de mai multe decât să-i citească ei gândurile. Richard lua note maxime la teste pentru care nu învăţase deloc. Ştia când tatăl lui va veni acasă binedispus şi când va veni nervos la culme din cauza unor necazuri la fabrica de ţevi pe care o avea. Odată, băiatul şi-a implorat mama să joace la loterie, jurându-se că ştie numerele câştigătoare. Doamna Gaylesworthy a refuzat – erau baptişti cu frică de Dumnezeu –, dar apoi i-a părut rău, pentru că ieşiseră cinci din cele şase numere notate de băiat pe un bileţel de pe panoul din bucătărie. Convingerile ei religioase au costat-o şaptezeci de mii de dolari. L-a rugat pe băiat să nu-i spună tatălui lui şi Richard i-a promis că nu o va face. Era un băiat bun, un băiat minunat.

Cam la două luni după ratarea acestui câştig, doamna Gaylesworthy a fost găsită moartă în bucătărie, iar bunul şi minunatul băiat dispăruse. Trupul lui era de multă vreme putrezit, îngropat în terenul părăginit din spatele unei ferme părăsite; dar, atunci când Rose Ţilindru deschise canistra, esenţa băiatului – aburul lui – ieşi dinăuntru ca un nor din argint spumos. Se ridică la un metru deasupra canistrei, întinzându-se apoi în plan orizontal. Legitimii îşi ridicaseră spre el chipurile avide. Mulţi tremurau de nerăbdare. Câţiva plângeau.

— Hrăniţi-vă şi dăinuiţi, spuse Rose, ridicând mâinile până când degetele ei răsfirate ajunseră chiar sub întinderea plană a ceţii.

Făcu un semn. Şi atunci ceaţa luă formă de umbrelă şi coborî încet spre cei care o aşteptau. Când le învălui capetele, toţi începură să respire adânc. Câţiva intrară în hiperventilaţie şi îşi pierdură cunoştinţa.

Rose simţi cum trupul i se înzdrăveneşte, iar mintea i se ascute. Toate parfumurile acestei nopţi de primăvară îşi intensificară aromele. Ştia că liniile fine din jurul gurii şi ochilor ei începuseră să dispară. Ştia că firele albe din părul ei se făceau iarăşi negre. Mai târziu, Fală va veni în rulota ei şi vor arde împreună ca două torţe.

Îl inhalară pe Richard Gaylesworthy până nu mai rămase nimic din el, până când dispăru cu totul, în adevăratul sens al cuvântului. Ceaţa argintie se subţie şi se evaporă. Cei care leşinaseră se treziră şi priviră zâmbind în jur. Taica Flick o înhăţă de mijloc pe Petty Chinezoaica, nevasta lui Barry, şi făcură împreună câteva mişcări sprintene de dans.

— Ia-ţi mâinile de pe mine, măgar bătrân! îl certă ea printre hohote de râs.

Andi Muşcătură-de-Şarpe şi Sarey Tăcuta se sărutau cu patimă. Andi îşi cufundase mâinile în părul cenuşiu, ca de şobolan, al iubitei sale.

Rose sări de pe masa de picnic şi se întoarse spre Fală. Bărbatul îi surâse făcând cu degetul mare şi cel arătător semnul care spune că totul este cum nu se poate mai bine.

Super, spunea zâmbetul acela, şi aşa şi era. Deocamdată. Însă, în pofida euforiei care o cuprinsese, Rose se duse cu gândul la canistrele din seif. Acum erau treizeci şi opt goale în loc de treizeci şi şapte. Strâmtoarea se apropiase cu un pas.

5

Legitimii plecară a doua zi în zori. Porniră pe Route 12 în direcţia autostrăzii interstatale 64, cele paisprezece case pe roţi înşiruindu-se de-a lungul drumului într-o lungă caravană bară la bară. Când vor ajunge pe autostradă se vor împrăştia ca să nu atragă atenţia, rămânând în contact radio în caz că apărea vreo problemă.

Sau dacă le ieşea în cale vreo ocazie nesperată.

În camping, Ernie şi Maureen Salkowicz, tocmai deşteptaţi din somnul revigorant, ajunseră la concluzia că tipii ăştia cu rulotele au fost cei mai buni clienţi pe care-i avuseseră ei vreodată. Nu numai că plătiseră cu bani gheaţă şi lăsaseră locul lună de curat, dar cineva le lăsase un pandişpan cu mere pe treptele rulotei, împreună cu un bileţel drăguţ de mulţumire. Cu ceva noroc, îşi spuseră soţii Salkowicz, îndopându-se cu desertul primit în loc de mic dejun, o să vină şi anul viitor.

— Ştii ceva? zise Maureen. Am visat că madama aia din reclamele la asigurări de viaţă – parcă Fio o cheamă, nu? – ţi-a vândut o poliţă mare. Nu zici că-i un vis aiurea?

Ernie mârâi şi-şi mai turnă nişte frişcă peste felia de pandişpan.

— Tu ai visat ceva, scumpule?

— Nu.

Dar îşi feri privirea.

6

Norocul Legitimilor se schimbă în bine într-o zi fierbinte de iulie, în statul Iowa. Ca întotdeauna, Rose se afla în fruntea caravanei şi, chiar atunci când ocolea oraşul Adair pe la vest, detectorul din capul ei scoase un tril de avertizare. Nu cât să-i zboare creierii, dar suficient de puternic. Se repezi la staţia radio şi luă legătura cu Barry Chinezoiul, care era cam tot atât de asiatic ca Tom Cruise.

— Barry, ai simţit? Întoarce-te.

— Îhî.

Barry nu era genul locvace.

— Cu cine merge Taica Flick azi?

Înainte ca Barry să poată răspunde, transmisia pârâi de câteva ori şi se auzi vocea lui Annie Şorţ:

— E cu mine şi cu Paul Lunganul, scumpete. Zici… zici că e bun?

Vocea lui Annie era încordată, iar Rose o înţelegea perfect.

Richard Gaylesworthy fusese foarte bun, însă şase săptămâni reprezintă o pauză mult prea mare între mese şi efectele lui începuseră să cam dispară.

— E compos{30} moşu’?

O voce răguşită răspunse în locul lui Annie:

— Sunt bine mersi, femeie.

Pentru un bătrân care adesea nu-şi putea aminti cum îl cheamă, Taica Flick părea destul de bine. Era într-adevăr irascibil, dar nu cu minţile duse pe pustii.

Detectorul lui Rose scoase un al doilea tril, nu la fel de puternic ca primul. De parcă ar fi vrut să sublinieze evidenţa, Taica Flick zise:

— Mergem în direcţie greşită, ce pana mea!

Rose nu se obosi să-i răspundă. Apăsă butonul microfonului pentru a intra în legătură cu altcineva.

— Fală? Întoarce-te, iubire.

— Aici sunt.

Întotdeauna prompt. Întotdeauna aşteptând să fie chemat.

— Adună-i în primul popas. Eu cu Barry şi cu Flick ne întoarcem.

— Nu ai nevoie de o echipă mai mare?

— O să ştiu doar când ajungem acolo, dar… nu prea cred.

— Bine.

O pauză, apoi adăugă:

— Rahat.

Rose puse microfonul la loc, în furca lui, şi se uită pe geam la nesfârşitele lanuri de porumb de pe ambele margini ale şoselei cu patru benzi. Fireşte că