treabă aveau ei, probabil că fusese vreun boschetar. Sau (gând şi mai rău, dar înfiorător de plauzibil) vreun pedofil psihopat chiar din oraşul tău, din cartierul tău, poate chiar de pe strada ta, care se preface de minune că ar fi normal şi continuă să se prefacă până când găseşte cineva oasele de om în pivniţa casei lui sau îngropate în curte. Şi niciodată-niciodată nu te vei gândi la Rulotangii, la pensionarii aceia de vârsta a treia, plini de bună dispoziţie, cu şepci de golf şi cu cozoroacele lor cu flori aplicate pe ele.

Şi, în majoritatea cazurilor, ai avea dreptate. Sunt mii de Rulotangii în America, dar în 2011 nu mai era decât un singur Clan: Clanul Legitim. Membrilor lui le plăcea să călătorească, iar acesta era un lucru pozitiv, pentru că erau obligaţi să o facă. Dacă ar fi rămas prea multă vreme într-un loc, în cele din urmă ar fi reuşit să atragă atenţia, pentru că ei nu îmbătrânesc la fel ca oamenii normali. Annie Şorţ ori Phil Jegosul (nume de mocofani: Anne Lamont şi Phil Caputo) pot îmbătrâni cu douăzeci de ani peste noapte. Tot aşa, gemenii Little (Măzărică şi Păstaie) pot întineri de la douăzeci şi doi de ani la doisprezece (sau cam aşa ceva), vârsta la care făcuseră Transformarea, însă Transformarea lor avusese loc cu atât de multă vreme în urmă. Singura membră a Clanului Legitim realmente tânără este Andrea Steiner, cunoscută acum sub numele Andi Muşcătură-de-Şarpe… şi nici măcar ea nu este atât de tânără cum pare.

O bătrânică de optzeci de ani, firavă şi arţăgoasă, are din nou şaizeci. Un domn în vârstă de şaptezeci de ani, tot numai zbârcituri, renunţă la baston şi îi dispar tumorile cutanate de pe mâini şi obraji.

Susie Ochi-Vânăt nu mai şchiopătează.

Doug Diesel capătă vedere de şoim în locul cataractelor care aproape îl orbeau şi chelia îi dispare ca prin minune. Şi, presto, cât ai bate din palme, are iar patruzeci şi cinci de ani.

Spinarea cocârjată a lui Steve Capzălud se îndreaptă brusc. Nevasta lui, Baba Bolşevica, îşi aruncă cât colo scutecele pentru incontinenţă, îşi pune cizmele de cowboy bătute cu strasuri şi zice că vrea să meargă la dans.

Dacă ar avea timp să observe asemenea schimbări, oamenii s-ar minuna şi ar începe să vorbească. La un moment dat o să apară şi un reporter, iar Clanul Legitim se fereşte de publicitate tot aşa cum se presupune că s-ar feri vampirii de razele soarelui.

Însă, de vreme ce nu rămân prea mult într-un singur loc (iar atunci când se opresc pentru o perioadă mai îndelungată în vreunul din acele oraşe monoindustriale, evită contactul cu ceilalţi oameni), se integrează de minune în mediul respectiv. De ce nu s-ar integra? Sunt îmbrăcaţi la fel cu ceilalţi Rulotangii, poartă acelaşi tip de ochelari de soare, ieftini şi banali, cumpără acelaşi fel de tricouri inscripţionate de la tarabele cu suvenire şi consultă aceleaşi hărţi rutiere. Îşi pun pe maşini aceleaşi abţibilduri ţipătoare din locurile pe unde au fost (AM ÎMPODOBIT CEL MAI MARE BRAD DIN LUME ÎN CHRISTMASLAND!) şi te pomeneşti cu ochii proptiţi în acelaşi soi de autocolante atunci când rămâi blocat în spatele lor, aşteptând o şansă să-i poţi depăşi. (BĂTRÂN, DAR NU MORT, VREM ASIGURĂRI MEDICALE PENTRU VÂRSTNICI, SUNT CONSERVATOR ŞI VOTEZ!!) Mănâncă pui fripţi de la KFC şi cumpără uneori bilete de loterie din magazinele mici de pe marginea şoselei, unde se vinde doar bere, momeli pentru pescuit, muniţie, reviste Motor Trend şi vreo zece mii de tipuri diferite de batoane de ciocolată. Dacă există şi vreo sală de bingo în oraşele în care se opresc, este foarte posibil ca unii dintre ei să se ducă acolo şi să joace până la completarea ultimei linii. Odată, Haplea G. (Greta Moore, pe numele ei de mocofană) a câştigat cinci sute de dolari. Luni în şir a jubilat apoi pe tema asta şi, cu toate că Legitimii aveau toţi banii din lume, a reuşit să le irite foarte tare pe unele din celelalte cucoane. Nici Charlie Jeton n-a fost prea bucuros. Zicea că aştepta de cinci trageri la B7 când G. a anunţat bingo.

— Ce căţea norocoasă eşti, Hapleo, a felicitat-o el atunci.

— Ce bou ghinionist eşti tu, i-a mulţumit ea pentru vorbele frumoase. Bou negru şi ghinionist.

Şi a plecat râzând pe înfundate.

Dacă se întâmplă ca vreunul dintre ei să fie oprit pentru depăşirea vitezei legale ori pentru o oarecare infracţiune minoră în trafic – se întâmplă extrem de rar, dar se întâmplă totuşi –, poliţaiul găseşte doar permise de conducere valabile, asigurări actualizate şi toate celelalte acte într-o ordine perfectă. Nu se răsteşte nimeni la poliţistul care stă lângă maşină cu carnetul de procese verbale în mâini, chiar dacă este evident că toată povestea e o făcătură. Acuzaţiile nu sunt niciodată contestate, iar amenzile sunt plătite cu promptitudine. America este un organism viu, şoselele sunt arterele lui, iar Clanul Legitim este un virus tăcut care alunecă de-a lungul lor.

Dar nu există niciun câine.

Rulotangii normali călătoresc însoţiţi de o mulţime de companioni canini, de obicei de tipul acelor fabrici de răhăţei – blană albă, zgărzi în culori stridente şi temperamente isterice. Ştii despre ce vorbesc; lătratul lor ascuţit îţi perforează timpanele, ochişorii lor ca de şobolani sunt plini de o inteligenţă malefică. Îi vezi adulmecând prin iarbă în zonele special amenajate în popasurile de pe marginea autostrăzilor, iar stăpânii lor vin agale în urmă, pregătindu-şi ustensilele pentru adunarea produselor rău mirositoare. Pe lângă obişnuitele abţibilduri şi autocolante de pe casele pe roţi ale acestor Rulotangii, mai poţi vedea şi stickere în formă hexagonală pe care scrie POMERANIAN LA BORD sau ÎMI ♥ CĂŢELUL.

Însă aşa ceva nu există pe maşinile Clanului Legitim. Lor nu le plac câinii şi câinii nu-i plac pe ei. Ai putea zice că animăluţele acestea văd prin ei. Le văd ochii ageri şi atenţi din spatele ochelarilor de soare cumpăraţi la ofertă. Le văd picioarele puternice, numai fibră, din pantalonii de poliester cumpăraţi de la Walmart. Le văd