şi un ecuson pe care scrie „Ashley“, se apropie de ei şi îl roagă pe Bunny să plece. Pielea feţei lui Ashley a căpătat, practic, o nuanţă verzuie şi e presărată cu coşuri negre de mărimea unor confetti. Are pete de grăsime pe cravata cu emblema firmei.

— Vin tot timpul aici. Sînt un client fidel, spune Bunny.

— Da… ăăă… da, ştiu asta, răspunde managerul Ashley.

Afară, sub arcadele galbene, Bunny deschide portiera Fiatului Punto şi se trînteşte pe locul şoferului. Băiatul se suie şi el în maşină, iar Bunny exclamă:

— Urăsc McDonald’s-ul ăsta împuţit!

Bunny Junior vrea să-l întrebe pe tatăl său de ce au trebuit să plece aşa, pe fugă, dar undeva în peşterile subterane ale minţii sale răspunsul a început deja să capete contur, foindu-se ca o fiară hidoasă care hibernează.

— Acum ce facem, tati? şopteşte băiatul.

Bunny porneşte motorul şi maşina revine la viaţă, reticentă şi arţăgoasă. Ies din parcarea McDonald’s şi intră în traficul de noapte de pe şoseaua de coastă, iar maşinile trec în viteză pe lîngă ei.

— O să mergem cît mai departe de locul ăsta, răspunde Bunny.

Băiatul cască îndelung şi se înfioară.

— Acum mergem acasă, tati?

— Nu, nici vorbă! spune Bunny, uitîndu-se în oglinda retrovizoare. Acum sîntem pe drum!

— Şi ce o să facem, tati?

— Tu cu mine şi cu Darth Vader o să ne cazăm la un hotel!

Bunny se uită din nou în oglindă: se aşteaptă la poliţie, urlete de sirene şi lumini albastre intermitente pîndind în spatele lui, dar nu e nimic, doar traficul somnambulic de seară. Iese totuşi, pentru orice eventualitate, de pe drumul de pe faleză şi se pierde pe o stradă laterală. Ultimul lucru de care ar avea nevoie e să fie arestat pentru încălcarea ordinului de interdicţie referitor la comportamentul său antisocial1. Asta ar fi o chestie foarte nasoală. Bunny se uită la fiul său, care, din cine ştie ce motiv, are pe faţă un zîmbet extrem de bizar.

— Serios, tati? întreabă el. La hotel?

— Exact! Şi ştii ce o să facem cînd ajungem acolo?

Pete de lumină galbenă traversează faţa băiatului, iar ochii lui mari şi nerăbdători îl fixează pe Bunny, care adaugă, cu deferenţa cuvenită:

— Room service.

— Ce e ăla room service, tati?

— Dumnezeule, Bunny, băiete, ştii care e capitala Mongoliei, dar nu ştii ce e ăla room service?

Lui Bunny i s-a interzis definitiv să mai intre în trei localuri McDonald’s şi într-un Burger King şi a fost aruncat afară din KFC-ul de pe Western Road cu atîta forţă, încît şi-a fracturat două coaste. Asta se întîmpla într-o duminică aglomerată, pe la mijlocul după-amiezii. Bunny mai are şi patru ordine de interdicţie separate pentru zona Sussex.

— Room service e atunci cînd tu stai întins pe pat, într-o cameră de hotel, închizi ochii şi te gîndeşti la orice lucru îţi doreşti pe lumea asta, la absolut orice, după care suni la recepţie şi îl ceri, iar un angajat cu papion ţi-l aduce.

— Orice, tati? întreabă băiatul, jucîndu-se cu Darth Vader şi, concomitent, dîndu-şi seama că de fapt nu avusese nici un motiv să-şi facă griji.

— Sendvişuri, ceai, peşte cu cartofi prăjiţi, o sticlă de vin… ăăă… ţigări… un masaj… orice. Şi mai e ceva, Bunny, băiete…

Punto-ul depăşeşte un bărbat cu braţe tatuate, care schimbă în clarobscur roata din spate a unei betoniere cărămizii (pe a cărei cabină scrie „DUDMAN“ cu litere albe, uriaşe), oprită într-o parcare de pe marginea drumului. Bunny Junior observă, cu o tresărire panicată, că ştergătoarele de parbriz ale betonierei se mişcă dintr-o parte în alta cu o viteză fantastică, deşi afară nu plouă.

— Cînd ajungem la hotel, o să-ţi arăt cel mai ciudat lucru din lume!

Băiatul ridică privirea spre tatăl său şi zice:

— Care, tati?

Bunny îşi dă ochii peste cap, exclamînd:

— Vreau să spun că e ceva complet dement!

— Ce, tati? întreabă Bunny Junior, înăbuşindu-şi un căscat.

— Adică absolut extraterestru!

— Ta-ati!

— Adică porci care zboară!

Băiatul rîde şi spune:

— Ta-a-ati!

Bunny schimbă banda, adoptă o expresie uimită şi se apleacă spre Bunny, de dragul efectului dramatic:

— Cele mai mici săpunuri pe care le-ai văzut vreodată în viaţa ta!

— Săpunuri?

— Da. Mai mici decît o cutie de chibrituri. Serios.

— Zău? se miră băiatul, strîngîndu-şi buzele într-un zîmbet confuz.

— Şi împachetate separat.

Faţa lui Bunny Junior străluceşte în tonuri aurii, apoi se întunecă, apoi străluceşte din nou în auriu şi continuă aşa o vreme. Băiatul întinde mîna, cu degetul mare şi cel arătător potrivite astfel încît să indice mărimea unei cutii de chibrituri.

— Serios? Atît de mari? întreabă el uimit.

— Ce?

— Săpunurile, zice Bunny Junior.

— Mai mici.