sacou, cu cămaşa descheiată şi părul lui pomădat din abundenţă complet răvăşit. În colţurile gurii i s-a adunat o spumă albă, nasul îi arată ca o roşie mică şi zdrobită, iar ochii îi sînt energizaţi de o bucurie sălbatică.

Bunny Junior se îndreaptă de spate şi dă să prindă cu mîna aerul gol din faţa lui.

— Mami? îngaimă el.

— Ce? spune Bunny.

— Beijing, zice băiatul, frecîndu-şi ochii somnoroşi.

Bunny ridică şmechereşte degetul arătător:

— Care e capitala Mongoliei?

Băiatul deschide şi închide mai multe cutii din mintea sa, dar e ameţit de somn şi îi ia ceva vreme.

— Haide! Timpul trece, spune Bunny, care acum îşi piaptănă frenetic părul în oglinda retrovizoare.

— Ulan Bator, fostă Urga.

Bunny încetează să-şi pieptene părul şi, din cine ştie ce motiv, imită monstrul lui Frankenstein, după care mimează că urechile lui produc electricitate şi exclamă:

— Ulan Ba… cum?

— Ulan Bator, tati, repetă Bunny Junior.

Bunny începe să rîdă tare şi contagios, se plesneşte peste coapse, se apleacă, îl prinde pe fiul lui de gît ca la lupte şi îi dă o castană în creştetul capului.

— Fiul meu e un geniu! Ar trebui să te dea la televizor! strigă Bunny.

Apoi porneşte motorul şi intră pe şosea. Se aude un cor de claxoane, iar Bunny spune, apucîndu-se de partea din faţă a pantalonilor:

— La naiba, ce bine e să fii din nou pe drum!

— A durat foarte mult, tati, îi zice băiatul.

— Ce?

— Ai stat foarte mult înăuntru.

Bunny coteşte pe Brighton Road şi îi explică:

— Da, ştiu, dar dacă vrei să vii cu mine la drum, primul lucru pe care trebuie să îl înveţi e răbdarea. Asta e prima lege fundamentală a vînzărilor, Bunny, băiete. Răbdarea.

Bunny ambalează motorul şi depăşeşte o betonieră cărămizie.

— E ca la războinicii ăia zuluşi nenorociţi din Africa sau ceva.

— Din Natal, spune băiatul.

— Ce?

— Din Africa de Sud.

— Da, mă rog… nu contează. Chestia e că dacă un războinic vrea să vîneze cu lancea o antilopă sau o zebră sau ceva, nu se apucă să bocănească prin savană cu cizmele, sperînd că antilopa o să stea pe loc. Nu? Trebuie să se furişeze nevăzut, cum se spune în branşă. Nevăzut şi…

— …răbdător, încheie Bunny Junior, reprimîndu-şi un zîmbet.

Bunny începe să se bată ritualic cu pumnul în piept, luînd o expresie din ce în ce mai intensă.

— Devii una cu prada… te apropii tăcut, nevăzut de ea, şi… bang!, îi înfigi lancea drept în afurisita aia de inimă!

Bunny izbeşte cu palma în bord, ca să creeze efect dramatic, apoi priveşte spre băiat şi spune:

— De ce îţi bălăngăni picioarele încontinuu?

— Ţi-ai uitat cravata, tati.

Bunny îşi duce mîna la gît.

— Căcat, şopteşte el.

— Ai uitat-o la ultima casă, precizează băiatul.

Bunny se preface că îi dă un pumn în umăr fiului său.

— A, păi, Bunny, băiete, unde ai mai văzut tu războinic zulus cu cravată?

Punto-ul se îndreaptă acum spre vest, pe drumul de coastă, iar băiatul priveşte cum soarele apune dincolo de orizont, aruncînd în mare un galben auriu, apoi un roz auriu şi apoi un albastru trist, eteric.

— Nu te întorci s-o iei?

— La dracu’, nu! Am o valiză plină cu cravate!

— Pe asta ai primit-o de la mama, spune Bunny Junior.

Bunny se scarpină în cap şi se întoarce spre băiat.

— Uite, fiule, ce-ţi spun acum e foarte serios. E pe bune. Acesta e unul din acele momente din viaţă în care trebuie să asculţi cu multă atenţie şi, oricît de mic ai fi, să încerci să înţelegi. Există o altă lege fundamentală a vînzărilor, una pe care nu ţi-am spus-o. Este o lege absolut crucială. E chiar mai importantă decît legea răbdării. Orice vînzător care e bun de ceva o să-ţi spună acelaşi lucru. Vrei să ştii care e?

— Bine, tati.

— Atunci nu-ţi mai bălăngăni picioarele şi o să-ţi spun.

— Bine, tati.

— Nu te întoarce niciodată. Înţelegi? Nu te întorci niciodată, indiferent ce s-ar întîmpla. Vrei să-ţi spun şi de ce?

— Bine, acceptă băiatul.

Pe toată şoseaua de coastă se aprind luminile, iar băiatului i se pare că ele au ceva extraordinar, mistic şi maiestuos.

Bunny se uită grav spre fiul său şi spune:

— S-ar putea să îşi retragă comanda.

— Serios?

— Da. Crede-mă, se întîmplă. Bine?

— Bine, tati, răspunde băiatul şi cei doi îşi zîmbesc reciproc.

Bunny aprinde farurile, iar cînd trec pe lîngă un panou