Ordinul fu executat cu atâta precizie, încât Farrow abia avu vreme să coboare scăriţa de fier şi să închidă chepengul turnului.

   Submarinul plutea în golful cel mare, cu periscopul afară; în dreapta lui se legănau pe valuri bărcile indigenilor.

   Primul inginer, Rudolf Hagen, se apropia de căpitan şi-şi aruncă privirea prin periscop.

   — Aş dori să ştiu ce fac indigenii acolo, zise el. — Acuma au întins pânzele şi stau pe loc. A, de sigur că vor să prindă peşte. Ei, dar în acest caz, n-ar fi fost nici o pagubă, dacă ne-ar fi văzut.

   — Mai bine că nu ne-au văzut, zise Farrow.

   În acest moment, inginerul tresări şi scoase o exclamaţie de uimire.

   — Ce ai, dragă Hagen? întrebă Farrow.

   — Ei drăcie! strigă inginerul, uite că vine o furtună. Bărcile se îndreaptă cu toată viteza spre ţărm. Se pare că se anunţă un taifun. Uite-te şi dumneata, domnule căpitan, cred că e mai bine să ne lăsăm afund.

   Farrow aruncă o singură privire prin periscop şi dădu imediat ordin de scufundare. Pompele lucrau şi aspirau apă în balasturi, submarinul se scufundă mai adânc, dar valurile mici şi puternice, pe cari le ridica furtuna venită atât de brusc, loveau vasul din toate părţile.

   Căpitanul Farrow nu putea să se lase prea afund deoarece nu ştia cât de adânc e golful.

   Întinsese periscopul în toată lungimea şi extremitatea lui abia de mai ieşea din apă.

   Farrow văzu că bărcile indigenilor ajunseseră tefere la mal. Valurile nu puteau să facă submarinului nici un rău, deşi îl săltau cu putere.

   Deodată însă vasul fu smucit şi păru că se opreşte din mers, dar nu se lovi de nimic, aşadar nu fusese izbit de vreun recif ascuns.

   După câteva secunde, obstacolul părea înlăturat, deoarece submarinul înainta iar cu viteză. Dar imediat după aceea păru iar apucat de o forţă necunoscută şi oprit din mers.

   Farrow şi Hagen se priviră surprinşi, apoi căpitanul, care avea multă experienţă, recunoscu pricina şi zise:

   — Am căzut într-o plasă. Indigenii din bărci ne-au întins-o.

   — Bine, dar elicea noastră o va rupe, zise Hagen cu indiferenţă.

Desigur, bateriile vor avea mult de lucru.

   — Da, asta văd şi eu, răspunse Farrow, privind cu îngrijorare la tabloul de distribuţie; la drept vorbind, am fi trebuit să scăpăm până acuma.

   După câteva minute vasul se mai smuci odată şi porni înainte, dar voltmetrul mai arăta cât de supraîncărcate erau bateriile. Submarinul înainta, tot mai încet; deodată lumina electrică se stinse şi motoarele electrice îşi încetară zumzetul.

   — Scurt circuit, zise Hagen cu nepăsare, — elicea lucrează prea greu. Mă prind că plasa s-a înfăşurat de atâtea ori în jurul ei, încât motoarele nu mai pot s-o învârtească.

   — Foarte plăcut, mormăi Farrow, — tocmai acum, când ne aflăm în golf. Nu putem să ne ridicăm, căci valurile ne aruncă la ţărm. Parcă e un făcut: furtuna a trebuit să izbucnească tocmai acum

   — Da, ghinionul nostru, făcu inginerul cu nepăsare, — mă duc să văd ce-i cu motoarele.

   Hagen îşi luă lampa de buzunar şi părăsi cabina de comandă. În uşă se întâlni cu George, care-l întrebă turburat, ce se întâmplase.

   — Întreabă pe tatăl dumitale, zise Hagen, trebuie să văd de motoare.

   George se apropia de căpitan, care lumina cu lampa de buzunar tabloul pe care erau fixate aparatele de măsurat.

   — Tată, suntem în primejdie?

   — Asta n-aş putea să spun, zise Farrow, deşi situaţia noastră e foarte neplăcută. Elicea noastră s-a încurcat într-o plasă, iar supraîncărcarea motoarelor a provocat un scurt circuit. Nu ştiu încă în ce fel o să ieşim din această situaţie fatală. Vom fi nevoiţi să aşteptăm până va trece furtuna, apoi să ieşim la suprafaţă şi să liberăm elicea.

   — Ah, tată, dar până atunci ne scapă vaporul, pe bordul căruia să află sărmanele fete răpite! N-am putea să ne ridicăm acuma la suprafaţă? Valurile nu pot să ne strice submarinul.

   — De sigur, dragă George, dar în acest caz vom fi izbiţi de ţărm, înainte de a descurca elicea. Afară de asta, lucrul e foarte greu, când marea e atât de agitată. N-aş vrea să-mi expun oamenii unei primejdii atât de mari, fără nici un folos.

   — Cred că toţi se vor oferi de bună voie, strigă George. Ei ştiu doar că e vorba de liberarea tinerelor fete. Tată, hai să ieşim la suprafaţă dacă e posibil!

   — De sigur, băiatule, căută Farrow să-şi liniştească fiul. Chiar în interesul nostru, vom încerca totul, ca să ieşim de aicea.

Momentan însă, situaţia noastră nu e deloc favorabilă. Trebuie să ne fi încurcat într-o plasă gigantică şi elicea a învârtit în juru-i atâta mulţime de fibre tari de cocos, încât va fi nevoie de o muncă îndelungată ca s-o eliberăm. Acum însă, trebuie să rămânem negreşit aici, până se potoleşte furtuna.

   — Şi între timp, bietele fete vor fi duse la Singapore, sau în vreun alt port! Tată, nu există altă soluţie? Oare n-am putea să ne ridicăm şi să încercăm să eliberăm elicea cât mai repede? Suntem doar departe de ţărm, aşa de repede nu ne duc valurile pe uscat.

   Farrow îşi bătu fiul pe umăr.

   — Mă bucur, George, că pui atâta râvnă, când e vorba să salvăm nişte semeni de-ai noştri. Să auzim ce spune Hagen. Dacă motoarele vor putea funcţiona, de îndată ce elicea va fi liberă, vom încerca.

   — Mă duc să-l întreb numaidecât.

   George alergă repede, îşi făcu drum, cu ajutorul lămpii de buzunar, prin coridoarele înguste, şi găsi pe Hagen în sala maşinilor, unde cerceta cu amănunţime motoarele electrice.

   — Domnule Hagen, motoarele au suferit vreo stricăciune? întrebă George cu îngrijorare. Trebuie să plecăm mai departe, ca să salvăm bietele fete.

   — Pun alte siguranţe şi, dacă elicea ar fi liberă, am putea să plecăm.

   — L-am convins pe tata să se ridice la suprafaţă, zise George cu mândrie, sunt sigur că fiecare se va