae Ionescu nu dădea lucrări scrise, ci se mulţumea cu un examen oral. Mi-era puţin teamă, pentru că nu mai fusesem la cursuri în ultimele luni şi nu citisem Tratatul de logică al lui Goblot, cu care se luptaseră toţi colegii mei. Nae Ionescu avea obiceiul să întrebe la început ce carte ai citit. Când mi-a venit mie rândul, i-am răspuns: „Logica lui Croce şi Sistema di logica come teoria del conoscere a lui Giovanni Gentile”. Profesorul m-a privit cu interes. „Dar nu pot spune că am înţeles tot ce am citit”, am adăugat prudent. „Nici eu nu pot spune asta”, m-a consolat Nae Ionescu. Şi după ce m-a lăsat să spun ce-am înţeles din sistemul de logică al lui Gentile, asigurându-mă că, pentru vârsta mea, „nici nu e aşa de rău”, mi-a pus această întrebare: „Dumneata cunoşti povestea cu Newton, stând în grădină şi descoperind legea gravitaţiei universale, după ce a văzut cum cade un măr? Ce operaţie logică s-a întâmplat în mintea lui care i-a permis să înţeleagă că mărul acela, adică un obiect particular, ilustrează o lege universală?”

  După câteva secunde, i-am răspuns că nu pot răspunde pe loc, dar, dacă îmi dă răgaz, poate am să mă apropii de soluţie. „Nu e nici o grabă”, m-a încurajat el. „Am citit de curând o carte a lui Lucian Blaga, Fenomenul originar”, am început eu. Profesorul a clătinat mulţumit din cap: „Eşti pe drumul ăl bun”, mi-a spus. „Mergi înainte.”

  I-am spus ce m-a impresionat în faptele citate şi interpretate de Blaga. Anumite minţi văd elementele de unitate în natură sau în cultură, văd ceea ce e esenţial, fundamental, şi asta le îngăduie să descopere structurile. „Ăsta e răspunsul, ro-a întrerupt Nae Ionescu. E vorba de o structură. Operaţia logică efectuată în mintea lui Newton asta a făcut: a surprins structura fenomenului gravităţii universale.”

  S-a uitat apoi lung la mine. Nedormit, cu ochii împăienjeni sub lentilele groase ale ochelarilor, netuns, neglijent îmbrăcat, nu arătam prea atrăgător. „Acum vine vacanţa, a adâj gat el, mai uită-te şi la cer. Ce-ai de gând să faci vara asta? F „Urc pe Bucegi, şi de acolo pe Piatra Craiului.”

  Nae Ionescu păru oarecum surprins de răspunsul mej Probabil că îi era greu să mă vadă căţărându-mă pe Piatra Craiului. # „Bună idee, vorbi în cele din urmă. Dar urcă-te fără cărţi. L

  Vara aceea a trecut mai repede decât de obicei. Am hoij nărit câteva săptămâni pe munţi cu foştii mei camarazi de cea cetăşie. Am primit pentru prima oară scrisori de la fete: Gigi, Thea, R [ica]. Şi, ca în fiecare vară, am citit enorm, deşi nu „ totdeauna în legătură cu cursurile pe care ştiam că trebuie să le pregătesc pentru anul următor.

  Dar mai mult decât toate mă urmărea proiectul unei noi reviste. Convinsesem pe dr. Zissu şi Comitetul Centrului Studenţesc Ilfovean să publicăm „Revista universitară”. Primul număr a apărut o dată cu deschiderea cursurilor. Ca şi la „Vlăstarul”, adunasem singur materialul şi mă îngrijeam de corecturi. Dar de data aceasta era vorba de o revistă care tnl buia distribuită pe la chioşcuri şi librării. Am fost ajutat această corvoadă de Pârvulescu, şeful corului, care devenise acum şi administratorul revistei. Am izbutit să tipărim trei numere sub direcţia unui comitet din care făceam şi eu parte, şi al patrulea – şi ultim – număr după ce am fost nevoit să mă retrag. Dintre profesori, colaborau Rădulescu-Motru m D. Guşti. Îmi amintesc de un text scurt, concis, ironic al lta Stelian Mateescu, de un articol juridic al lui Petru ViforeanţB Eu am publicat, printre altele, un articol despre Ionel Teod<B reanu şi o critică a primului volum din Essai de synthese m l'Histoire universelle al lui NT. Iorga.

  Paginile acestea au jucat un rol hotărâtor în tinereţea meal Critica volumului lui Iorga era exagerată şi plină de teribilisme juvenile. În admiraţia mea fără margini faţă de genialul polihistor, fusesem profund dezamăgit de acest prim volum al Sintezei. E drept că Iorga nu era un specialist în istoria vechiului Orient, nici în Antichitatea greco-romană. Dar, pentru că Essai de synthese trebuia să devină capodopera marelui nostru istoric, mă aşteptam să fie pregătit şi redactat cu mal multă grijă decât sutele de volume care îl precedaseră. Îmi în*

  1NW1 UVJl.

  H'ouiam că N'. Iorga se va sili să dea în aceste patru volume j ginteză esenţa gândirii lui istorice. Visasem ani de zile aceas-

  * carte; mi-o închipuisem limpede, concentrată, lapidară, Hevărat monument ridicat ca să înfrunte secolele.

  Evident, fusesem amar dezamăgit regăsind aceeaşi proză oezită şi descusută pe care o cunoşteam din celelalte scrieri le lui N. Iorga; dezamăgit, de asemenea, de notiţa publicată versoul paginii de gardă, în care ni se spunea că autorul n-a avut întotdeauna posibilitatea să consulte cărţile pe care le citează; descurajat, mai ales,