se aşază şi el şi rămîne acolo, ţopăind de pe un picior pe celălalt. Întoarce capul prudent, aşa cum faci atunci cînd crezi că în spatele tău ar putea fi un monstru, un căpcăun sau ceva, şi îl vede pe celălalt trotuar pe tipul în trening, care frămîntă între degetele jucătorul de polo de pe tricou. Pare să fi uitat de Bunny Junior – asta pînă cînd ridică privirea şi îi zîmbeşte, apoi îi face un semn mustrător cu degetul.

Bunny Junior întoarce capul şi se uită la bărbatul din toneta cu peşte şi cartofi prăjiţi, cu sita lui de sîrmă şi braţele de Popeye, pînă cînd îi vine rîndul. Observă că braţele bărbatului sînt acoperite cu o blană neagră şi groasă.

— Cartofi prăjiţi, vă rog, spune băiatul.

Bărbatul umple cu cartofi un cornet de hîrtie cerată şi spune:

— O liră.

— Sare, vă rog, spune băiatul.

Bărbatul presară pe cartofi sare dintr-o solniţă mare, din oţel inoxidabil.

— Oţet, vă rog, spune băiatul.

Bărbatul trage din ţigară şi îi pune pe cartofi oţet dintr-o sticlă. Îi întinde cornetul, băiatul îi dă banii, se întoarce şi vede cum mama lui se îndepărtează pe faleză. Poartă o rochie portocalie, iar părul ei blond e legat la spate în coadă.

— Poate că ar trebui să te reclam autorităţilor, spune bărbatul în pantaloni albi de trening, apărut brusc lîngă el, vorbind din colţul gurii şi frămîntînd între degete micul jucător de polo de pe tricou.

Bunny Junior se îndepărtează de bărbat, fiindcă i se pare că individul vrea să-l mănînce. O vede pe mama lui dispărînd în mulţime şi, cu urechile bubuindu-i, o ia pe urmele ei, dorindu-şi ca să nu mai dispară aşa tot timpul.

În timp ce îşi croieşte drum prin mulţime, băiatul observă că oamenii arată ca vîrcolacii sau extratereştrii. Toţi par cu o jumătate de metru mai înalţi, braţele li s-au lungit şi au feţele inerte, cu mandibula căzută. Bunny Junior se uită în toate părţile, dar nu o vede pe mama lui şi înjură din nou încet. Se opreşte, se uită în susul şi în josul falezei şi îşi umple gura cu cartofi prăjiţi. Se uită peste balustrada din fier forjat spre faleza de sub el şi, cu o izbucnire de dragoste, o vede pe mama lui vorbind cu un grup de oameni pe terasa unei cafenele. Fumează o ţigară, iar Bunny Junior se întreabă cînd s-a apucat ea de fumat. Se gîndeşte că primul lucru pe care i-l va spune atunci cînd se vor reîntîlni va fi să stingă ţigara. Îşi umple din nou gura cu cartofi prăjiţi şi coboară scările cîte două o dată, cu cornetul de hîrtie deasupra capului, ca şi cum ar fi Statuia Libertăţii sau un purtător al flăcării olimpice.

Pe faleza de jos e mai cald şi infernal de luminos. Băiatul îşi doreşte să-şi fi luat cu el ochelarii de soare, pentru că ochii îl mănîncă îngrozitor şi oamenii de-abia dacă au ceva haine pe ei. Bunny Junior evită braţele păroase, pieile bătrîne şi descuamate, machiajele ţepene, adierile împuţite de transpiraţie, petele cadaverice ale bătrînilor şi colacii albi de grăsime, făcînd slalom prin mulţimea de zombies înspre frumoasa lui mamă.

Se apropie de cafenea cu respiraţia întretăiată şi se întreabă ce să facă acum cu cartofii prăjiţi. Simţind prezenţa băiatului, mama lui se întoarce.

— Bună, spune ea cu o voce caldă şi familiară.

Bunny Junior îşi dă seama că trăsăturile ei sînt uşor modificate.

— Te simţi bine, scumpule? întreabă ea, trăgînd din ţigară.

Ceva din modul în care spune asta îl face pe băiat să avanseze, să-şi încolăcească braţele în jurul taliei mamei lui şi să-şi aşeze capul pe burta ei. În acest moment simte o dragoste tristă şi imensă faţă de mama lui şi, în acelaşi timp, se întreabă de ce ea nu e nici pe departe atît de catifelată pe cît îşi aminteşte el că este. Stomacul ei pare plin de pietre, iar cînd îi atinge sînii, aceştia sînt mici şi tari.

— Poftim?

Băiatul aude ceva străin în vocea ei – poate un tremur de agitaţie necunoscut sau poate stînjeneală, nu ştie sigur –, iar asta îl face să vrea să-i dea drumul, dar nu ştie cum, aşa că o strînge şi mai tare. Femeia – oricine ar fi ea – se zvîrcoleşte şi trage de el. Băiatul simte mici înţepături de durere pe braţe, în sus, iar femeia reuşeşte să se desprindă de el.

— Termină! îi zice ea. Unde e mama ta?

Băiatul o priveşte şi vede că are un nas ca un cîrlig mic, maroniu, şi că de fapt părul ei nu e deloc blond, ci cafeniu, iar rochia ei, care e în realitate roz, miroase a ţigări şi a nuci de cocos vechi.

Femeia întinde mîna, dînd să-l mîngîie pe cap, dar el se trage în spate, iar ea îi răstoarnă din greşeală cornetul cu cartofi prăjiţi, care se împrăştie pe podeaua terasei.

— O, Doamne, îmi pare rău! exclamă femeia.

Dar acum băiatul se întoarce şi aleargă cît îl ţin picioarele, ca să scape naibii viu de acolo.

 

21

— Această cremă de mîini regeneratoare are puteri de refacere aproape miraculoase, spune Bunny. Efectele