Atunci însă nu citise nimic din tot ce publicasem. Nu-mi mai aduc aminte precis ce-am vorbit. Era, însă, din ce în ce mai cald în odaie, se aprinseseră lămpile, am fost chemaţi într-o altă încăpere să bem un pahar cu şampanie, şi mi-aduc iarăşi aminte că am dorit deodată, cu o poftă năprasnică, să dansez cu femeia aceasta. Nu mai era lângă mine. Vorbisem cu ea destul de mult şi insistent, într-atât de insistent, încât gazda îmi atrăsese de mai multe ori atenţia, în glumă. Dar până atunci nu-mi dădusem încă seama. Un flirt; câteva ceasuri de caldă şi agreabilă conversaţie; în cel mai bun caz, o nouă legătură.

  Dar nu mai era lângă mine, şi simţeam invadându-mă lent pofta aceea otrăvită de a o avea aproape, în dans. Am căutat-o cu ochii prin camerele învecinate. Plecase să bea o limonadă. O văd: rezemată de bufet, cu privirile plecate. Dar, fără îndoială, mi-a simţit ochii aţintiţi asupra-i. Şi-a frecat fruntea, neliniştită, apoi şi-a ridicat-o încet, zâmbind, parcă ar fi ştiut că mă întâlneşte, cu ochii străpungători, dincolo, în prag. Am schiţat un gest, probabil grotesc, de invitaţie la dans. Mi-a răspuns cu un semn că e obosită. M-am apropiat. M-a privit venind, şi figura ei a devenit deodată gravă, concentrată, parcă s-ar fi desprins atunci o taină din mişcările mele, o taină pe care o înţelegea, îngrozindu-se. Când am fost aproape de tot, s-a rezemat mai pierdută de bufet. Nu-mi dădeam seama ce se întâmpla cu mine; şampania, îmi spuneam, ca să mă liniştesc. Dar mi-amintesc că, rugând-o insistent să danseze, ea şi-a ridicat braţul ca să-şi aşeze paharul cu limonadă pe o etajeră, şi atunci l-am văzut din nou, şi m-a înspăimântat paloarea şi perfecţiunea lui. I-am luat mâna, foarte decent, aproape rugător. Simţeam din privirile ei că refuzase cu multă greutate, că luptase şi ea, că se temuse şi ea. În clipa când i-am luat mâna şi i-am înălţat uşor braţul ca s-o cuprind pentru dans, muzica a încetat. Am rămas o clipă cu palma ei strânsă într-a mea, în aer.

  II.

  Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva. Dar se întâmplă în viaţa oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamănă cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci. Parcă ar începe un fir nou, o deşteptare în altă parte: pătrundere misterioasă, şi totuşi firească, într-un văzduh necunoscut. Nu prea ştiu cum să precizez toate acestea; cred însă că orice bărbat simte, în acea clipă, că se petrece ceva nou cu el, ceva maiestuos şi straniu; nu e numaidecât dragoste, nici emoţie, nici trepidaţie carnală. Atâtea femei care ne uimesc prin nesfârşita lor voluptate şi care nu ne revelează totuşi niciuna din aceste clipe de dulce spaimă şi pierdere de sine…

  Simt că mă rătăcesc, îmi dau seama că spun foarte prost o sumă de lucruri pe care le văd şi le ştiu totuşi cu precizie, dar îmi place să vorbesc la întâmplare. Asta mă stimulează şi mă odihneşte. În cartea mea am încercat în mai multe locuri să limpezesc stările acestea miraculoase şi mai ales începutul întâlnirii trupurilor noastre, palma ei strânsă într-a mea şi suspendată, beată, în aer. Nu cred că am izbutit. Sunt încă un scriitor prea turbure pentru a putea descrie stările acestea liminare, anevoie de precizat. Fireşte, nici vorbă nu era atunci de dragoste. Era mai mult decât o încântare: o comoţie, prin care mi se revelase brusc un alt trup şi altă prezenţă. Cât de puţin exprimă toate cuvintele acestea, vechi, uzate, tocite… Dar dragostea a venit mai târziu, dragostea a început de-abia după ce vraja aceea izbutise să ne izoleze şi să ne topească unul într-altul. Pentru că, fireşte, unirea trupurilor noastre s-a pecetluit în acea clipă suspendată, când am cules-o întreagă, cuprinzându-i numai palma. Mâna aceea palidă, nervoasă, atât de stranie în nuditatea ei, care mă fascinase de la primul meu pas în salon, îmi comunica acum nu ştiu ce căldură feminină, ce neastâmpăr uimit, pe care-l simţeam năvălind încet în tot trupul. Aş fi vrut, poate, să mă scutur, să mă smulg din beatitudinea aceea indiscretă, căci eram tot timpul conştient că mă aflam în mijlocul unor oameni streini, că ochii lor poate mă măsoară cu mirare sau ironie, dar îmi era peste putinţă să las mâna Ileanei. Nici măcar nu o strângeam: o păstram, pur şi simplu, înghiţită în palma mea…

  Cred că ea a izbutit să se dezmeticească întâi. Probabil că ne observase destul de multă lume, şi câţiva glumiseră chiar. Îndrăznisem ca un adevărat cuceritor. Am înţeles asta mai târziu, când am văzut că dragostea şi legătura noastră nu surprindeau aproape pe nimeni… Dar lucrurile acestea, fireşte, n-au nici o importanţă… Ea mi-a strâns uşor degetele şi mi-a apăsat braţul în jos. A fost după o secundă… după câteva minute? N-am ştiut niciodată; n-am întrebat-o, dar cred că n-a ştiut nici ea. Ne-am trezit amândoi lipiţi de bufet, striviţi acolo de musafirii care se îngrămădeau spre uşă. Iarăşi un interval obscur, de care nu-mi amintesc decât lucruri turburi. Şi, cu toate acestea, sunt sigur că inteligenţa mea întreagă, orgoliul meu, redeşteptat pentru câteva clipe, s-au trudit să mă oprească, să mă păstreze, să mă ţină cu tot dinadinsul. Sunt sigur de asta… Dar nu-mi amintesc nimic. Mă îndemna parcă o febră; îmi pătrunsese în carne o taină din altă parte, pentru că nu era dorinţă, nu era voluptate în strângerea aceea de mână… Am crezut până atunci că iubisem, bănuiam că n-am să mă opresc la prima dragoste, cea de la 20