şi slovă”. Revista trebuia să înlocuiască şi să conti-„Ue cele două caiete din „Logos„ pe care le publicase Nae Onescu în limba franceză, cu colaborarea câtorva teologi ruşi, ugiaţi în Germania şi la Paris. În „Logos”, tipărisem pri-e'e mele studii scrise (prost) în franţuzeşte; lungul articol

  MANSARDA critic despre misterele greco-orientale şi orfism şi la La utstofl chretienne d'Ernesto Buonaiuti. Dar după numai două caietdH „Logos” îşi încetase apariţia. Mircea Vulcănescu şi Sandu Tu, dor socoteau că e de datoria noastră să reluăm această iniţiai tivâ, publicând o revistă în limba română şi adresându-ne în special tineretului. Primul număr trebuia să apară în preajma Crăciunului. Mie îmi căzuse în sarcină să prezint structura filosofiilor magice şi să arăt în ce măsură magia constituia una din cele mai mari ispite ale spiritului. Stelian Mateescu trebuia să demonstreze invaliditatea filosofiei magice, iar Mircea Vulcănescu să prezinte caracterele specifice ale experienţei religioase creştine. Nu ştiu dacă ceilalţi colaboratori şi-au trimis la timp articolele. Eu am izbutit să-l termin pe al meu la începutul lui decembrie, pe vaporul „Hakone Maru”, înainte de a ajunge la Ceylon. Îl intitulasem Faptul magic şi i l-am expediat lui Mircea Vulcănescu din Colombo. Dar „Duh şi slovă” n-a mai apărut, şi acel text, care nu era lipsit de interes, s-a rătăcit printre hârtiile lui Mircea Vulcănescu şi nu i-am mai dat de urmă.

  Prin Mihail Polihroniade, colegul meu de la „Spiru Haret”, îi cunoscusem pe Ionel Jianu şi pe Petru Comarnes-cu. Jianu se întorsese de curând de la Paris şi, pentru că îl interesa filosofia religioasă, ne-am împrietenit repede. Era pe atunci un tânăr înalt, slab, timid, nemângâiat că părăsise Parisul. Comarnescu se făcuse repede cunoscut prin cronicile din săptămânalul „Lumea”, semnate „Pan Cercetătorul”, în care discuta expoziţii de pictură, concerte, conferinţe, cărţi. Avea pe atunci o mare uşurinţă la scris, fiind în stare să scrie câteva articole într-o după-amiază, uneori chiar despre aceeaşi piesă de teatru sau aceeaşi carte. Cu Mihail Polihroniade, mă împrietenisem în ultimii ani de liceu. Aveam acelaşi drum spre casă şi ne întorceam întotdeauna împreună, discutind-încă din liceu, Polihroniade era pasionat de politică şi publicase cronici de politică externă în ziarul conservator „Epoca în primii doi ani de universitate, ne vedeam mai rar. D” acum, în 1928, datorită mai ales noilor prieteni, regăsisem ri< mul din liceu. Şi în acest grup îşi făcea loc ideea unei revista Era vorba de o serie de caiete trimestriale, în care să se disd' te toate marile probleme care interesau tineretul, atât la noi/1 şi în Occident. Spre deosebire de „Duh şi slovă”, care se li„111 ta la religie şi filosofie, caietele „Acţiune şi reacţiune

  A MAHARAJAHULUI. 155 buia să ţină seama de toate ideologiile şi curentele politice şi culturale care se impuseseră după război. Iarăşi spre deosebire de „Duh şi slovă”, primele caiete din „Acţiune şi re-actiune” au văzut lumina tiparului, deşi aproape doi ani mai târziu. Principalii colaboratori erau Petru Comarnescu, Polihroniade şi Ionel Jianu.

  * într-o dimineaţă de august, am primit un plic cu timbru indian. L-am deschis înfrigurat. Îmi scria maharajahul Manin-dra Chandra Nandy din Kassimbazar. Mă felicita pentru ho-tărârea mea de a studia filosofia indiană cu Surendranath Das-gupta, dar adăuga că doi ani nu sunt de ajuns. Îmi trebuiau cel puţin cinci ani ca să pot învăţa limba sanscrită şi pătrunde în tainele filosofiei indiene. El era dispus să-mi acorde o bursă pe cinci ani. Dar, pentru că nu credea cu putinţă ca un european să ducă viaţa studenţilor indieni, mă întreba de cât aş avea nevoie lunar.

  Am citit şi recitit scrisoarea ca într-un vis. Apoi, am alergat să-i dau mamei marea veste. În aceeaşi seară am răspuns maharajahului, asigurându-l că sunt bucuros să rămân cinci ani lângă Dasgupta, la Calcutta. În ceea ce priveşte suma de care aveam nevoie lunar, îl lăsam pe el s-o hotărască. Am recopiat scrisoarea cu mare grijă, căci mâna îmi tremura de emoţie. Şi am adormit foarte târziu, hărţuit de planuri şi întrebări: cât va costa oare vaporul până în India? Şi pe unde am să trec? Să mă duc la Bombay şi să traversez apoi India cu trenul, sau să mai aştept un vapor care să înconjoare subcontinentul şi să mă lase la Calcutta?

  Informat de marea veste a doua zi, Nae Ionescu mi-a spus că, până Ia toamnă, lucrurile trebuie să se schimbe şi, „Cuvântul” fiind salvat, mă va putea ajuta, contribuind la cheltuie-l'le călătoriei. Se gândea, evident, la guvernul naţional-ţără-nesc pe care-l cerea „Cuvântul”, aşa cum îl cerea o bună parte din ţară, şi care nu mai putea fi înlăturat. Dar, până atunci, „Cuvântul” supravieţuia aproape prin miracol, datorită devo-arnentului redactorilor şi voinţei de oţel a lui Nae Ionescu.

  Către sfârşitul lui august, m-am dus pentru o săptămână la ran, la vila familiei Puşcariu. Ne-am adunat acolo aproape

  °.' cei care ne împrieteniserăm în ultimii ani de liceu: Radu

  Ssie, Petre Viforeanu, Dinu Sighireanu, Haig Acterian şi alţi câţiva. Aproape toţi ne aflam în pragul licenţei şi ne pregăteam să plecăm pentru doctorat în străinătate – ei la Paris, iar eu, speram, în India. A fost un prilej să ne amintim de în-l ceputurile prieteniei noastre în liceu şi mai ales de pronosticurile pe care fiecare din noi le făcuseră, cu vreo cinci-şase ani mai înainte, despre ceilalţi. Ne-am mărturisit de asemenea „idealul” pe care ni-l fixaserăm în viaţă şi ne-am făgăduit să ne reîntâlnim, tot la Bran, în cea dintâi vară când ne vom reîntoarce din străinătate, şi apoi, din cinci în cinci ani, ca să vedem în ce măsură ne-am ţinut de cuvânt.

  De curând, începusem să-mi ţin Jurnalul. De data aceasta, nu mai rămâneam, ca în liceu, ceasuri întregi în faţa caietului, scriind tot ce-mi trecea prin minte, analizându-mă, lamentân-du-mă. Erau însemnări scurte, amănunte care mi se păreau semnificative pentru mai târziu, idei şi observaţii în legătură cu ideile pe care le plănuiam. Dar, înainte de toate, era un jurnal personal, scris exclusiv pentru mine. Nu şovăiam în faţa