minunată dimineaţă de mai, pe meleagurile statului Kentucky, treizeci şi şapte dintre canistrele din suporturile acelea erau goale.

Rose scoase una din cele trei rămase. Era foarte uşoară. Şi dacă ai fi cântărit-o ai fi ajuns la concluzia că era goală. Îi deşurubă capacul, verifică valva ca să se asigure că sigiliul era intact, apoi închise seiful. Cu mişcări domoale, aproape reverenţioase, puse canistra pe scrinul de pe care îşi luase bluza.

De mâine le vor fi rămas doar două.

Se impunea să găsească de urgenţă o sursă majoră de abur ca să-şi poată reumple măcar câteva din canistrele golite. Legitimii nu erau la strâmtoare, nu încă, dar nici mult nu mai aveau.

3

Proprietarul Campingului Kozy şi soţia lui aveau o rulotă, montată pe blocuri de beton vopsite, pe care o transformaseră într-o locuinţă permanentă. Ploile de aprilie săturaseră pământul, iar florile vesele de mai umpleau acum grădiniţa domnului şi doamnei Kozy. Andrea Steiner se opri o clipă să admire lalelele şi panselele, apoi urcă cele trei trepte şi bătu la uşa uriaşei rulote Redman.

Îi deschise domnul Kozy, un bărbat mic de statură, cu un abdomen proeminent, înghesuit acum sub un maiou roşu, fără mâneci. Într-o mână ţinea o cutie de bere Pabst Blue Ribbon. În cealaltă, un cârnat mânjit cu muştar şi împachetat într-o felie spongioasă de pâine albă. Pentru că nevasta se afla în cealaltă cameră, individul avu vreme să facă un inventar vizual al tinerei din pragul uşii, de la coada de cal, până la tenişii din picioare.

— Ce pofteşti?

Mai aveau şi alţii din Clan îndemânarea de a-i face pe mocofani să adoarmă la comandă, dar Andi era de departe cea mai talentată, iar Transformarea adusese mari beneficii Legitimilor. Încă îşi mai folosea priceperea ca să şterpelească bani din portofelele domnilor în vârstă care îi făceau ochi dulci. Lui Rose, acţiunile astea i se păreau riscante şi copilăreşti, însă ştia din proprie experienţă că, în timp, vor dispărea aceste metehne, cum le numea Andi. Pentru Legitimi, unica meteahnă era supravieţuirea.

— Am o întrebare scurtă, spuse Andi.

— Dacă-i despre bude, iubito, să ştii că tipul cu pompa de caca vine de-abia joi.

— Nu despre asta.

— Da’ despre ce?

— Nu te simţi obosit? N-ai vrea să te culci şi să dormi?

Şi imediat domnul Kozy închise ochi. Berea şi cârnatul îi căzură din mâini, mânjind rău covorul. Ei, asta-i situaţia, îşi zise Andi. Fală i-a dat o mie două sute de dolari. Deci domnul Kozy îşi poate permite o sticlă cu detergent de covoare. Poate chiar două.

Îl luă de braţ şi-l conduse în living, unde se aflau două fotolii îmbrăcate în creton, cu măsuţe pliante în faţa lor.

— Stai jos, îi porunci.

Domnul Kozy se aşeză. Nu deschise ochii.

— Şi, zi aşa, îţi place să-ţi faci de cap cu fetele tinere? îl întrebă Andi. Ai face-o dacă ai putea, nu? Dacă te-ar ţine picioarele să fugi după ele şi să le prinzi.

Îl studie bine, cu mâinile cocoţate în şolduri.

— Eşti scârbos. Poţi să zici asta?

— ’s scârbos, fu de acord domnul Kozy şi începu pe dată să sforăie.

Din bucătărie apăru doamna Kozy, ronţăind un biscuit cu îngheţată.

— Ia stai aşa, cine eşti, fetiţo? Ce-i zici lu’ soţu’? Ce pofteşti?

— Să dormi, îi spuse Andi.

Doamna Kozy scăpă îngheţata. Apoi i se relaxară genunchii şi se aşeză în poponeţ pe ea.

— Of, futu-i! se enervă Andi. Nu acolo. Treci încoace.

Cu îngheţata lipită de fund, doamna Kozy se ridică ascultătoare de jos. Andi Muşcătură-de-Şarpe îi curăţă dosul de crema topită, apoi o cuprinse de talia aproape inexistentă şi o conduse la celălalt fotoliu. Acum, cei doi soţi se aflau unul lângă altul. Aveau ochii închişi. Dormeau.

— Veţi dormi toată noaptea, îi instrui Andi. Conu’ o să viseze că fugăreşte fetiţe. Şi tu, cucoană, ai să visezi că soţu’ ţi-a murit de inimă şi ai încasat o asigurare de un milion de dolari. Cum vi se pare? E bine?

Deschise televizorul şi-i dădu sonorul la maxim. Pat Sajak{29} era strâns în braţe de o femeie cu balcoane enorme, care tocmai completase careul şi aflase că răspunsul era NU TE CULCA PE LAURI. Andi mai zăbovi puţin, cât să admire mamelele-mamut, apoi se întoarse iar spre cei doi Kozy.

— După ce se termină ştirile de la unşpe, o să închideţi televizorul şi o să vă duceţi să vă culcaţi în pat. Când vă veţi trezi mâine, nu vă veţi mai aduce aminte de mine. Întrebări?

Niciuna. Andi îşi terminase treaba, aşa că se grăbi să ajungă la grupul de rulote ale Legitimilor. Îi era foame, o foame neastâmpărată de luni întregi, iar în noaptea aceasta toţi se vor hrăni pe săturate. Iar mâine… ei bine, era problema lui Rose de unde vor mai face rost de mâncare şi, din punctul de vedere al lui Andi Muşcătură-de-Şarpe, putea să se spele cu ea pe cap.

4

La ora opt era deja întuneric deplin. La nouă, Legitimii se strânseră în zona de picnic a Campingului Kozy. Rose Ţilindru îşi făcu apariţia ultima, cu canistra în mâini. La vederea ei, un murmur stins, dar lacom, străbătu mulţimea. Rose ştia ce simt ceilalţi. Şi ei îi era foarte foame. Se urcă pe una din mesele cu mii de iniţiale scrijelite în lemnul ei şi îi privi pe fiecare în parte.

— Noi suntem Clanul Legitim.

— Noi suntem Clanul Legitim, îi răspunseră, cu chipuri solemne, cu ochi avizi şi flămânzi. Ce a fost legat nu mai poate fi dezlegat.

— Noi suntem Clanul Legitim şi dăinuim peste vremuri.

— Dăinuim peste vremuri.

— Noi suntem aleşii. Noi suntem norociţii sorţii.

— Noi suntem cei aleşi de soartă.

— Ei sunt producătorii; noi suntem strângătorii.

— Noi strângem ce produc ei.

— Luaţi şi folosiţi cum se cuvine.

— Vom folosi cum se cuvine.

Mai demult, în ultimul deceniu al secolului douăzeci, în Enid, Oklahoma, trăise un băiat pe nume Richard Gaylesworthy. Pot să jur că băiatul îmi citeşte gândurile, spunea mama lui uneori. Oamenii zâmbeau când o auzeau, dar femeia nu glumea. Şi poate că băiatul era în stare