această meditaţie nocturnă, aşază cu grijă un Daily Mail peste membrul lui semicongestionat. La urma urmei, în cameră mai e şi un copil.

Bunny îşi aprinde un Lambert&Butler şi se concentrează asupra televizorului. La un talk-show de „destăinuiri“ o femeie recunoaşte că e dependentă de sex. Asta nu îl interesează prea mult pe Bunny, cu excepţia faptului că i se pare greu de înţeles cum această femeie, cu bărbia ei triplă, braţele flasce şi fundul imens, poate găsi suficienţi tipi cu care să-şi satisfacă poftele ei dezlănţuite. Dar se pare că asta nu era o problemă, iar femeia oferă o relatare detaliată şi sinistră a isprăvilor ei de nimfomană. La un moment dat îl aduc şi pe soţul ei, un tip stors de vlagă şi speriat de camera video, iar ea îl roagă s-o ierte. Camera se focalizează încet pe faţa ei scăldată în lacrimi în timp ce femeia spune: „O, Frank, am făcut nişte lucruri oribile! Crezi că ai putea să mă ierţi, te rog?“.

Bunny îşi toarnă încă un pahar de whisky şi îşi mai aprinde o ţigară.

— Omoar-o pe curvă, murmură el.

Bunny Junior deschide ochii şi, cu o voce îndepărtată, încleiată de somn, spune:

— Ce ai zis, tati?

— Omoar-o pe curvă, răspunde Bunny, dar ochii băiatului s-au închis din nou.

Apoi televizorul pare să rămînă fără sunet, faţa realizatorului, un homosexual nedeclarat, cu un breton blond, lins şi săltăreţ, şi un costum de un verde brotac, pare să se transforme în faţa unui cal de desene animate care nechează, a unei hiene care rîde sau aşa ceva, iar Bunny închide ochii, îngrozit.

Îşi aminteşte, cutremurîndu-se, cum stătea Libby în bucătărie, cu ochii roşii de uimire şi neîncredere, ţinînd în mîini copilul şi telefonul şi întrebîndu-l pe Bunny direct: „E adevărat?“.

Vorbise la telefon cu Sabrina Cantrell, care o sunase ca s-o informeze că soţul ei o pipăise în bucătărie şi că, probabil, e un pervers sexual sau aşa ceva.

Bunny n-a răspuns, ci şi-a plecat capul, începînd să studieze modelul monocrom, cu pătrăţele, al linoleumului din bucătărie.

— De ce? a spus ea, suspinînd.

Bunny n-avea nici cea mai vagă idee şi i-a spus asta cît se poate de sincer, timp în care clătina din cap.

Îşi amintea foarte clar cum copilul, care stătea ca un mic prinţ în braţele soţiei lui, şi-a ridicat pumnul ud de salivă, şi-a îndreptat degetul arătător şi l-a aţintit asupra lui. Bunny îşi aminteşte cum se uita la copil, copleşit de dorinţa de a se duce la Wick cu Poodle. După vreo şase halbe, Poodle l-a luat pe după umeri, consolator, pe Bunny, a zîmbit ca un rechin şi i-a spus „Nu-ţi fă griji, Bun, o să se obişnuiască ea“.

Bunny deschide ochii şi vede că băiatul s-a ridicat şi stă pe marginea patului, cu o expresie îngrijorată pe chip.

— Te simţi bine, tati? întreabă el.

Dar înainte ca Bunny să găsească un răspuns, televizorul revine la viaţă cu o explozie imperioasă de muzică, iar o voce urlă „Trezirea!“. Băiatul şi tatăl privesc spre ecran şi văd o reclamă la tabăra de vacanţă Butlins din Bognor Regis. Diverse fotografii încadrate de stele galbene, de desene animate, defilează pe ecran, înfăţişînd multitudinea activităţilor oferite de tabăra Butlins – barul exotic cu furtuni electrice simulate, sala de bal imperială, cu perdele de un roşu aprins şi orchestră în frac, piscinele interioare şi exterioare, monoraiul celebru în lumea întreagă, terenul de golf, nopţile cu concursuri pentru adulţi, iepuraşul uriaş din fibră de sticlă, care stă lîngă piscină ca o santinelă, Fortul Apaşilor, Clădirea Veseliei şi sala de jocuri. Angajaţi zîmbitori, în hainele lor roşii specifice, îi conduc pe clienţii zîmbitori spre vilele lor individuale. În cele din urmă pe ecran apare, clipind hipnotic cu litere roz de neon, declaraţia de principii a taberei de vacanţă Butlins: „Adevăratul nostru scop e delectarea voastră“.

Bunny priveşte cu ochii mari şi gura căscată şi spune cu emoţie sinceră: „Să mor io! Butlins!“. Se ridică în fund şi îşi bagă o ţigară în gură.

— Te uiţi, Bunny, băiete? Butlins!

— Ce e Butlins, tati?

Bunny îşi aprinde ţigara cu Zippo-ul, arată spre televizor, emite o trîmbă zgomotoasă de fum şi spune:

— Butlins, fiule, e cel mai grozav loc din lume!

— Dar ce e, tati?

— E o tabără de vacanţă, îi explică Bunny. Taică-meu m-a dus acolo cînd eram mic.

Cînd îl pomeneşte pe tatăl lui, Bunny are senzaţia că un cîrlig de măcelar i se înfige în stomac. Se uită la ceas, se încruntă şi spune încet:

— Dumnezeule, taică-meu!

— De ce e cel mai grozav loc din lume? întreabă băiatul.

— Ţi-a spus cineva vreodată că pui al dracu’ de multe întrebări?

— Da.

Bunny întinde mîna spre noptieră, ia sticla de whisky şi, fluturînd-o cu o mişcare extravagantă, spune:

— Păi, stai să-mi mai pun un păhărel şi o să-ţi explic.

Bunny îşi toarnă whisky în pahar, se sprijină de tăblia patului şi spune pe un ton dramatic:

— Dar trebuie să mă asculţi cu atenţie.

Capul lui Bunny Junior începe brusc să se bălăbănească, iar băiatul cade pe spate în pat,